EFTIMIE,
Arhiepiscop al Romanului si Bacaului

INVIEREA DOMNULUI, O PERPETUA INFIERE A OMULUI

Pastorala
la Sarbatoarea Invierii Domnului nostru
Iisus Hristos
Roman - 2012

Iubitului nostru cler, cinului monahal
si tuturor dreptmaritorilor crestini din aceasta
de Dumnezeu pazita si binecuvantata eparhie,
har, mila si pace de la Induratorul Dumnezeu,
iar de la noi parinteasca dragoste!
Iubitii mei fii duhovnicesti,
HRISTOS A INVIAT!

Dupa ce am petrecut Saptamana Patimilor, in care am retrait cu evlavie ultimele momente din viata lui Iisus Hristos, Fiul Omului, Fiul lui Dumnezeu, incepem o noua saptamana de bucurie duhovniceasca, in care fiecare zi este o „Duminica”, adica o zi a Invierii.

Iisus a murit vineri, catre orele 15 si a fost inmormantat imediat intr-un mormant nou, ce apartinea lui Iosif din Arimateea. Evident ca se implineau cuvintele Lui pe care le spusese mai inainte: „Vulpile au vizuini, iar Fiul Omului nu are unde sa-Si plece capul” (Matei 8, 20). In acest sens, El, Facatorul cerului si al pamantului, nu avea nici locuinta, deci nici loc unde sa Se inmormanteze. A primit mormantul cu imprumut, pentru trei zile, de la un pamantean. Asadar, moartea lui fizica a fost intru totul reala si evidenta. Dupa atatea schingiuiri, batai, cruce, El, Omul Iisus, Si-a dat sufletul zicand: „Savarsitu-S-a!” (Ioan 19, 30).

Din punct de vedere istoric, moartea lui Hristos a survenit in momentul cand la poporul ales incepea Sabatul, o perioada de reculegere, de repaus, cand nimeni nu se mai putea implica in pregatirea ritualului inmormantarii. La acea vreme era mai importanta legea decat iubirea fata de om, de aceea se ajunsese la o exagerata respectare a ei, de multe ori in detrimentul a ceea ce ea trebuia sa protejeze. De aceea femeile mironosite au asteptat nerabdatoare sa treaca timpul Sabatului si a doua zi, „foarte de dimineata” (Luca 24, 1) au plecat cu graba la mormant pentru a implini practica iudaica de pregatire a trupului celui mort, continuand ceea ce incepusera vineri seara, inaintea Sabatului. Ele cautau trupul mort al Domnului, pe Care, impreuna cu Iosif din Arimateea si Ioan, il coborasera cu durere de pe cruce. Au gasit insa mormantul gol si ca martori ai invierii doi ingeri in vesminte stralucitoare, care le-au intampinat cu niste cuvinte memorabile: „De ce cautati pe Cel viu intre cei morti? Nu este aici, ci S-a sculat”(Luca 24, 5-6). Aceasta vestire a adevarului invierii de catre ingeri, precum si incredintarea apostolilor despre aceasta au constituit fundamentul divin al teologiei si credintei crestine, devenind constanta de care se leaga intim intreaga viata crestina, Invierea Domnului fiind nu doar un eveniment solemn la care suntem chemati sa participam printr-o anumita pregatire, intr-o anumita zi din an, ci o traire reala, cotidiana, o stare duhovniceasca permanenta ce ne umple viata.

Iubiti fii in Hristos,
De doua mii de ani ne raportam vietuirea la adevarul incontestabil al invierii si continuam sa il marturisim, constienti fiind de valoarea lui, asemenea Sfantului Pavel care spunea corintenilor: „Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este atunci propovaduirea noastra, zadarnica si credinta voastra” (I Corinteni 15, 14). Acesta este motivul pentru care de doua milenii marturisim liturgic: „Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand si celor din viata daruindu-le!”. Aceasta presupune ca Iisus a inviat prin puterea proprie.

Invieri din morti au mai fost, scripturile Vechiului Testament, dar si Evangheliile consemnand cateva tocmai pentru a confirma prin Revalatie faptul ca adevarata destinatie a omului nu este lumea aceasta. Noul Testament relateaza trei astfel de situatii, dar acestea nu au fost decat reanimari, adica cei inviati de Iisus au reinceput sa traiasca asemenea celorlalti oameni, reluandu-si viata, supunandu-se legilor biologice, fiind destinati sa moara din nou. Pentru Iisus, invierea nu-i reanimare, ci este cu totul altceva. Invierea Sa nu seamana deloc cu cea a fiului vaduvei din Nain, sau a lui Lazar din Betania. Din relatarile evanghelistilor, Iisus, dupa inviere, se comporta ca un om normal, mancand cu apropiatii Sai, facand gesturi din ordinea umana, pentru a incredinta pe contemporani de prezenta Sa reala in aceasta lume efemera. Insa viata Sa era alta, adica avea un alt continut, iar fizicul Sau avea alte atribute, care nu mai apartineau acestei lumi. Timpul, distantele, obstacolele nu mai contau pentru El. In persoana Mantuitorului Hristos se manifesta o fiinta umana innoita, diferita de cea de pana atunci. Persoana Mantuitorului este in acelasi timp trup, dar si duh, mai bine zis trup spiritualizat, induhovnicit. El trece prin usile incuiate si in acelasi timp mananca impreuna cu Apostolii, iar Toma probeaza veridicitatea prezentei Sale trupesti. Este greu sa descriem cum trupul inviat al Mantuitorului este asemenea noua si in acelasi timp diferit. Dupa inviere, trupul Sau pastra stigmatele acestei lumi, dar nu mai apartinea acestei lumi, ci unei lumi transfigurate. De aceea, evenimentul invierii lui Iisus a bulversat istoria umanitatii.

Prin invierea Lui, istoria lumii primeste alte atribute, un nou sens. De la inviere se poate vorbi despre o noua creatie. Este ceea ce anuntase intru Duhul profetul Isaia: „Pentru ca Eu voi face ceruri noi si pamant nou. Nimeni nu-si va mai aduce aminte de vremurile trecute si nimanui nu-i vor mai veni in minte, ci se vor bucura si se vor veseli de ceea ce Eu voi fi facut, caci iata intemeiez Ierusalimul pentru bucurie si poporul lui pentru desfatare” (Isaia 65, 17-18). Primul beneficiar al aceastei noi creatii despre care vorbeste inspirat profetul este Iisus inviat, ceea ce spune si Sfantul Pavel ca El este primul nascut din intreaga creatie (cf. I Coloseni, 1, 18). In persoana Mantuitorului era concentrata intreaga umanitate, iar in acest sens El este primul Om Care a implinit acest destin, traversand prin moarte spre Imparatia cea vesnica. Imparatia aceasta deschisa de Fiul omului este pregatita noua. De aceea prin Hristos inviat noi avem garantia ca vom accede la aceasta imparatie, unde dragostea nu mai este impregnata de ambiguitate, ci este pura, caci Dumnezeu este totul intru toate, iar lucrurile devin spirituale.

Iubiti fii sufletesti,
Aceasta noua creatie in care Hristos este primul nascut poate fi experimentata inca de aici; ea nu este ipotetica, este o realitate care este traita inca din lumea aceasta. Daca in Biserica lui Hristos traim sensul profund al Botezului, simtim deja premisele acestei imparatii. Pentru ca in apele baptismale Hristos a lasat germenii Invierii, fiecare dintre cei ce se afunda in astfel de ape, iesind din ele devin fii ai noii imparatii, imbracati cu haina luminoasa. Aceasta este de fapt si misiunea Bisericii: anuntarea Evangheliei si botezul in numele Preasfintei Treimi, semnificand comunicarea duhului lui Hristos inviat tuturor oamenilor. „Pentru ce ne botezam?” se intreaba episcopul cel mai intelept din toate timpurile al eparhiei noastre, Melchisedec Stefanescu, in cuvantul sau din Sambata Mare a Pastilor. „Spre iertarea pacatelor!” ne raspunde Biserica. Adica, subliniind aceasta idee, ne botezam pentru sfintirea firii noastre cea pangarita de pacat prin nepastrarea chipului lui Dumnezeu in ea, pentru intoarcerea la nevinovatia primara si la iscusinta spre fapta buna si fericire. Noi iesim din cristelnita ca fii ai lui Dumnezeu cu dreptul de a mosteni viata vesnica, deoarece aici ne-am imbracat prin credinta in meritele Rascumparatorului Caruia Ii apartin toate bunurile vietii vesnice. Astfel, botezandu-ne spre iertarea pacatelor, noi ne scufundam in chip vazut in apa si in chip nevazut in moartea si sangele lui Hristos, in harul Duhului Sfant si aceasta scufundare face lucrator botezul vazut, cu apa, care in sine nu ar avea nicio lucrare asupra sufletului. Departati de la cristelnita credinta in Cel rastignit si harul se va indeparta odata cu ea si din aceasta cauza nu va fi nicio iertare de pacate prin Botez. Luati Crucea si botezul nu va mai fi.” (Episcop Melchisedec Stefanescu, Cuvinte din Cuvant).

Asadar, in lumina crucii si Invierii lui Hristos, intelegem ceea ce este un crestin botezat. Fiecare crestin trebuie sa accepte sa traiasca in fiecare clipa a vietii sale moartea si invierea Domnului, adica sa inteleaga faptul ca viata sa este o continua trecere prin moarte la o noua creatie, pana ajunge sa se nasca in viata vesnica.

Prea iubiti fii duhovnicesti,
Anul acesta, Invierea Domnului ne aduce in memorie pe unul dintre cei mai importanti episcopi predecesori ai nostri, care a marcat timpul sau ca nimeni altul, Melchisedec Stefanescu. Se implinesc 120 de ani de la trecerea acestuia in vesnicia lui Dumnezeu. Este binecunoscut faptul ca din anul 2000, Centrul nostru eparhial s-a preocupat de restaurarea chipului emblematic al celui mai invatat episcop al romanilor, organizand diferite manifestari cultural-religioase, puse sub genericul „Zilele Melchisedec Stefanescu”. Acestea au devenit niste trepte pe care urcandu-le descoperim una dintre cele mai mari personalitati ce a risipit prin lumina intelepciunii sale intunericul sfarsitului de veac al XIX-lea. Toate au culminat nu numai prin punerea in evidenta a activitatilor si operelor sale, ci si prin dobandirea si restaurarea intregului ansamblu edilitar ce a apartinut ierarhului romascan. Este o bucurie pentru mine si o mare implinire sa stiu ca intreg ansamblul melchisedechian s-a innoit si personalitatea ierarhului academician a fost pusa in panteonul marilor Pastorala la sarbatoarea Invierii Domnului nostru Iisus Hristos 11 ierarhi care s-au preocupat de dezrobirea neamului romanesc si de definirea identitatii Bisericii stramosesti.

Daca de 120 de ani Melchisedec isi doarme somnul de veci alaturi de fratele sau, episcopul Valerian Stefanescu, in ultimii ani se vorbeste tot mai mult de structurarea identitatii spirituale si culturale a poporului roman intr-o lume in permanenta schimbare si secularizare. Or Episcopul Melchisedec este unul dintre ierarhii romani cei mai ferventi in dobandierea acestor sfinte idealuri pentru neamul romanesc. Asemenea confratelui intru arhierie din Transilvania, Sfantul Ierarh Andrei Saguna, aici, in Moldova, stralucea, ca o lumina de Pasti pe care intunericul n-a cuprins-o, Episcopul Melchisedec, prin ortodoxia credintei si promovarea valorilor ei.

Iubiti fii sufletesti,
Avand atata nor de marturii si atatea exemple pozitive de la inaintasii nostri, nutrim speranta ca veti participa ca si pana acum la toate chemarile sfintei noastre Biserici si veti raspunde, fiecare cu darul sau, la statornicirea sfintelor traditii ortodoxe intr-o lume din ce in ce mai nelinistita si bolnava in sens spiritual. Sa ne rugam lui Hristos inviat sa ne dea rabdare in incercari, in boli si in necazuri, ca izbavindu-ne de duhurile rautatii sa slavim pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, Treimea cea de o fiinta si nedespartita!

Incredintandu-va de toata dragostea in Hristos-Domnul, raman al vostru pastor sufletesc, care va doreste tot binele si mantuirea sufletelor!

HRISTOS A INVIAT!
ADEVARAT A INVIAT!
Al vostru pastor si pururea catre Domnul rugator,
Eftimie,
Arhiepiscopul Romanului si Bacaului

Text redactat si ingrijit de PS Ioachim Bacauanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.
 

• Predica de Pasti 2012
  Publicat in : Invierea lui Hristos

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: