+ NICOLAE
din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al
Timisoarei si Mitropolit al Banatului

Iubitului cler, cinului monahal si dreptcredinciosilor
crestini si crestine,
binecuvantare si pace de la
Dumnezeu-Tatal si de la Domnul nostru Iisus Hristos

Cinstiti credinciosi si credincioase,

Prin nespusa purtare de grija si multa bunatate a lui Dumnezeu, trecand prea curatele si prea cinstitele zile ale marelui post, am ajuns acum sa praznuim sfanta inviere a Domnului si Mantuitorului Iisus Hristos. Care graiuri si ce minte vor putea explica taina Invierii? „Veniti toti credinciosii, ne spune sfanta noastra Biserica, sa inconjuram cu frica si cutremur mormantul din care s-a sculat Domnul, ca dintr-o camara iesind”.

Dupa ce a fost chinuit, rastignit, ucis si pus in mormant, nimeni nu si-ar fi putut inchipui ce va urma. Toti cei care L-au cunoscut au ramas intristati. In acele imprejurari, mai multe femei tanguindu-se au ajuns la mormantul Sau dar l-au gasit gol. Intristarea ce le-a cuprins ca si pe toti Apostolii care au venit si ei sa vada ce s-a intamplat, s-a transformat insa repede in bucurie, mai ales ca un inger a aparut vestindu-le ca Iisus a inviat. In aceeasi zi, seara, Apostolii fiind adunati la un loc, dintr-o data a aparut Iisus si dupa obicei le-a zis: „Pace voua”.

Din acel moment ucenicii Domnului ca si toti cei care I-au primit sfanta invatatura, au inceput sa vesteasca lumii cine este Iisus si care este vestea cea buna pe care au venit s-o impartaseasca tuturor. Biserica a preluat cele ce s-au petrecut atunci, propovaduind fara incetare mesajul scularii din morti a lui Iisus si asigurarea ca precum El a biruit raul si moartea, tot astfel si noi vom putea sa trecem peste toate neputintele faptuind cele bine placute Lui.

Iubiti frati si surori,

Ori de cate ori rememoram faptul invierii ne gandim la minunea reprezentata de infrangerea mortii de catre Domnul. Atunci putem spune ca a biruit viata, iar Hristos „s-a facut incepatura celor adormiti”, dupa spusa Apostolului (I Corinteni 15, 20).

Viata este darul cel dintai si cel mai pretios pe care ni l-a daruit Dumnezeu. Este o mare taina si totodata o marturie a dragostei Lui. Caci prin viata, Dumnezeu ne-a chemat din nefiinta si la impartasirea din bunurile care sunt pe lume, precum si la cele vesnice, pe care le vom castiga.

Viata este o continua framantare, o impartasire si participare la maretia creatiei, de care omenirea se apropie din ce in ce tot mai mult prin iscusinta si setea de a cunoaste si a progresa, care i-au fost imprimate de Creator dintru inceput.

Fiind dar al lui Dumnezeu, viata este un prilej de bucurie pentru fiecare dintre noi. De aceea noi ne simtim atat de legati de ea si dorim sa traim cat mai multi ani, chiar daca in drumul nostru intalnim destule necazuri si amaraciuni. Caci „dulce este lumina vietii si desmierdatoare este pentru ochi privirea soarelui” zice Sfanta Scriptura (Ecclesiastul 11,7), si „care este omul caruia sa nu-i placa viata si sa nu iubeasca lungimea ei si sa nu-i fie voia sa se bucure de fericire?” (Psalmul 33, 12).

Dar tot Sfanta Scriptura spune: „Care dintre oameni a trait si n-a vazut moartea (Psalmul 88, 4). Pentru ca „omul nu este stapan pe duhul sau de viata, ca sa-l poata opri; la fel nu este stapan pe ziua mortii si in aceasta lupta nu incape amanare” (Ecclesiastul 8, 8). Deci bucuria de a trai este tulburata de gandul mortii.

Mantuitorul Iisus Hristos este insa cel dintai care ne-a izbavit de frica mortii si ne-a dat incredere in forta nemuritoare a vietii, caci Pastile sunt „slobozirea de intristare”.

De aceea, bucuria in aceasta zi se revarsa cu darnicie dumnezeiasca si cuprinde intreaga fire, dupa cum se arata in cantarea bisericeasca a acestei marite nopti: „Cerurile dupa cuviinta sa se veseleasca si pamantul sa se bucure. Si sa praznuiasca lumea cea vazuta si cea nevazuta, ca Hristos s-a sculat, Veselia cea vesnica”.

Astazi, pe fiecare Mantuitorul ne cheama la viata si la nemurire prin credinta. Veniti zice: „Eu sunt invierea si viata. Cel ce crede in Mine, chiar de va muri, va trai. Si tot cel ce traieste si crede in Mine, nu va muri in veac” (Ioan 11, 25-26).

Invierea Domnului este astfel „piatra din capul unghiului” si temelia edificiului duhovnicesc al sfintei noastre Biserici. Fara aceasta marturie credinta noastra ar fi desarta, iar nadejdea crestina si toata lucrarea duhovniceasca nu ar avea nici o justificare. Ea este dovada cea mai puternica a dumnezeirii lui Hristos si pecetea cereasca a invataturii si a activitatii Sale mantuitoare, pe care a inceput-o in lume si o continua pana la sfarsitul veacurilor prin lucrarea sfanta a Bisericii.

Toata marturisirea Mantuitorului se incununeaza cu invierea Sa care este o plinatate a dumnezeirii. Iar din momentul cand aceasta taina s-a savarsit, in lume a avut loc o inviorare si o intinerire spirituala. Propovaduirea apostolilor, martirajul mucenicilor, ravna crestinilor de astazi si din toate vremurile, spre treptele superioare ale vietii evlavioase, au ca punct de plecare acest adevar. – Fara inviere Iisus Hristos nu este Dumnezeu. Fara Iisus Hristos – Dumnezeu, n-ar putea sa existe Biserica. Fara Biserica bucuriile ar fi mult mai putine, pentru ca la temelia vietii ar lipsi tocmai ceea ce da sens si insemnatate vesnica vietii noastre trecatoare, credinta in nemurire si in obsteasca inviere.

Sfantul Apostol Pavel arata lamurit aceasta cand spune: „Daca Hristos n-a inviat zadarnica este credinta voastra… Iar daca nadejdea noastra in Hristos este numai pentru viata aceasta, suntem mai de plans decat toti oamenii. Acum insa Hristos a inviat din morti, fiind parga celor adormiti. Ca de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om si invierea mortilor. Si precum intru Adam toti mor, asa si intru Hristos toti vor invia”( I Corinteni 15, 17-22).

Dreptmaritori crestini si crestine,

Incheierea cuvantului nostru de astazi nu poate fi deosebita de cea pe care marele Apostol Pavel o face – la descoperirea sa - despre invierea mortilor: „De aceea, prea iubitii mei frati, fiti tari, neclintiti, sporiti totdeauna in lucrul Domnului, caci stiti ca osteneala voastra intru Domnul nu este zadarnica” (I Corinteni 15,58). Osteneala placuta Domnului este cautarea pacii pe care ne-a dorit-o El insusi. Cel dintai cuvant pe care Mantuitorul l-a rostit catre ucenicii Sai dupa invierea din morti a fost: „Pace voua” (Luca 24, 30; Ioan 20, 19).

Nimic mai firesc pentru noi decat sa ostenim a face ceea ce a facut Dascalul nostru cel ceresc. „Caci El este pacea noastra care din doi a facut unul si a surpat zidul de la mijloc care-i despartea…, a impacat pe cei doi cu Dumnezeu intr-un singur trup, prin Cruce, prin care a nimicit vrajmasia” (Efeseni 2, 14-16).

Chemarea Dascalului in mod firesc este si chemarea invataceilor Sai, ori „El a venit sa aduca vestea buna a pacii, voua celor ce erati departe si pace celor ce erau aproape” (Efeseni 2, 17).

Noi crestinii sporim in „in lucrul Domnului”, cand nazuim dupa roadele Duhului Sfant, care sunt „dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea si infranarea poftelor” (Galateni 5, 22-23).

Voua celor ce va osteniti pentru fapte bune in slujba familiei si a obstii, voua celor ce luptati pentru fericirea obsteasca, voua celor ce ravniti dupa dreptate si fratietate; voua invatatura ce am desfasurat-o, va aduce mare incurajare.

Aceste osteneli, aceste lupte nu vor ramane zadarnice.

Ele vor dobandi trupurilor voastre invierea aceea mareata, glorioasa – inceputul fericirii nemarginite, negraite si vesnice, pe care v-o cersesc tuturor, din toata inima, de la Cel ce a inviat din morti, cu moartea Sa pe moarte calcand si celor din mormanturi viata daruindu-le.

Hristos a inviat !

Al vostru al tuturor, rugator catre Domnul,

+ Nicolae
Arhiepiscop si Mitropolit

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: