"Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita, si imbracaminte nu am ca sa intru intr-insa, lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina, si ma mantuieste!" (Luminanda din Sfanta si Marea Luni)
Fratilor, intr-una din pildele Sfintei Evanghelii, imparatia cerurilor este asemanata cu un mare ospat dat de un imparat puternic boierilor, cu prilejul casatoriei fiului sau.
La acest ospat, potrivit cu insemnatatea prilejului, au fost chemati toti cei ce imparateau, toti cei ce erau mai alesi si mai de cinste. Dar, spre marea mirare a tuturor, acesti chemati, acesti boieri prieteni de aproape ai imparatului au avut nechibzuinta sa nu se duca la ospat, ci unul, dupa cum ne spune Sfanta Evanghelie, s-a dus la mosia sa, altul s-a dus sa-si incerce boii sai de curand cumparati si asa mai departe (Mt. 22, 1-14).
Fara indoiala, cei ce indraznisera a nesocoti cinstea imparateasca au fost pedepsiti numaidecat cu toata asprimea. Afara de aceasta, pentru ca ospatul pregatit sa nu ramana fara oaspeti, imparatul porunci slugilor sale sa iasa la raspantiile drumurilor si sa cheme pe toti cei ce le vor iesi inainte. In chipul acesta, casa imparatului se umplu indata de oaspeti si cu totii incepura sa se veseleasca luminat.
Pe cand ospatul era in toi, intra si imparatul sa vada pe cei ce se ospatau. De toti a fost multumit, insa numai unul dintre oaspeti il impinse ca, in toiul multumirii si veseliei, sa-si arate dreapta sa suparare si sa dea chiar si o pilda de asprime. Caci, inchipuiti-va, acest om nechibzuit, in loc sa se fi imbracat cu o haina cat de cat potrivita cu locul si prilejul ospatului, el venise la nunta in hainele sale de toate zilele, care vadeau chipul unui trai murdar si gretos. Cu toate acestea, imparatul ii vorbi cu blandete si-i puse urmatoarea intrebare: "Prietene, cum ai intrat aici, neavand haina de nunta?". Si cand vazu ca vinovatul nu poate zice nici o vorba, dovedind cu aceasta ca, mergand la imparat, el nu s-a gandit deloc unde si la cine se duce, imparatul, cuprins de o dreapta manie, porunci nu numai sa fie izgonit afara de la masa, ci sa fie si legat si aruncat in temnita, in intunericul cel mai din afara.
Prin acest ospat imparatesc Sfanta Evanghelie, dupa cum am spus, inchipuieste imparatia cerurilor. Cei care au fost chemati la nunta si nu au venit sunt evreii cei nepriceputi, care, pentru nebuneasca lor lepadare de Iisus Hristos si de Apostolii Sai, s-au lipsit de patrie si au fost imprastiati de atunci in toata lumea. Cei chemati apoi la ospat de pe la raspantii - acestia suntem noi, pacatosii, care am fost chemati si primiti la Biserica lui Hristos de pe la raspantiile inchinarii la idoli si ale paganismului de tot felul. Haina cea noua de nunta, in care trebuia sa venim la ospat, aceasta este haina iertarii si a indreptarii, dobandita prin cainta de pacatele noastre si prin credinta in meritele lui Hristos. Oaspetele care s-a aflat neavand haina de nunta si totusi a indraznit sa vina impreuna cu ceilalti la ospat, acesta este crestinul mincinos, este omul crestin numai cu numele, care, impreuna cu toti ceilalti crestini, zice: cred si marturisesc, astept viata veacului ce va sa fie, dar traieste si lucreaza ca un necredincios si este cu totul dedat la grijile desarte ale veacului acestuia.
Acesta este, fratii mei, intelesul pildei din Evanghelie despre ospatul imparatesc si camara de nunta si aceasta este legatura acestei pilde cu mantuirea noastra! Tot aceasta pilda slujeste de temelie si pentru acea cantare plina de umilinta cu care Sfanta Biserica ne trezeste auzurile in timpul acestor zile mari si sfinte. Crestinul este infatisat aici ca vazand inaintea sa acea camara cereasca in care este pregatit ospatul dumnezeiesc pentru toate sufletele logodite cu Mirele ceresc: "Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita.".
Vederea fericirii celei negraite il atrage, si el ar vrea sa intre la ospat si sa se uneasca cu ceata sfanta a celor ce praznuiesc, dar privirea asupra sa il opreste de la aceasta. Dansul isi aduce aminte de nenorocita soarta a celui ce a avut nechibzuinta sa se duca la ospatul imparatesc neavand imbracaminte de nunta si, in acelasi timp, simte ca nici el n-are aceasta pretioasa imbracaminte, ca hainele sale, adica viata si faptele sale, sunt intunecate, vechi si murdare, si de aceea striga cu umilinta: "si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa.".
Intr-o astfel de imprejurare, s-ar parea ca acest crestin ar trebui sa paraseasca dorinta sa. Dar cum s-o paraseasca, cand intr-acolo tinde toata fiinta lui? De aceea crestinul, fiind sarac de haine, dar nu de credinta si de dragoste, alearga si cade cu rugaminte inaintea Aceluia care are putere de a indeplini toate lipsurile, care, cu lumina Sa, poate sa lumineze orice intuneric, si-L roaga sa-i arate aceasta mare indurare, zicand: "Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina, si ma mantuieste."
Simtit-am noi vreodata, iubite ascultator, o astfel de stare a sufletului si inimii noastre? Daca n-am simtit-o, atunci noua ne este dat sa ne gandim inca mult la robia Babilonului si la intunericul Egiptului, iar nu la camara cea imparateasca si la ospatul cel de nunta si, asadar, cantarea Bisericii nu e de noi. Dar sunt oameni care pururea au inaintea ochilor mintii lor camara Mirelui ceresc, care ori incotro se intorc, orice se apuca sa faca, dimineata si seara, ziua si noaptea, vad pururea aceasta camara inaintea lor: "Camara Ta, Mantuitorule, o vad impodobita."
Astfel de oameni isi dau toate silintele si intrebuinteaza orice mijloace ca sa-si curateasca inima si sufletul lor de toate necuratiile lumesti si ca sa-si dobandeasca haina de nunta. Ei nu lasa sa le scape nici o imprejurare potrivita pentru a-si inalbi hainele sufletului lor cand in Sangele Mielului, adica in meritele scumpului nostru Rascumparator, cand in lacrimile pocaintei lor, izvorate dintr-o inima smerita si dintr-un duh umilit, cand in apa dragostei si a milosteniei catre aproapele lor, dar niciodata nu se socotesc a fi ajuns la desavarsirea dorita. Caci acelasi har al Sfantului Duh care le descopera toata frumusetea si slava bunatatilor ceresti, pregatite celor ce-L iubesc pe Domnul, ii face sa-si vada si toata necuratia firii omenesti celei cazute si toata micimea faptelor bune. Cu alte cuvinte, le arata necontenit in inima lor ramasitele raului si necuratiei pacatului.
De aceea, oricat de sus ar sta, ei necontenit sunt patrunsi de simtamantul celei mai adanci smerenii, nerusinandu-se a se numi, ca si Sfantul Apostol Pavel, cei dintai intre pacatosi, ei, alaturi de cei mai de pe urma nevrednici, striga din adancul sufletului lor: "Lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina, si ma mantuieste."
Se vede, fratii mei, ca cea mai mare parte dintre noi n-au fericirea sa faca parte din acest mic cum ii numeste Mantuitorul, numar de alesi. Dar pe de alta parte, se gaseste oare printre noi cineva care ar voi cu tot dinadinsul sa fie numarat in ceata cea intunecata a oamenilor lepadati? Nu! O astfel de nesimtire duhovniceasca, o astfel de ura fata de propria persoana, o astfel de dragoste si, asa zicand, dor catre iad nu se gaseste nici in cei mai impietriti pacatosi. Si in sufletul lor se aude cateodata glasul constiintei. Si inima lor se ingretoseaza din cand in cand de pacat. Si asupra lor inraureste cateodata puterea harului, care nu paraseste cu totul pe om pana in cele mai de pe urma minute ale vietii sale pe acest pamant. Dar ei n-au destula tarie de a se hotara sa rupa lanturile pacatului; le lipseste numai siguranta de a iesi din mrejele diavolului.
Sa alergam deci, iubiti ascultatori, sa alergam cu totii, cu toate legaturile si ranile noastre inaintea Fetei celei de lumina datatoare a Induratului si milostivului nostru Mantuitor, sa zburam si sa strigam catre Dansul din adancul sufletului nostru: Milostiv fii, Stapane, si catre mine, nefericita Ta faptura! Oricat de departe de pragul casei Tale m-as fi ratacit, oricat de mult ar fi orbit lumea si patimile ochii inimii mele, oricat de adanca ar fi prapastia pacatului in care ma tine vrajmasul meu, cu toate acestea si eu, nevrednicul, sprijinit de puterea harului Tau, care nu paraseste nici pe cel mai de pe urma pacatos, si luminat de lumina Evangheliei si a pildelor robilor Tai celor alesi, ma ridic cateodata cu gandul mintii mele pana la acea inaltime sfanta de unde toate cele de jos, de pe pamant, par mici si neinsemnate, si toate cele ceresti, sfinte si vesnice, intr-un chip vazut se apropie de mine si atunci Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita!
O, cat de curata si de sfanta, cat de luminoasa si de vesela este aceasta camara! De o mie de ori mai bine este a sta in pragul acestei camari decat a domni in palatele pacatosilor! "Camara Ta, Mantuitorul meu, o vad impodobita." Mai vad ca in aceasta camara este loc si pentru mine, cu toata necuratia si nevrednicia mea, ca nici saracaciosul meu nume nu este uitat de Tine, ci este inscris in numarul celor rascumparati si meniti pentru fericire intru imparatia Ta! De mult toate ma cheama catre Tine, si eu sunt gata sa vin la dumnezeiescul Tau ospat, dar cum ma voi arata inaintea fetei Tale celei luminate cu negreata si goliciunea mea, cu zdrentele si ranile pacatelor mele? Avut-am eu in Eden haina nevinovatiei si podoaba chipului Tau care ma infrumuseta, dar a venit vicleanul sarpe si mi-a furat aceasta haina si de atunci sunt gol si ma rusinez.
Mai avut-am eu si dupa aceea o haina imparateasca, de Tine daruita - pretioasa haina a meritelor Fiului Tau, cu care m-a imbracat Sfanta Biserica la Botez, dar au venit cu timpul gandurile cele necurate, patimile si poftele cele rele si au smuls de pe mine camasa cea necusuta a curatiei si de atunci sunt gol si ma rusinez.
Spalatu-m-am eu si dupa aceea de mai multe ori cu apa cea tainica a pocaintei si m-am facut mai alb ca zapada prin impartasania cu Sfintele Taine, dar curand m-am intors, nenorocitul de mine, iarasi in mocirla cea glodoasa a desfatarilor lumesti si m-am afundat inca si mai adanc in noroiul poftelor si al patimilor. Ce voi face acum? La cine voi alerga? Cine va alunga intunericul si durerea din constiinta mea? Cine va acoperi goliciunea sufletului meu? In zadar voi cere eu acestea de la fapturile ce ma inconjoara, caci si ele singure suspina sub jugul stricaciunii care le-a fost aruncat pe grumajii lor de pacatul lui Adam, caci si ele asteapta sa fie scapate din robie de mine.
In desert as ruga eu si pe locuitorii cerului; ei au multa dragoste si lumina dar haina lor nu e croita dupa corpul meu, caci eu sunt pamantesc si muritor. Ori incotro ma intorc, vad limpede ca n-am la cine altul alerga decat numai la Tine, prea Induratul meu Stapan si Judecator, decat numai la Tine, care ai murit pentru noi, care tot pacatosi am ramas, la Tine, care si astazi cu indelunga rabdare astepti intoarcerea mea.
A Ta, Doamne, este camara. A Ta fie si haina! Eu nu cer de la Tine lumina cu care ai stralucit Tu pe Tabor; fie acea lumina partea si mostenirea prietenilor Tai celor de aproape! Pe mine lumineaza-ma macar cu o parte din lumina de pe Sinai ca sa vad lamurit calea poruncilor Tale si, plin de frica atotputerniciei Tale, sa incep a umbla fara poticnire intru indreptarile Tale!
Nu ascunde de la mine lumina cea stralucitoare de pe Golgota, ca sa pot vedea puterea crucii Tale celei de viata datatoare si sa imprumut de la dansa curaj si hotarare sfanta de a-mi omori trupul cu poftele si patimile lui!
Umbreste-ma cu lumina cea din Sinai, ca, imbracat cu puterea de sus, prin darul Duhului Mangaietor, sa nu ma infricosez de lupta cu ispitele lumii si cu relele mele deprinderi! Sa-mi cerceteze, in sfarsit, intunecatul meu suflet.
O, intru tot Bunule, da-mi macar o singura raza din lumina de pe Eleon, ca sa nu pierd din vedere acea fericita carare, pe care Te-ai ridicat Tu catre Tatal la cer si pe care trebuie sa vina la Tine toti cei ce doresc sa fie la dumnezeiescul Tau ospat in camara Ta cea stralucita, pe care o vad impodobita, si imbracaminte nu am, ca sa intru intr-insa lumineaza-mi haina sufletului meu, Datatorule de lumina, si ma mantuieste! Amin.
Inochentie al Odesei
Alte articole:
Sfintele Pasti
Obiceiuri si traditii de Paste
Procesul lui Hristos
Patimile lui Hristos
Cantari de Paste
Invierea
-
Deniile din Saptamana Patimilor
Publicat in : Saptamana Patimilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.