Trăim într-o societate tot mai bulversată de știri „fabricate”, cu scopul de a ne îngrijora, pentru a menține o stare de nesiguranță și de frică în sufletele noastre.

În ultimul timp se tot vorbeşte despre un iminent dezastru nuclear, despre un „colaps” economic la nivel mondial, despre foamete, sărăcie, despre încălzirea globală...

De aceea, poate ar trebui să punem accent pe postul de informații negative, alarmiste, care ne dau peste cap ordinea interioară și efortul duhovnicesc de a ne „așeza” sufletul într-o bună rânduială, cu fața spre Hristos Dumnezeu.

Trăim vremurile în care măsurile abuzive, impuse de o minoritate, „agresează” permanent viețile noastră.

Dintotdeauna, cei care s-au considerat „conducătorii” lumii, au încercat să ne „îngenuncheze” prin manipulare, prin frică și teroare, folosind împotriva noastră propriile slăbiciuni și patimi.

Din acest motiv, postul, privit în toată complexitatea lui, nu redus la aspectul său alimentar, împreună cu rugăciunea, reprezintă cea mai puternică formă de „opoziție” și de rezistență față de ispitele care ne asaltează din interior și din exterior.

Să nu uităm că un om robit de patimi, indiferent de funcția pe care o deține, nu are nicio putere asupra sufletului liber de păcate, în care sălășluiește Dumnezeu.

Cel cu adevărat liber de orice constrângere nu revendică nimic din cele trecătoare, de aceea nu-și pleacă capul și nu devine niciodată lingușitor în faţa celor pe care lumea îi numește „puternici”.

Cu adevărat puternic și stăpân pe sine este omul care pe toate le săvârșește din iubire de Dumnezeu și de aproapele, nu din obligație, pentru a primi ceva în schimb sau pentru a se conforma unor „reguli” impuse din exterior.

Cei care s-au înstrăinat de Dumnezeu și de viața spirituală vor fi mereu legaţi de această lume şi de lucrurile ei trecătoare.

De aceea, pe cât li se va părea de plăcut să le stăpânească, pe atât de greu şi de dureros le va fi să renunţe la ele.

Doar creștinul care se leapădă neîncetat de el însuşi şi de voinţa sa proprie, poate lesne să lase toate cele ce nu sunt de la Dumnezeu, ci sunt din lume, „adică pofta trupului şi pofta ochilor şi trufia vieţii” (I Ioan 2, 16).

El este creştinul care a înţeles că viața sufletului „nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt (Romani 14, 17).

Când Îl ai pe Hristos în inimă, postul devine ușor și firesc. Atunci postul nu mai este nici obositor, nici nu riscă să se transforme în „rutină” sau să fie perceput doar ca o condiție necesară și obligatorie pentru a ne împărtăși cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus.

Atunci nu vom mai risipi roadele postului, ci vom fi ocupați cu „tăierea” poftelor nefirești.

Asta înseamnă că vom vorbi mai puțin și cu mai mult folos, că vom iubi tăcerea „lucrătoare” și rugăciunea din inimă, că nu vom mai „mușca” cu voluptate din „carnea” aproapelui, bârfindu-l și osândindu-l..., că nu ne vom mai îmbuiba cu mâncare de post, având ochii ațintiți spre calendar, așteptând cu „febrilitate” să treacă cât mai repede perioada de abstinență, pentru a ne întoarce la vechile deprinderi lumești.

Postul ne arată că viața noastră fără Dumnezeu nu are niciun sens. Postul este și un îndemn de a ne smeri, deoarece scoate la suprafață neputințele și slăbiciunile noastre, făcându-ne să înțelegem că nu e ușor să fii creștin adevărat, adică mărturisitor al lui Hristos prin propria viaţă, inclusiv prin gesturi simple ce par unora neînsemnate.

Omul duhovnicesc este „omul lui Dumnezeu”, desăvârşit și bine pregătit pentru orice lucru bun (II Timotei 3, 17).

Mântuitorul Iisus îl arată ca „model”, pentru noi, pe Natanael, despre care zice: „Iată, cu adevărat, israelit în care nu este vicleşug” (Ioan 1, 47), întrucât ceea ce Natanael simțea, era mereu în consens cu ceea ce gândea, vorbea și făptuia.

Sfinţii Părinţi și-au plâns până la sfârșitul vieții pământești neputințile și păcatele, în vreme ce lumea a cultivat mereu „idolatria”, aducând în prim-plan faptele derizorii ale unor oameni fără Dumnezeu.

Nenumărați Părinți ai Bisericii, după zeci de ani de osteneli întru Hristos Dumnezeu, au afirmat că nu au ajuns la măsura creștinului adevărat...

Să ne rugăm și să postim acum, cu inimă smerită, ca nu cumva să vină peste noi vremuri în care ne vom „smeri” cu de-a sila şi vom „posti” vrând-nevrând!

Fericit cel care Îl are pe Dumnezeu Tatăl ca nădejde, pe Hristos Fiul ca scăpare și pe Duhul Sfânt ca acoperământ.

Sorin Lungu

• Postul Craciunului
  Publicat in : Post
• Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel
  Publicat in : Post
• Lasata Secului pentru Postul Sfintei Marii
  Publicat in : Viata liturgica
• Postul, intoarcere in rai
  Publicat in : Viata liturgica
• Lasata Secului pentru Postul Craciunului
  Publicat in : Viata liturgica