Temeiuri pentru cinstirea icoanelor

 

Sfanta Scriptura nu numai ca n-a condamnat icoanele dar a dovedit ca Dumnezeu insusi le-a ingaduit. El a nascut pe Fiul Sau, care dupa cuvantul Scripturii e icoana naturala a Tatalui, "este chipul lui Dumnezeu celui nevazut". Dumnezeu a facut pe om dupa "chipul si asemanarea Sa". Dumnezeu este cel dintai care a facut icoane, cum zice Sf. Ioan Damaschin. Nici Legea Veche n-a oprit uzul icoanelor, dupa cum afirmau ico­noclastii si cum sustin, dupa ei, protestantii si cultele neoprotestante. Po­runca intai din Decalog care oprea reprezentarea lui Dumnezeu prin vreun chip care exista in cer, pe pamant, in apa sau sub pamant, avea in vedere si inclinarea spre idolatrie a iudeilor, precum si influenta popoarelor ido­latre care ii indemnau spre aceasta, cum s-a si intamplat in vremea lui Moise, cu vitelul de aur. Dispozitiile Legii Vechi arata ca   reprezentarea unor personaje sau simboluri religioase erau ingaduite. Dumnezeu porunceste lui Moise sa faca chipurile celor doi heruvimi care strajuiau Cortul Marturiei, precum si sarpele de arama ca semn de izbavire in pustie, impotriva muscaturilor serpilor veninosi. Solomon va impodobi maretul templu din Ierusalim, zidit de el, cu chipuri de heruvimi, lei si alte animale, etc. Interzicerea "chipurilor cioplite" nu era, dupa cum spune Sf. Ioan Damaschin, decat o masura de pedagogie divina.

 

Sf. Ioan Damaschin arata ca, daca in Vechiul Testament Dumnezeu a comunicat cu oamenii prin cuvant, in Noul Testament aceasta comunicare s-a facut in cuvant si in chip. Caci cel nevazut s-a facut vazut cu ochii lor trupesti, ceea ce in Vechiul Testament era numai prefigurat in simboluri.

 

Doctrina cinstirii icoanelor stabilita la sinodul al VII-lea ecumenic a ramas normativa pentru sinoadele si teologii care s-au ocupat ulterior de aceasta problema.

 

Cinstirea icoanelor nu e idolatrie pentru ca nu se poate confunda cu cinstirea pe care o dam lui Dumnezeu : pe Dumnezeu il cinstim prin latrie sau adorare iar pe sfinti, icoanele si moastele lor prin simpla venerare, cum o numeste Sf. Ioan Damaschinul - cinstirea relativa, pentru ca aceasta cinstire sta in relatie cu prototipul (origina­lul), la care se refera : nu cinstim icoanele pentru ele insele, ci din pricina sfintilor care sunt zugraviti pe ele, dupa cum, la randul lor, pe sfinti ii cinstim, nu pentru ei insisi, ci pentru Dumnezeu care i-a incoronat.

 

Doctrina ortodoxa despre cinstirea sfintelor icoane e cuprinsa si in cartile noastre de slujba : "Ma inchin sfintilor si cinstitelor icoane, adica lui Hristos insusi si Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu si tuturor sfinti­lor ; nu insa cu inchinaciune ca lui Dumnezeu ci inaltandu-ma cu mintea la chipul ce infatiseaza; pentru aceea si cinstea cea catre acestea o trec la prototipuri", se cuprinde in Arhieraticon marturisirea la hirotonie, a can­didatului la episcopat.

 

In rugaciunea principala din Randuiala pentru binecuvantarea si sfin­tirea icoanei Domnului nostru Iisus Hristos, din Molitfelnic, se precizeaza aceeasi idee : "am pus aceasta icoana inaintea maririi Tale, nu indumnezeind-o, ci stiind ca cinstea icoanei se suie la cel zugravit pe dansa".

 

Sfintirea icoanelor nu duce la transformarea sau transfigurarea mate­riei; in aceasta privinta icoana se deosebeste de Sf. Euharistie in care Hris­tos se afla prezent in mod real, substantial in chiar natura painii si a vi­nului prefacute in trupul si sangele Domnului.