In Sfânta Scriptură, citim că după cădere „a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat” (Facerea 3, 21). Trebuie să precizăm faptul că „hainele de piele” primite de către om după cădere nu reprezintă un element constitutiv al naturii lui, ci o stare ulterioară, de după cădere, nu însăşi natura lui originară: „Pentru că proprie şi conformă naturii este pentru oameni viaţa asemănată naturii divine”.
In legătură cu „hainele de piele”, trebuie precizat şi faptul că ele nu reprezintă trupul omului, aşa cum am fi tentaţi să înţelegem. Majoritatea Părinţilor sunt unanimi în sublinierea faptului că „hainele de piele” nu trebuie aplicate doar la trup, aşa cum au încercat ereziile gnostice să afirme. Afirmaţia centrală a Părinţilor a fost aceea că trupul alcătuieşte împreună cu sufletul, prin compunere, natura umană deplină.
„Om însă, după natură, nu se numeşte foarte adevărat, nici sufletul fără trup, nici trupul fără suflet, ci compusul rezultat din compunerea sufletului şi trupului intr-un singur chip”.
Pe bună dreptate, teologul Panayotis Nellas afirmă că învăţătura patristică referitoare la „hainele de piele”, deşi plină de semnificaţii, nu este sistematică. Aşa cum, pentru a exprima realitatea conformă naturii omului, Părinţii s-au folosit de expresia „după chipul lui Dumnezeu”, fără să edifice în jurul acestui adevăr un sistem, tot aşa, ca să descrie şi să interpreteze starea de după cădere a omului, s-au folosit adeseori de conceptul de „haine de piele”.
In legătură cu această sintagmă - haine de piele - se cuvine a fi făcute câteva precizări, din punct de vedere dogmatic. In primul rând, fiind vorba de starea de după cădere a omului, când acesta a fost îmbrăcat cu acest veşmânt, trebuie precizat că acesta exprimă mortalitatea biologică a omului, aceasta devenindu-i cea de-a doua natură a sa, aşa cum se exprimă Părinţii Bisericii Metodie de Olimp, Sf. Grigorie de Nyssa, Sf. Maxim Mărturisitorul etc. Sfântul Maxim, referindu-se la modul căderii în păcat al lui Adam, îl vede pe acesta grăbindu-se să creeze în el, în mod tehnic, însuşirile lui Dumnezeu, să creeze în el în mod autonom, „fără Dumnezeu, înainte de Dumnezeu şi nu după Dumnezeu”, ceea ce este o caracteristică exlusivă a Acestuia, adică viaţa în sine. El a părăsit astfel hrana dumnezeiască potrivită naturii lui şi, pentru a-şi duce viaţa lui separată, a ales ca hrană rodul pomului oprit, cu toate că a fost învăţat dinainte că acesta este un rod al morţii, adică un rod al neîncetatei curgeri, schimbări şi alterări. Astfel, şi-a făcut stricăcioasă, asemenea rodului, şi viaţa lui, iar moartea a ajuns vie în el.
Pr. prof. univ. dr. Ştefan Buchiu
Teologia Dogmatica Ortodoxa Vol. 1; Editura Basilica
Cumpara cartea "Teologia Dogmatica Ortodoxa Vol. 1"
.jpg)
-
Caderea in pacat si urmarile ei
Publicat in : Editoriale -
Mintea omului dupa caderea in pacat
Publicat in : Religie -
Caderea in pacat
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.