Darul deplin - Jertfa Domnului Iisus
Te simt in glasul…tanguit,
al unui prunc astral, nascut,
iar nu facut...
O raza de iubire plina
ce peste oameni a venit
sa certe calea lor, de patimi plina,
care-au ucis uman vesmant.
Dar, pruncul nu e-o tanguire,
ci insasi tanguirea s-a mutat
la poala unei cruci,
o cruce-nfipta in aripa,
infipta in aripa cerului inalt,
ce plange-n lacrimi mari de ceara,
peste simtiri si peste tina.
Luminile din cer se sting
si se aprind in candele,
in candele de priveghere,
caci se apropie in pas de argint
culorile de vant ale Invierii.
Si sus, pe cruce atarnat,
Pruncul iar striga de durere,
durerea pentru omul
ce-l scoate din pacat,
El, Pruncul adapat cu oteturi,
smirna si tamaie.
Pruncul striga:
Mi-e sete, dati-mi ca sa beau !
E arsita!
Resimte-o arsita astrala,
ca o durere-n reavanul pamant,
in chipul fierii ce aduce mana
peste putere si peste cuvant.
Nicicand n-a mai simtit
asa o sete...
o sete de cuvantul cel pribeag,
ce peste suflet azi vibreaza
e seaca setea, plina-i de…pacat!
Pacatul Lui ca nu a inteles
de ce aripile de fluturi moi
l-au mangaiat si
l-au atins... dar
nu au vindecat si lacrimile ploi.
E arsita in sufletele noastre.
Nu mai ploua,
sau poate nicicand...
nu a plouat... cu lacrimi de iertare.
E arsita si e pacat... ca ne-am uscat !
E arsita... Dati-mi sa beau!
Stroia A. Gheorghe
Adjud, judetul Vrancea
scriitor Gheorghe Stroia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.