Hristos, pe Cruce, a atins infinitul durerii omeneşti - Scrisoarea Pastorală la Învierea Domnului a Înaltpreasfinţitului Ioan, Mitropolitul Banatului

Înaltpreasfințitul Ioan, Mitropolitul Banatului

Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am săvârşit în pace calea postului, la capătul căreia am găsit mormântul gol al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Oare, aceasta să fie răsplata celui care posteşte?! A celui care se luptă cu patimile sale?! A celui care iubeşte şi iartă, mângâie şi hrăneşte pe cel sărman?!

Aceasta va fi cununa luptei cu păcatul şi cu patimile?! Un mormânt gol şi un giulgiu zăcând?!

Ce vom răspunde semenilor şi fiilor noştri?

„Mamă, după atâta nevoinţă - îţi va spune fiul tău - doar cu atât ai fost răsplătită? Cu un giulgiu zăcând?“

O, fiul meu!

O, fiii mei duhovniceşti! Darul pe care l-am primit este Învierea lui Hristos, învierea noastră, veşnicia noastră.

Dacă în urma păcatului lui Adam s-a dezlegat la moarte, prin Învierea lui Hristos s-a dezlegat la viaţă.

Învierea este darul acestui mare Praznic.

Acesta este Praznicul unui nou răsărit, al zilei a opta, cea care are doar răsărit.

Hristos ne-a scos din mormânt şi din moarte şi ne-a dus cu El în acest răsărit veşnic. Pentru noi s-au stins soarele şi luna şi a răsărit unicul Soare- Hristos.

Hristos este Luminătorul acestei zile neînserate, ziua a opta.

O, soare! De acum tu poţi să te odihneşti, căci a răsărit un nou Soare Care va lumina veşnicia şi aşa vom trece de la heliocentrism la hristocentrism.

Iubiţi credincioşi,

Cum vom preţui acest scump dar - Învierea?!

Pentru unii, acest dar înseamnă revărsarea iubirii lui Dumnezeu peste noi, este întoarcerea la Tatăl, în tainicul Rai al iubirii lui Dumnezeu.

Alţii ar fi dorit ca mormântul să fi rămas pecetluit şi lespedea de piatră să închidă pentru totdeauna Iubirea, Cea Care S-a jertfit pentru noi.

Însă n-au ştiut că Iubirea lui Dumnezeu răsare şi rodeşte chiar şi din piatră.

Omul a semănat Iubirea - pe Hristos - în piatră, ştiind că tot ce se seamănă în piatră moare.

S-a înşelat, căci Iubirea lui Dumnezeu copleşeşte orice stâncă, iar stânca, decât să lăcrimeze, mai bine crapă.

Din stânca de pe Golgota, unde a fost semănat Hristos Domnul, a răsărit Soarele dreptăţii.

O, tu, stâncă a Golgotei, cât de mult L-ai iubit tu pe Hristos!

L-ai primit în tine pe Bobul de Grâu cel Dumnezeiesc, de unde a răsărit, dând pacea şi lumina veşnică acestei lumi.

În Rai, Adam a fost oprit să mănânce din pomul vieţii. Noi suntem chemaţi azi să mâncăm din rodul Crucii, cea care L-a rodit pe Hristos Euharistic, căci Crucea a rodit Viaţa.

Iubiţilor,

Hristos este Lumina la care vedem creaţia lui Dumnezeu.

Lumina soarelui este doar o palidă umbră a luminii Învierii lui Hristos.

Învierea este darul lui Dumnezeu făcut omului, este darul iubirii desăvârşite a Preasfintei Treimi. Este darul vieţii veşnice şi al nemărginitei responsabilităţi.

Învierea înseamnă iubire, dar şi responsabilitate.

Cei care refuză iubirea şi responsabilitatea ar fi dorit să găsească astăzi mormântul străjuit de ostaşi.

Dar Iubirea nu poate fi pusă sub strajă. Ea nu poate fi înlănţuită sau întemniţată.

Iubite frate creştine, dacă ai primit astăzi darul Învierii, păstrează-l ca pe cel mai scump odor, căci în el se află nimbul vieţii veşnice.

Responsabilitatea veşniciei este greu de dus şi de împlinit.

Pentru unii, iubirea este cea mai mare povară din viaţa lor. Dar, pentru cei ce se împărtăşesc din iubirea lui Hristos, iubirea înseamnă viaţa şi bucuria în Duhul Sfânt.

Fraţi creştini,

Moise a lovit cu toiagul în stâncă şi a izvorât apă, salvând astfel poporul lui Israel în pustie: „Zis-a Domnul către Moise: «Treci înaintea poporului acestuia, dar ia cu tine câţiva din bătrânii lui Israel; ia în mână toiagul cu care ai lovit Nilul şi du-te. Iată, Eu voi sta înaintea ta acolo la stânca din Horeb, iar tu vei lovi în stâncă şi va curge apă din ea şi va bea poporul.» Şi a făcut Moise aşa înaintea bătrânilor lui Israel.“ (Ieşire 17, 5-6).

Hristos a lovit şi El în stâncă, din care a izvorât lumină şi viaţă veşnică.

Doamne, loveşte şi în stânca inimii mele şi fă să izvorască din ea iubirea faţă de Tine şi faţă de fraţii mei!

Învierea izvorăşte din jertfă, jertfa izvorăşte din ascultare, iar ascultarea din iubire.

Tatăl L-a trimis în lume pe Fiul Său, Unul Născut, ca s-o izbăvească şi s-o scoată din întunericul păcatului: „S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte şi încă moarte pe cruce. Pentru aceea şi Dumnezeu L-a preaînălţat şi I-a dăruit Lui nume care este mai presus de orice nume.“ (Filipeni 2, 8-9).

După Înviere, contemporanii lui Iisus nu-I mai pronunţau în acest fel numele, ci-I spuneau: Înviatul din Nazaret.

Pilat a poruncit să se scrie pe o tăbliţă vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor“ (Ioan 19, 19).

Oare, după Învierea lui Iisus, n-a dat poruncă unui scrib să dăltuiască în piatra de deasupra mormântului: Aici a fost pentru trei zile mormântul Înviatului din Nazaret?!

Aşa I-a rămas în popor numele: Înviatul din Nazaret.

Înviatul din Nazaret ne-a lăsat şi nouă darul Învierii, dar pe care unii îl primesc cu bucurie, iar alţii încă mai stau şi azi în cumpănă.

Însă aripa veşniciei i-a atins şi pe ei. Rămâne doar mila lui Hristos care să răstoarne piatra de pe inima lor.

O, inimă de sub piatră, greu şi cu amar vei plânge odată!

Iubite frate creştine, nu lăsa ca, la umbra vieţii tale, să crească doar nostalgii.

Iubiţi fraţi şi surori,
Era primăvară la Ierusalim şi pe Golgota înfloriseră trei cruci.

Hristos, pe Cruce, Şi-a întins mâinile celor doi tâlhari. Voia să Se împace şi cu ei, să-i tragă şi pe ei la Tatăl, dar numai unuia nu i-a fost ruşine să-I întindă mâna Răstignitului. Pe acela, în acea zi, l-a trecut în Paradisul pierdut de Adam. Un tâlhar a căzut pe cruce, altul s-a mântuit pe cruce.

Ce mare taină! Iubirea deschide şirul sfinţilor cu un tâlhar.

Iată ce poate face iubirea dintr-un tâlhar care se pocăieşte: un sfânt!

Doamne, în iubirea Ta şi tâlharii pot ajunge sfinţi!

Iubite frate creştine, chiar dacă ai făcut păcate precum tâlharul de pe cruce, prin spovedanie cu lacrimi şi adâncă pocăinţă, şi tu poţi fi azi cu tâlharul în Rai.

Oare de ce ne este greu să dăm mâna cu Răstignitul?! Pentru că este plină de sânge şi străpunsă de piroane?!

Numai rănile şi sângele lui Hristos ne pot vindeca rănile noastre.

Ostaşul a împuns cu suliţa coasta Sa, ca din ea să ne recreeze Hristos, aşa cum din coasta lui Adam a făcut-o pe Eva.

Din coasta Sa ne-a hrănit Hristos cu apă şi sânge, ca să nu mai fim pradă morţii.

Erau apa şi sângele vieţii veşnice.

Veniţi, iubiţilor, şi gustaţi din acest izvor ce curge din coasta lui Hristos!

Hristos ne-a lăsat fiecăruia dintre noi o cruce ca să răstignim pe ea patimile şi păcatele noastre.

Crucea ne însoţeşte şi la mormânt. Ea dă mărturie despre noi că am fost oameni ai Crucii, ai jertfei.

Oare, ce va spune trecătorilor crucea ta, iubite frate creştine?!

Crucile, într-o zi, s-or face stele şi vor avea îngerii grijă de ele.

Va fi o mare galaxie în univers, Galaxia Crucii.

Nu le luaţi copiilor, iubite mame, darul Crucii!

Iubită mamă creştină, nu uita că patria începe pe braţele tale.

Braţele mamei sunt cea mai dulce patrie. Lăsaţi-i să trăiască o clipă în acest sfânt pridvor al veşniciei.

Iubiţilor,
Hristos, pe Cruce, a atins infinitul durerii omeneşti, pe care l-a frânt pe Golgota.

Hristos ne arată că moartea nu este ultima speranţă a omului. De acum, moartea a fost scoasă afară din infinit.

De azi, viaţa aparţine veşniciei, iar timpul nu mai stinge veşnicia.

Omul îşi trăieşte viaţa pe pământ între două dangăte de clopot: între timpul istoric şi veşnicie, între naştere şi Înviere.

Învierea este dangătul ce ne trece prin moarte la veşnicie.

Moartea este locul pe unde noi scăpăm din această viaţă în veşnicie.

Nu-i altă cale pentru a trece de aici „dincolo“. Aceasta este cărarea pe care a călătorit şi Hristos.

În calea Sa spre Tatăl, Hristos S-a întâlnit cu moartea care nu voia să-L lase să Se întoarcă la Tatăl.

Dar a lovit-o cu sabia Jertfei, cu Crucea Sa, învingând-o, ca să putem trece şi noi la Tatăl, peste moarte călcând.

Astfel, moartea a căzut din infinit.

Iubiţilor, grăiţi în aceste zile de sfântă prăznuire, în cuvinte duhovniceşti, presărate cu vestea care a întors lumea din întuneric la lumină.

Iubite mame, creşteţi-vă pruncii în lumina Învierii lui Hristos şi nu-i lăsaţi pe seama celor care încă nu s-au trezit din noaptea minţii, căci cei ce se luptă cu Dumnezeu au o gândire cu sumă zero. Ei vă îndeamnă să evadaţi din lumină.

Iubite surori, duceţi copiilor, de aici, din faţa Sfintelor Altare, vestea cea bună pe care au auzit-o şi Femeile Mironosiţe: „Hristos a înviat!“ (cf. Marcu 16, 6). ş…ţ

Iubiţi fraţi şi surori,

Spuneţi celor care s-au jertfit pentru libertate aici, în faţa acestei catedrale, că, deşi Timişoara a fost fără ţară în decembrie â89, n-a fost nici o clipă fără Dumnezeu. Hristos a biruit şi moartea lor.

Iubiţilor, să împărtăşim azi semenilor noştri lumină din lumina Învierii lui Hristos, iubire din iubirea lui Hristos, milă din mila lui Hristos.

Să ne aducem aminte şi de cei răstigniţi cu Hristos, să le aducem şi lor vestea Învierii lui Hristos şi nădejdea că şi pentru ei S-a jertfit Hristos.

Mângâiere, şi celor de pe patul suferinţei. Hristos să vindece ale lor răni cu scump Sângele Său.

Pruncilor, bună creştere şi înţelepciune, iar celor în vârstă, nădejdea plină de bucurie a întâlnirii cu Hristos Cel înviat.

Tuturor vă doresc să aveţi parte în aceste zile de bucuria pe care a avut-o Maica Domnului când L-a văzut pe Fiul Său Înviat.

Hristos a înviat!

Al vostru, al tuturor, de tot binele voitor,
† Ioan
Mitropolitul Banatului

.