Dar nu mancarea ne va pune pe noi dinaintea lui Dumnezeu...

Dar nu mancarea ne va pune pe noi dinaintea lui Dumnezeu... Mareste imaginea.

Dar nu mâncarea ne va pune pe noi dinaintea lui Dumnezeu... (1 Cor. 8,8-13; 9, 1-2)

Cât de simple par în gura Apostolului Pavel cuvintele prin care lămureşte postirea şi sensul ei duhovnicesc. In Duminica înfricoşătoarei Judecăţi, citim Evanghelia (Matei 25.31-46) în care Hristos ne lămureşte că judecarea noastră va veni din gesturile simple - a da de mâncare celui în foame, apă celui în sete, străinului găzduire, bolnavului şi întemniţatului căutare. Apostolul ne descoperă că niciun efort personal doar spre sine orientat nu ajută la părtăşia cu Dumnezeu. Cât de bine cunoaşte Dumnezeu pe om. Ştie cât valorează pentru el să ştie că e văzut, apreciat, aplaudat.

Că nu se motivează cu smerenia decât atunci când se hrăneşte cu adevărat din părtăşia cu aproapele. Aud de ani buni că mântuirea e o chestiune privată, un efort personal. Iar eu vă zic ce am auzit de la alţii, mai atenţi la nuanţe. Luaţi aminte că niciun fotbalist nu poate fi socotit bun decât integrat într-o echipă. Fără să joace într-o echipă, valoarea lui nu se manifestă. Doar în luptă, alături de cei îmbrăcaţi cu aceleaşi însemne de recunoaştere cu el, antrenat să răspundă colegialităţii lor, gata să dăruiască tot, jucătorul este mare şi cu adevărat jucător. Desigur, sunt şi atleţi ori sportivi care trăiesc din alt sport, unde singuri acoperă tot efortul unei confruntări. Dar nici ei nu sunt singuri, alcătuiesc o echipă. Ei, antrenorii, preparatorii fizici... Şi lucrurile pot fi mereu întărite de exemple de viaţa şi de exemple de moarte. De aici şi frumuseţea creştinismului. In viaţa propusă de Hristos Domnul omului propunerea cea mai de preţ este împreună-lucrarea pentru mântuire. Orice îngâmfare ori rea-voinţă, orice absurdă opacizare la celălalt, colegul de echipă, rupe echipa, năruieşte orice şansă de biruinţă.

Sfântul Apostol Pavel scrie corintenilor: „Şi astfel, păcătuind voi împotriva fraţilor şi lovindu-le conştiinţa lor cea slabă, împotriva lui Hristos păcătuiţi” (1 Cor. 8, 12). La vremea aceasta de ură permanent restartată prin ură, a te ţine de partea lui Hristos ţine de exerciţiul dobândirii prin postire a unui mare dar: darul bunului-simţ. Adică al respectării slăbiciunii celui slab şi a respectării nevoii celuilalt de a fi protejat, ajutat. E lumea plină de flămânzi, însetaţi, străini, bolnavi şi întemniţaţi. Nu avem scuze.

A posti înseamnă a pune deoparte tot ce-ţi prisoseşte pentru a da celui lipsit. Pâine, apă, găzduire, căutarea bolnavilor şi întemniţaţilor. Respectându-le intima legătură, prin lipsuri, cu mila lui Dumnezeu. Să luăm aminte: sătui, plini, locuind în case fără măsură, sănătoşi fizic încât părem nemuritori, arestaţi în păcate nu suntem oameni, ci victime ale neputinţei de a fi mai mult decât mâncare, băutură... să fim mai mult, să fim ai lui Hristos!

Măsura deplină a omeniei noastre.

Parintele Constantin Necula

Fragment din cartea "… Citire! Predici si meditatii la apostolul de peste an. Scrisori catre profesorii de religie", Editura Andreiana - Arhiepiscopia Sibiului

Cumpara cartea "… Citire! Predici si meditatii la apostolul de peste an. Scrisori catre profesorii de religie"


 

Pe aceeaşi temă

24 Februarie 2020

Vizualizari: 314

Voteaza:

0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE