Ardere de tot
Poezie inchinata lui Valeriu Gafencu
Aici, rasare-n mine o chilie
in care s-a sfintit un pustnic bland.
Zidea virtuti ceresti in trup plapand
si-n ochi purta smerita-bucurie.
De priveghere lunga - alba floare -
se rezema cu fruntea de pervaz
si luna-i saruta sfintit obraz
cand i-asculta cuvantul ca o boare:
- "O, vino, rob rau, somnule, si-mi poarta
cu tine, visul, peste unda moarta,
un ceas de vreme urca-ma suvita,
in Crama-Imparateasca, rod-de-vita!”
De funia nadejdii viu s-agata
si-n rugaciune treapta-nalta suie,
amiezile simtirilor descuie
si ingerilor, iata-l... fata-n fata !
L-au imbracat cu-a cerului armura,
cu neaua-Intelepciunii-apoi l-au nins,
purificandu-i duhul, inadins,
sa fie-asemeni lor, chip si masura !
Un inger a facut un semn in cer !
El vede Fata-lumii Nevazute,
cuvintele aude... nenascute,
cu inima topeste vami de ger !
De cate ori pamantul, fara splina,
se duce, taur negru, rostogol,
de cate ori il sageteaza-n gol
harapi cornuti, mereu in nehodina ?!
Un sul de carte-i cerul strans cu nod
si ultim semn pamantu-n alfabet.
Altarul-Viu al Marelui-Profet
primeste jertfa, Ardere-de-tot !
In Rugaciunea-focului, adoarme...
Tarziu, lumina candelii se stinge...
un inger furisandu-se-n chilie
deasupra fruntii, nimb subtire-i ninge !
Vrasmasii gem la pragul lui, pe coarne !
Movila-i sta nisipul langa usa.
A tot crescut rugina pe zavor,
uleiul a-nflorit intr-un ulcior,
dar trupu-i sta-n genunchi, desi-i cenusa.
Pe-o lavita, alaturi, randuite
mai multe carti. Pe-o foaie in Ceaslov
scrisese el sfintitul lui hrisov
in patru randuri, vorbe aurite:
- "Sa ma iertati, parintilor, va rog,
c-avand putina treaba, azi, cu Domnul,
m-a biruit, in rugaciune, somnul
si v-am lasat cenusa mea, zalog.”
Dar necrezand ca-i mort cu-adevarat
cu mana l-am atins peste vesminte...
Se risipi cenusa lui fierbinte
si, sarutand-o, am plans ingandurat.
Virgil Maxim (1923-1997)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.