Avantajul postului e al nostru, nu al lui Dumnezeu

Avantajul postului e al nostru, nu al lui Dumnezeu

Avantajul postului e al nostru, nu al lui Dumnezeu. Nu aş putea vreodată să vorbesc despre post fără să amintesc că ursul posteşte şi el 3-4 luni şi tot urs rămâne, şi şarpele mănâncă numai pământ toată iama şi primăvara rămâne tot şarpe, şi tot ne înveninează, şi nu şi-a schimbat firea. Dacă, urmare a postului în care ne aflăm, vom afla firea noastră schimbată în noaptea învierii, înseamnă că am postit cu folos. La începutul postului noi ne urăm unul altuia post cu folos: îţi doresc post cu folos. Asta înseamnă că există şi post fără folos. Şi nu trebuie să amintim prea mult de ce şi cum un post ar putea fi fără folos.

Se plâng nevestele că nu-i pot convinge pe soţii lor să postească. De când s-au mai editat însă cărţi cu mâncăruri de post, sunt mai multe neveste care vin şi spun că este a patra săptămână din postul acesta de când soţul încă nu s-a prins că posteşte. A făcut o aşa diversitate de mâncăruri, încât el nu a sesizat. Pentru că dacă îi faci numai ciorbă de fasole şi cartofi prăjiţi, după aceea mâine ciorbă de cartofi şi varză călită şi gata, atunci, fiind o fire slabă, fără voinţă, sigur că soţul, pe care l-ai luat de acolo sau de dincolo, eventual de la discotecă, sigur că nu vrea să postească, nu înţelege; eventual face şi scandal, cum bine ştiţi.

In schimb, copiii vor să postească, dar părinţii îi opresc să postească, pentru că postul nu este înţeles de către ei înşişi, pentru ca să-l transmită şi copiilor. Copiii ar dori, dar părinţilor li se bagă în cap de către unul şi altul că copiii au nevoie de proteine şi de altele ca să poată să înveţe. Ei, dar iată că le dăm proteină destul de multă şi copiii tot nu învaţă. Tot nu au putere, pentru că sunt zdrobiţi în alte direcţii.

Bătrânii obişnuiau să ia vasele de dulce şi să le spele şi să le urce în pod şi le coborau pe celelalte. Iar la sfârşitul postului făceau operaţia inversă. Sigur că era o exagerare, dar explicaţia e una singură: respectul pentru post. Noi nu e nevoie să facem aşa acum, dar să înţelegem de ce făceau ei aşa şi, înţelegând, să profităm de ce ne-a dat Dumnezeu cu tehnica modernă, şi să ţinem postul.

Parintele Nicolae Tanase

Fragment din cartea "De la prietenie la iubire. Casatoria - taina iubirii crestine", Editura Agaton

Cumpara cartea "De la prietenie la iubire. Casatoria - taina iubirii crestine"

Pe aceeaşi temă

26 Ianuarie 2023

Vizualizari: 1923

Voteaza:

Avantajul postului e al nostru, nu al lui Dumnezeu 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

post postul

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Viata omului - darul lui Dumnezeu
Viata omului - darul lui Dumnezeu Cu adevărat, viața este un dar de la Dumnezeu, de care noi trebuie să ne bucurăm cu toată ființa noastră! Viața trebuie trăită în Dumnezeu și pentru Dumnezeu. Începem existența noastră prin această viață pământească pentru o vreme oarecare, orânduită de 12.00 Lei
Alfabetul fericirii vesnice
Alfabetul fericirii vesnice Este foarte greu să definim fericirea, ca de altfel viața, iubirea etc. Fericirea nu se definește, ci se trăiește intens, ființial. Fără de Dumnezeu nu poți fi fericit. Ziua fără de soare este întuneric, adică noapte. Atunci când apare soarele pe cer, tot 25.00 Lei
Cuvant despre pocainta
Cuvant despre pocainta Prezenta ediție unește într-un singur volum două lucrări deosebit de frumoase, al căror subiect este, în esență, același: mântuitoarea pocăință. Cea dintâi carte este o sinteză asupra experienței practice, duhovnicești, a pocăinței, pe baza Sfintelor 70.00 Lei
Strigatul din oglinda
Strigatul din oglinda E greu când toate-ncep să se încline,În așteptarea zilei cea din urmă.Și-n miezul negru-al soarelui din tineUn vierme, întruna, scurmă și scurmă.Un misterios dicteu: te subțieziCum scândura-nșelată de talașii sterpi.Și te-nlănțuie vedenii: niște șerpi 25.00 Lei
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi
Consultatii gratuite. Despre sensul vietii si ce ramane dupa noi Suntem arhitecții propriei eternități prin fiecare gând și fiecare faptă care aduce lumină celorlalți. Aceasta este busola morală necesară într-o lume care a uitat să se oprească și să privească cerul. Acum 50.000 de ani, specia noastră a încetat să mai 60.00 Lei
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale
Leacuri manastiresti. Alifii, infuzii, tincturi, siropuri si alte remedii naturale „Leacuri mănăstirești” este un tezaur de tămăduire ce reunește peste 120 de rețete naturale culese de Mariana Borloveanu direct din liniștea chiliilor mănăstirești. Acest volum tămăduitor transformă darurile din „farmacia lui Dumnezeu” în remedii 70.00 Lei
Retete pentru trup si suflet din bucataria manastirii
Retete pentru trup si suflet din bucataria manastirii Maica Tecla binecuvântează masa ta cu peste 90 de rețete desprinse din inima mănăstirii Văratec. De la numeroase rețete de post, simple și hrănitoare, mâncăruri pentru mesele în familie și preparate tradiționale din carne, până la rețete din pește, precum 65.00 Lei
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trait-o la Ierusalim
Drumul spre Golgota. Despre minunea pe care am trait-o la Ierusalim Pe Danion Vasile îl admir și pentru sinceritatea sa. Sinceritate în trăirea credinței ortodoxe. Virtute mică, de la sine înțeleasă, ați putea zice, dar care în lumea noastră, dominată de mercantilism și obsesie pentru statut și imagine socială, a devenit 20.00 Lei
Demonul amiezii. Akedia, raul ascuns al timpurilor noastre
Demonul amiezii. Akedia, raul ascuns al timpurilor noastre Cei mai mulți dintre contemporanii noștri habar nu au ce anume înseamnă akedia. Puțini sunt cei care știu că tradiția a identificat-o cu „demonul amieziiˮ cel atât de temut de către cei ce trec prin faimoasa „criză a vârstei de patruzeci de aniˮ. Și 41.23 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact