Postul in care intram s-ar cuveni sa fie pentru noi o constientizare a plansului lui Adam si al Evei atunci s-au lipsit de frumusetea raiului, pentru ca, traind durerea indepartarii de Dumnezeu, sa dorim a ne intoarce, asemenea fiului risipitor, in casa Tatalui nostru.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, asezata de dumnezeiestii Parinti in pragul Postului Mare, ne aduce aminte de un lucru deosebit de important: bucuria si, deopotriva, drama libertatii omului. Pretuindu-ne atat de mult prin faptul ca ne-a creat dupa chipul Sau, Dumnezeu a sadit in noi darul libertatii, posibilitatea de a alege drumul pe care sa-l parcurgem in viata: catre El sau catre neant.

Cat de mult doreste Dumnezeu ca faptura Sa sa ramana in legatura cu Sine, sa ramana in Imparatie!…

Libertatea este cea mai mare sansa, dar si cea mai grea povara. Adevaratul om liber nu este cel care face tot ceea ce voieste, ci acela care scapa de robia patimilor; adevaratul om liber este acela care devine robul lui Dumnezeu, dobandind astfel, dupa cum spune Apostolul Pavel: „libertatea maririi fiilor lui Dumnezeu” (Romani 8, 21).
In Evanghelia care s-a citit ieri la Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie se aminteste de faptul ca intotdeauna inima omului este acolo unde se afla si comoara lui: „caci unde este comoara ta, acolo este si inima ta” (Matei 6, 21). Comoara aceasta ar trebui sa nu fie nimic altceva decat imparatia cerurilor, pe care o putem pregusta inca din aceasta lume si apoi deplin in viata cea vesnica.

Cum insa se poate obtine aceasta comoara? Evanghelia si Apostolul din Duminica izgonirii lui Adam din rai traseaza cateva directii sau cai prin care comoara imparatiei cerurilor poate fi castigata: pe de o parte, o inima iertatoare fata de cei care ne-au gresit in viata – pentru ca nu poate omul sa parcurga cu folos cele sapte saptamani de Post daca nu-l roaga pe Dumnezeu sa-i dea simtul si puterea iertarii tuturor celor care i-au gresit in viata; pe de alta parte, Mantuitorul Hristos ne cere sinceritate si deschidere in inimile noastre. Iar Sfantul Apostol Pavel in fragmentul din Epistola catre Romani ne spune ca in viata omului este de absoluta necesitate dobandirea nejudecarii aproapelui si a curatiei. Mantuitorul ne indeamna, asadar, la iertare si onestitate, Apostolul Pavel ne cheama la nejudecarea aproapelui si la curatia trupeasca si sufleteasca. Acestea sunt, cred, cele patru arme pe care crestinul este chemat sa le poarte de-a lungul intregii sale vieti, dar in mod special in timpul Postului Mare.

In intreaga istorie a vietuirii crestine – la noi si in alte parti ale lumii –, crestinii adevarati, pustnici din sihastrii sau cei care s-au nevoit in viata de familie, au experimentat, au trait in sufletul lor plansul lui Adam atunci cand acesta a fost izgonit din rai. Au reusit acestia sa inteleaga durerea lui Adam, suferinta Evei in momentul in care au trebuit sa paraseasca raiul.

Sfantul Siluan Athonitul zugraveste in mod graitor tristetea traita de primii oameni, care, de altfel, este si tristetea oricarui crestin care a inteles si a simtit cata durere pricinuieste indepartarea de Dumnezeu:

„Sufletul meu tanjeste dupa Domnul. Pe El il cauta cu lacrimi. Cand eram impreuna cu El, sufletul meu avea odihna si bucurie; dusmanul nu se apropia de mine. Acum duhul raului a pus stapanire pe mine. Sufletul meu este hartuit. Liniste nu gaseste in nimic. Nu pot sa-L uit pe Domnul nici o clipa. Sufletul meu poarta dorul Lui. In mijlocul durerii ridic glasul meu si strig: Ai mila de mine, Dumnezeule! Miluieste-ma pe mine, faptura Ta”.

Postul in care intram s-ar cuveni sa fie pentru noi o constientizare a plansului lui Adam si al Evei atunci s-au lipsit de frumusetea raiului, pentru ca, traind durerea indepartarii de Dumnezeu, sa dorim a ne intoarce, asemenea fiului risipitor, in casa Tatalui nostru.

Sa-L rugam, asadar, pe Dumnezeu sa prelungeasca in viata noastra acelasi sentiment de durere trait de Adam si de Eva, dar sa ne dea si bucuria pe care acestia au dobandit-o atunci cand, biruind puterea mortii, Hristos a coborat la iad pentru a le vesti lor si tuturor celor de acolo ca portile raiului s-au deschis din nou, ca drumul catre Pomul Vietii – catre impartasirea de viata dumnezeiasca – este din nou posibil.

Fie ca aceste doua bucurii – cea a rastignirii si cea a invierii – sa-si gaseasca loc si in sufletele noastre, pentru ca in noaptea Sfintelor Pasti sa primim cu sete duhovniceasca nespusa chemarea preotului: „Veniti de primiti lumina!”.

IPS Teofan
Sursa: doxologia.ro

.

• Postul - scara catre cer
  Publicat in : Post
• Postul - o problema de bun simt
  Publicat in : Post
• Postul - scoala a libertatii de a savarsi binele
  Publicat in : Post