Duminica Infricosatei Judecati

 

Despre a doua venire a lui Hristos

 

1. In Duminica trecuta Biserica a facut pomenire despre neasemuita iubire de oameni pe care Dumnezeu ne-o arata noua, prin pilda risipitorului care a fost mantuit. In Duminica de astazi Biserica ne invata despre infricosatoarea judecata viitoare a lui Dumnezeu si despre cum sa ne-o facem la randul ei folositoare, urmand cuvintele proorocilor. Caci spune Scriptura: "Mila si judecata Ta, voi canta Tie, Doamne" [Psalmi 100, 1]; si inca: "O data a grait Dumnezeu, aceste doua lucruri am auzit: ca puterea este a lui Dumnezeu si a Ta, Doamne, este mila; ca Tu vei rasplati fiecaruia dupa faptele lui" [Psalmi61, 11]

 

2. Indurarea si indelunga rabdare preced judecata dumnezeiasca, intrucat Dumnezeu poseda si cuprinde in Sine, mai presus de toate, intreaga virtute, fiind El in acelasi timp si drept si milostiv, caci mila Sa nu se impotriveste judecatii Sale, dupa cuvantul care sta scris: "Nu e bine ca la judecata sa cauti la fata oamenilor" [Pilde 24, 23]. Dumnezeu a impartit cu dreptate fiecarui lucru sorocul sau, randuind vremea de fata pentru milostivire, iar vremea viitoare pentru rasplata. Si din aceasta pricina harul Duhului Sfant a oranduit cele savarsite in Sfanta Biserica in asa fel incat sa cunostem noi ca primim iertare pentru pacatele noastre si sa ne grabim inca din aceasta viata sa dobandim milostivirea cea vesnica, facandu-ne pe noi vrednici de dumnezeiasca iubire de oameni. Pentru ca judecata este lipsita de mila pentru cel ce nu se arata el insusi milostiv.

 

3. Cu privire la milostivirea cea cu neputinta de zugravit a lui Dumnezeu catre noi, nu demult am vorbit pe indelete; astazi cuvantul nostru va fi despre a doua venire a lui Hristos si despre judecata cea infricosatoare ce se va face atunci, ca si despre cele implinite in chip negrait prin ea: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit..." [I Corinteni2, 9], care intrec si covarsesc nu numai simtirea, ci si mintea si cugetarea omeneasca in afara Duhului Sfant. Caci Dumnezeu este Cel ce le stie pe toate si El are sa judece intreg pamantul, El, Cel ce ne invata pe noi despre acestea, coborand totusi la puterea de intelegere a celor invatati de El, prin cuvinte potrivite si pe masura mintii noastre. Pentru aceasta si tunetul, si norii, si trambita, si tronul Sau, si cele asemanatoare acestora, ne sunt dinainte pomenite si infatisate, desi noi asteptam ceruri noi si pamant nou, dupa cele binevestite de El, caci cele existente acum sunt harazite schimbarii.

 

4. Daca fie si numai cele graite si infatisate astfel cu pogoramant umplu si intuneca de groaza sufletul celor ce le asculta cu luare aminte cine va [putea] indura atunci plinirea acelor fapte? Ce fel trebuie sa fim noi si cum se cade sa chivernisim sfintenia si cucernicia vietii noastre, asteptand venirea zilei Domnului? In care [zi], dupa spusa dumnezeiescului Petru, "cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, ar zand, se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el se vor mistui" [II Petru 3, 10; vezi si 3, 12: "... cerurile, luand foc, se vor nimici, iar stihiile, aprinse, se vor topi"]. Mai inainte de acestea, se va da insa in vileag urgia cea grea a lui Antihrist impotriva credintei, ca si infatisarea si ocarile lui, care daca nu ar fi scurtate, fiind ingaduite doar pentru putina vreme, nu s-ar mantui nici un trup omenesc, precum spune Domnul in Evanghelie [Matei 24, 22; Marcu 13, 20]. De aceea da El porunca celor apropiati, zicand: "Privegheati dar in toata vremea rugandu-va, ca sa va intariti sa scapati de toate acestea care au sa vina si sa stati inaintea Fiului Omului" [Luca 21, 36].

 

5. Asadar, toate acestea umplu [sufletul] de o groaza cumplita, dar pe aceia care isi cheltuiesc viata lor in necredinta, in nedreptate, in nepasare si in lipsa de grija ii ameninta lucruri inca si mai infricosatoare decat cele spuse mai sus, asa precum insusi Domnul graieste: "Atunci... vor plange toate neamurile pamantului..." [Matei24, 30]. Iar prin "neamuri ale pamantului" se inteleg aceia care nu vor da ascultare Celui ce vine din cer, aceia care nu-L cunosc si nu-L cheama pe Tatal cel ceresc, nici nu se inalta la inrudirea cu El dupa asemanare, prin faptele savarsite de ei. Si iarasi ca o cursa si ca o mreaja va veni ziua aceea peste toti care stau in josnicie pe fata intregului pamant, adica [peste] cei ce staruie in orgii si in betii si in desfatari si in griji legate de viata lor [cea desarta], fiind tintuiti ca in cuie si dedati pe de-a-ntregul frumusetilor amagitoare ale simturilor, bogatiei, slavei [de sine] si placerii. De fapt, prin "fata pamantului" se intelege in chip invaluit parelnica dulceata a celor pamantesti, iar prin faptul ca se spune despre acei oameni ca "stau" se arata ravna lor neprecupetita intru cele de jos. Iar prin asemenea cuvinte sunt pusi in legatura cei ce pacatuiesc - fara sa se pocaiasca in cele din urma - cu oamenii cei nelegiuiti, asa precum si Isaia a grait mai dinainte: "Vor arde in foc nelegiuitii si pacatosii laolalta, si nimeni nu va putea sa-i stinga" [Isaia 1,31]. Cat despre noi, cetatea noastra este in ceruri, de unde si asteptam Mantuitor, pe Domnul Iisus Hristos, dupa cum spune Apostolul [vezi Filipeni3, 20]; si "voi nu sunteti din lumea aceasta", a spus Mantuitorul catre ucenicii Sai [Ioan 15, 19], catre care zice inca: "Iar cand vor incepe sa fie acestea, prindeti curaj si ridicati capetele voastre, pentru ca rascumpararea voastra se apropie" [Luca 21, 18].

 

6. Luati aminte cum cei ce traiesc dupa poruncile lui Hristos se umplu de bucurie si negraita slobozenie pentru cele ce se petrec indata dupa acestea, pe cand cei ce traiesc dupa trup se umplu de rusine, de suferinta si de amaraciune. Precum si Pavel striga, spunand: "Dumnezeu... va rasplati fiecaruia dupa faptele lui: viata vesnica celor ce, prin staruinta in fapta buna, cauta marire, cinste si nestricaciune, iar iubitorilor de cearta, care nu se supun adevarului, ci se supun nedreptatii: manie si furie. Necaz si stramtorare peste sufletul oricarui om care savarseste raul..." [Romani 2, 6-9]. Caci altadata, pe vremea lui Noe, cand pacatul se inmultise si se raspandise, cucerind aproape tot neamul omenesc, s-a iscat potop de la Dumnezeu, nimicind toata suflarea, iar pastrat a fost numai singur omul cel drept, cu toata familia sa, pentru a doua nastere a lumii. Si dupa aceasta iarasi Dumnezeu a taiat in parte rautatea pacatului, care crescuse nestanjenit, inlaturand prin foc pe sodomiti, inecand cu totul in mare pe ostasii lui Faraon, iar pe neamul cel prea semetit al iudeilor l-a istovit si l-a mistuit prin foame, prin razmerita, prin boli si prin patimiri amarnice.

 

7. Doctorul de obste al tuturor nu s-a folosit pentru neamul nostru de leacuri tari si grele, ci EI ne-a harazit ca toate cele de folos spre tamaduire sa ne fie noua ca niste ierburi placute; fiindca El a facut sa se ridice Parinti, ne-a aratat Prooroci, a implinit Minuni, ne-a dat o Lege si a trimis ingeri. Si intrucat chiar toate acestea s-au aratat slabe fata de pornirea cea nestrunita a rautatii noastre, insusi Dumnezeu Cuvantul, aplecand cerurile spre pamant, a coborat la noi, acesta fiind marele leac spre tamaduirea marilor pacate. Si facandu-se El intru totul asemenea noua, in afara de pacat, a nimicit pacatul in Sine, si, intarindu-ne, a stavilit tepusa pacatului, si pe stapanitori si pe impreuna-lucratorii pacatului i-a aratat ca plini de necinste prin crucea Sa, iar prin moartea Sa 1-a surpat pe cel ce avea stapanirea mortii [Evrei 2, 14].

 

8. Si precum in vremea lui Noe i-a nimicit inecandu-i in apa pe cei pacatosi, tot astfel mai tarziu a coplesit pacatul prin dreptatea Sa si prin harul Sau, si S-a facut pe Sine nemuritor, ca o mladita si parga a lumii celei vesnice si ca o pilda si marturie a invie-rii nadajduite de noi in chip nemincinos. Caci El a inviat si a fost primit in ceruri, El i-a trimis pe apostoli in toata lumea locuita si El a scos la iveala o ceata nu putin numeroasa de marturisitori, a statornicit puzderie de invatatori si a vadit [lumii intregi] biserici ale celor cuviosi, nelasand deoparte nimic din cele cuvenite. Ci iata ca a vazut cum raul iarasi a crescut atat de mult, prin alegerea, noastra de bunavoie, sau mai degraba a fost vazut raul inaltandu-se intr-atat incat oamenii in acea vreme se inchinau pana la pamant lui Antichrist si ascultau de el, parasind pe insusi adevaratul Dumnezeu si pe Hristosul Sau cel adevarat, Care in curand va cobori din ceruri, cu putere si cu slava multa, dar nemaiavand mila si iertare, ci pedepsind pe cei ce prin faptele lor cele viclene si-au adunat, in loc de alta comoara, mania lui Dumnezeu, in chiar vremea milostivirii Sale. Si El ii va lepada dandu-i focului pe cei nepu-tinciosi sa se tamaduiasca, inlaturandu-i din randul celor sanatosi, ca pe niste madulare putrezite, urmand sa-i rascumpere, din mijlocul celor pacatosi, pe cei ce sunt ai Lui si sa-i faca pe ei mostenitori ai imparatiei cerurilor.

 

9. Si Cel ce toate le stapaneste, indata dupa spurcata slobozire a lui Antihrist, va aduce neoranduiala si tulburare peste toate, dupa cuvantul acela rostit de catre Prooroc: "Eu voi cutremura cerul si pamantul" [Agheu 2, 21]. Asadar, pe data El aduce neoranduiala si tulburare in lume, si surpa muntele cel mai inalt decat toate, si inchide bolta cerului, si amesteca pamantul cu foc, si rastoarna totul de-a valma, jos ridicand, cum se spune, temeliile obstesti ale pamantului, iar sus - multimea stelelor, ca pe niste furtuni cu neputinta de zugravit, aruncandu-le pe capetele celor care in chip idolatru se inchina raului, pentru ca prin ei, cei dintai, sa fie pedepsiti cei ce se incred lui Antihrist, carora li s-a intepenit mintea, pentru ca ei au crezut in cel potrivnic ca in Dumnezeu. Apoi, aratandu-Se El cu slava negraita, la glasul unei trambite lesne de recunoscut, pe toti ii aduce la viata printr-o suflare, precum altadata pe stramosul tuturor, oranduindu-i dinaintea Lui, inviati, pe toti cei raposati de veacuri. Iar pe cei nelegiuiti nu ii va aduce la judecata si nu ii va socoti vrednici de nici un cuvant. Caci nu se vor scula nelegiuitii spre judecata, precum este scris, ci spre osandire.

 

10. Supuse vor fi judecatii toate ale noastre, dupa glasul Evangheliei citite astazi [Matei 25, 31-46], care spune: "Cand va veni Fiul Omului in slava Sa si toti ingerii Sai impreuna cu El..." [25, 31 ]. Caci in vremea celei dintai veniri a fost ascunsa slava dumnezeirii Sale de catre trup, pe care trup l-a luat de la noi si pentru noi; acum este ascuns in cer, la Tatal, impreuna cu trupul cel asemenea cu Dumnezeu; atunci insa toata slava Sa va fi descoperita. Caci El Se va arata plin de stralucire, de la Rasarit pana la Apus, straluminand totul cu razele dumnezeirii Lui, cand trambita cea obsteasca si de viata facatoare va rasuna cu putere in tot locul si pe toate le va chema deodata catre El. Iar pe ingeri i-a adus si prima data, dar in chip nevazut, tinandu-le in frau zelul impotriva vrajmasilor lui Dumnezeu; atunci insa pe fata ii va aduce, si nimic nu va trece sub tacere, ci va invinui si va da chinurilor pe cei necredinciosi.

 

11. Asadar, "cand va veni Fiul Omului intru slava Lui, si toti sfintii ingeri cu El", spune Scriptura, "atunci va sedea pe tronul slavei Sale". Caci si proorocul Daniel a vazut mai dinainte si a grait demult: "Am privit - zice el - pana cand au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel vechi de zile... mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stateau inaintea Lui!... Si iata, pe norii cerului venea cineva ca Fiul Omului, si El a inaintat pana la Cel vechi de zile, si a fostdus in fata Lui. Si Lui I s-a dat stapanirea, slava si imparatia; si toate popoarele, neamurile si limbile Ii slujeau Lui..." [Daniel 7, 9-10; 13-14]. Potrivit cu aceasta, si Sfanta Evanghelie spune: "Si se vor adu-na inaintea Lui toate neamurile si-i va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre" [Matei 25, 32]. Domnul numeste "oi" pe cei drepti, ca pe unii ce sunt blanzi si cuviosi si-L urmeaza pe El pe calea cea dreapta, calea virtutilor, intru asemanarea Lui; intrucat si El a fost numit "Miel" de catre Inaintemergatorul si Botezatorul, care a spus: "Iata Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatul lumii" [loan 1, 29]. Si El numeste "capre" pe cei pacatosi, pentru ca sunt peste masura de cutezatori si fara randuiala si ratacitori pe tarmurile abrupte ale pacatului. Si pe cei dintai, spune El, ii va aseza de-a dreapta Sa, ca pe unii ce sunt lucratori de fapte bune, iar pe cei care nu sunt astfel ii va aseza de-a stanga. "Atunci va spune Imparatul...", zice Scriptura; si nu desluseste ce imparat si al cui este, intrucat nu este altul decat El; caci chiar daca acolo multi sunt domni si regi, totusi unul singur este cu adevarat Domn, unul imparat, unul Stapan peste toate. Asadar, va spune atunci, catre cei de la dreapta Sa, Cel ce singur este imparat: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, sa mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" [Matei 25, 34].

 

12. Cu adevarat, intemeierea lumii dintru inceput aceasta avea in vedere si in acest scop vointa aceea cereasca si atotincepatoare a Tatalui - potrivit careia ingerul Marelui Sfat al Tatalui, nu numai dupa chipul, ci si dupa asemanarea Sa proprie - l-a facut pe om faptura vie, ca sa poata oarecand sa cuprinda marimea imparajiei celei ceresti, fericirea mostenirii celei dumnezeiesti, implinirea binecuvantarii Tatalui celui de Sus, prin Care toate s-au facut, cele vazute si cele nevazute; caci El nu a grait numai despre lumea cea cunoscuta prin simturi, ci a spus, fara alta deslusire, "lumea" - atat cea cereasca, cat si cea pamanteasca. Si nu doar atat, ci si golirea de slava [chenoza] cea dumnezeiasca si de negrait, oranduirea teandrica, patimile cele mantuitoare si tainele toate au fost mai dinainte randuite in scopul acesta, in chip prea intelept si prevazator, pentru ca tot cel ce straluceste prin ele, plin de credinta, in vremurile de acum, sa auda de la Mantuitorul: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune; intra intru bucuria domnului tau" [Matei 25, 21]. Veniti - zice El - sa mosteniti si lumea cea statornica si neschimbata si cereasca, voi, cei ce v-ati folosit bine, dupa cat socot, de lumea cea pamanteasca si stricacioasa si trecatoare: "Caci flamand am fost si Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat; bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine" [Matei 25, 35].

 

13. Se cuvine sa cercetam acum din ce pricina s-a facut amintire numai de milostenie, si de ce, in virtutea acestei milostenii, a dat El binecuvantarea si mostenirea si imparatia. Dar nu numai de ea s-a amintit celor ce dau ascultare cu pricepere; intrucat si mai sus El i-a numit pe cei ce o infaptuiesc pe ea "oi", iar prin aceasta denumire El a marturisit asemana-rea lor cu Dansul si intreaga lor virtute, apoi ca acestia, in toata clipa, sunt gata sa mearga la moartea cea nespus de buna, dupa cum El Insusi a fost adus spre junghiere si ca un miel fara de glas dinaintea celui care il tunde, asa nu Si-a deschis gura Sa, precum sta scris [vezi Faptele Apostolilor 8, 32; /sa/a 53, 7].

 

14. Asadar, Domnul lauda si cinsteste binefacerea celor ce sunt in felul acela; caci este de trebuinta ca aceasta sa fie pilda si rod al dragostei, pentru ca astfel cel ce va mosteni imparatia cea vesnica sa se afle cu un cap mai presus de toate celelalte virtuti. Este ceea ce a aratat Domnul prin pilda celor zece fecioare [Matei 25,11]; caci nu a intrat orisicare la Mirele cel dumnezeiesc, ci doar fecioarele impodobite, ceea ce nu s-ar fi putut fara truda si infra-nare si multe si felurite lupte pentru virtute; iar pe deasupra ele tineau in cele doua maini candele, adica mintea lor si cunostinta cea in ea veghetoare, fiind aceasta partea faptuitoare a sufletului, vadita prin maini, care il trage in sus si il inalta si il inchina lui Dumnezeu, straluminandu-i viata si unind-o cu stralucirile cele de sus. Este nevoie insa si de untdelemn din belsug, ca sa fie indestulator arderii candelelor. Iar untdelemnul inseamna dragostea, care este intaistatatoarea virtutilor. Asa precum, daca ai aseza temeliile si ai ridica zidurile, dar n-ai pune deasupra acoperisul, ai face cu totul nefolositoare intreaga zi' dire, tot asa, daca ai dobandi intreaga virtute, dar pe deasupra n-ai dobandi si dragostea, toate celelalte virtuti ar ramane lipsite de pret si nefolositoare. Iar acoperisul casei nu poate fi ridicat fara sa fie sprijinit si intarit de celelalte.

 

15. Prin urmare, Domnul daruieste mostenirea Sa acelora care au pus, peste celelalte virtuti, pecetea faptelor dragostei; si ei au alergat catre dragoste fie printr-o viata nepatata, fie prin pocainta. Dintre acestia, eu ii numesc pe cei dintai "fii", intrucat sunt pazitori ai nasterii din nou celei tainice a lui Dumnezeu; pe ceilalti eu ii numesc "naimiti", ca unii care, prin ostenelile de multe feluri ale pocaintei si ale smereniei, au chemat inapoi harul ca pe o rasplata a lor.

 

16. De aceea in Sfintele Evanghelii, dupa ce mai intai a talcuit, in fel si chip, cele ale judecatii, le-a lamurit apoi si pe cele ale dragostei, ca una care sau implineste, sau aduce inapoi virtutile insirate mai inainte. Dar cei drepti vor raspunde spunand: "Doamne, cand Te-am vazut noi flamand si Ti-am dat sa mananci? Sau insetat si ti-am dat sa bei? Sau cand Te-am vazut strain si Te-am primit, sau gol si Te-am imbracat? Sau cand Te-am vazut bolnav sau in temnita si am venit la Tine?" [Matei25, 37-39]. Vedeti pe cei de-a dreapta ca sunt numiti si cei drepti? Asadar mila lui Dumnezeu li se da lor din pricina dreptatii si cu dreptate. Vedeti ca si o alta virtute, smerenia, marturiseste pentru cei drepti prin implinirea dragostei, ca o intaritura de aparare inaltata la tinv pul cuvenit? Caci cei drepti intaresc si incredinteaza ca sunt nevrednici de vestirea virtutilor lor si de laudele aduse lor, ca unii ce nu au facut nimic bun, de-si se marturiseste despre ei ca nu au lasat nesavarsita nici una dintre faptele cele bune.

 

17. Din aceasta pricina, socot eu, Domnul i-a dezlegat pe acestia sa arate ca sunt asa si sa se inalte ei prin smerenie si sa capete de la El, pe buna dreptate, harul, pe care-l daruieste din belsug celor smeriti: "Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har" [Iacov 4, 6; vezi si Pilde 3, 34]. Si El le vorbeste acum: "Adevarat zic voua, intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei, prea mici, Mie Mi-ati facut" [Matei25, 40]. Il numeste [pe om] "prea mic" din pricina saraciei si a lipsurilor, iar frate il numeste intrucat si El, dupa trup, traieste astfel pe pamant.

 

18. Auziti si va bucurati, toti cati sunteti saraci si nevoiasi, caci sunteti frati dupa trup cu Dumnezeu! Si chiar daca fara voie va aflati in multe lipsuri, prin rabdarea si prin multumirile voastre cu voie veti face binele. Ascultati voi, bogatilor, si mult sa va doriti saracia cea fericita, ca sa va faceti mostenitori si frati ai lui Hristos si frati adevarati ai celor ce saracesc de buna voie, caci si Acela de buna voie a saracit pentru noi! Ascultati si gemeti voi, care-i dispretuiti pe fratii vostri greu incercati, sau mai degraba pe fratii lui Dumnezeu; si voi, care nu dati o parte din cele pe care le aveti din belsug celor ce sunt lipsiti de hrana, de acoperamant, de vesmant, de ingrijirea cuvenita, nici nu cheltuiti prisosul vostru pentru lipsa acelora! Sau mai curand sa ascultam si sa gemem noi, caci si eu insumi, cel ce va graieste voua aces-tea, sunt invinuit de constiinta mea ca nu ma aflu cu desavasire in afara si lipsit de patima. Caci in vreme ce multi oameni sufera de frig si se zbat in lipsuri, eu sunt bine hranit si invesmantat. Mai abitir sunt vrednici de plans cei ce au comori mai mari decat nevoia lor zilnica, pazindu-le cu grija, sau ostenindu-se sa le sporeasca; acestora insa li se daduse porunca sa iubeasca pe aproapele lor ca pe ei insisi si sa nu se considere pe ei insisi nici ca tarana si pleava. Caci oare, ce altceva sunt aurul si argintul pe care le indragim mai mult decat pe fratii nostri?

 

19. Dar sa ne intoarcem si sa cugetam si sa ne facem partasi, cu cele pe care le avem, la implinirea trebuintelor fratilor nostri aflati in nevoie. Si chiar daca nu vom alege sa cheltuim toate ale noastre in chip iubitor de Dumnezeu, macar sa nu tinem la toate ale noastre in chip lipsit de milostivire, ci sa savarsim ceea ce ne este de lipsa, smerindu-ne inaintea lui Dumnezeu si invrednicindu-ne de iertarea Sa, ca iubirea Lui de oameni sa implineasca lipsa noastra, pentru ca nu cumva - sa nu fie! - sa auzim cuvintele acelea nedorite: "Atunci - spune Scriptura - va zice si celor de-a stanga: Duceti-va de la Mine, blestematilor. .." [Matei25, 41]. Ce cumplite sunt aceste spuse! Duceti-va departe de viata [cea vesnica], fiti izgoniti si lepadati de la toate desfatarile [raiului], ramaneti lipsiti de [dumnezeiasca] lumina!

 

20. Dar nu numai aceasta, ci "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui!". Asa precum cei de-a dreapta vor avea viata, si o vor avea cu prisosinta,viata insemnand a fi impreuna si aproape de Dumnezeu, iar cu prisosinta insemnand a petrece si ca fii, si ca mostenitori ai imparatiei Sale, tot astfel cei de-a stanga, nedobandind viata cea adevarata, din pricina indepartarii lor de Dumnezeu, vor avea parte de rau din belsug, fiind randuiti alaturi de demoni si dati focului pedepsitor.

 

21. Astfel este acel foc care cuprinde trupurile si partea cugetatoare din ele, dar nu si duhurile din trupuri [?], prin care ardere si focul nostru se va fi mistui, dupa cum este scris: "iar stihiile, aprinse, se vor topi!" [ II Petru 3, 12]. Cata durere nu adauga lipsa unei nadejdi izbavitoare? Dar si focul acela este nestins. Si ce este apoi aceasta putere care silnic ne poarta? Caci, spune Scriptura, este un rau care trage acel foc, ducandu-l, pe cat se pare, tot mai departe de Dumnezeu; de aceea nu spune: "Indepartati-va!", ci spune: "Duceti-va de la Mine, blestematilor!", caci voi v-ati atras cu asupra de masura blestemele celor saraci. Si daca saracii au rabdat si suferit, voi sunteti vrednici de blesteme. El spune: duceti-va la aceia, in focul ce a fost pregatit nu pentru voi, ci pentru diavol si pentru ingerii lui. Caci nu este aceasta voia Mea cea dintai: nu pentru aceasta v-am creat pe voi, nu pentru voi am facut valvataia focului; ci focul cel nestins a fost aprins mai inainte pentru demonii cei naraviti spre rau, dar de care v-ati legat si voi, printr-o cugetare lipsita de pocainta. Asadar impreuna-vietuirea voastra cu ingerii cei rai este una de buna voie: "Caci flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu M-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat" [Matei 25, 42-43]. Asa precum, fratilor, dragostea si faptele dragostei sunt plinirea virtutilor, tot asa ura si faptele urii, printre care lipsa de caldu ra sufleteasca si neimpartasirea cu altii a ceea ce es te al tau, reprezinta plinirea pacatului; si asa precum virtutile se insotesc cu iubirea de oameni, tot astfel relele se insotesc cu ura fata de oameni, iar aceasta va fi pentru multi indestulator temei de osanda.

 

22. Asadar, voiam sa spun ca nu este fapta mai vrednica de a fi urata decat sa ravnesti la bogatia [argintii] fratelui tau; dar vad o fapta rea in care se afla o si mai mare pilda a urii fata de oameni, caci exista unii care nu numai ca nu au mila de cei de la care primesc belsug de bunuri, dar si acapareaza cele straine. S-ar cadea sa traga acestia invatatura din alungarea celor nemilostivi, [luand aminte] ce vor dobandi acestia, si ce vor patimi ei, si de ce osanda cu neputinta de indurat si de inteles vor fi ei vred nici, si de ce nelegiuiri sa se lepede, si prin care fap te ale pocaintei vor indupleca pe Dumnezeu. Aceia insa vor fi alungati cand vor zice unele ca acestea: "Doamne, cand Te-am vazut noi oare flamanzind, sau insetat, sau strain, sau bolnav, sau in temnita, si nu Ti-am slujit?" [Matei 25, 44].

 

23. Priviti la cel mai mare rau cu putinta, mandria, care este legata de lipsa de compatimire, asa precum smerenia este unita cu compatimirea. Cei drepti, laudati din pricina facerii de bine, se smeresc mai mult, si nu se socot pe ei insisi drepti. Ceilalti, cei mandri, daca sunt mustrati pentru lipsa lor de milostivire de catre Cel ce nu minte, nu se prosterneaza la picioarele Lui smerindu-se, ci graiesc impotriva si se arata pe ei insisi ca fiind drepti. De aceea vor si auzi: "Adevarat zic voua: Intrucat nu ati facut unuia dintre acesti prea mici [frati ai Mei], nici Mie nu Mi-ati facut" [Matei 25, 45]. Si astfel "vor merge acestia - spune Scriptura - la osanda vesnica, iar dreptii la viata de vesnica" [Matei 25, 46].

 

24. Sa ne milostivim de noi insine, fratilor, prin milostivirea fata de fratii nostri, sa dobandim compatimirea prin compatimire, sa facem binele ca sa capatam binele. Caci ceea ce primim in schimb este asemenea cu ceea ce dam, facerea de bine, iubirea de oameni, dragostea, milostivirea si compatimirea nefiind egale prin vrednicia si masura intaietatii lor; caci tu dai din cele pe care omul le are, si in masura in care omul poate sa savarsesca fapte bune, dar tu primesti in schimb din comorile cele dumnezeiesti si neimputinate nespus mai mult: si viata de veci, si acele binefaceri care numai la Dumnezeu se afla si sunt cu putinta: "Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit, si la inima omului nu s-au suit" [I Corinteni 1, 9].

 

25. Sa ne grabim, asadar, sa dobandim bogatia bunatatii Sale, sa ne agonisim cu putini arginti mostenirea cea vesnica, sa ne temem de a fi nemilostivi cu cei nevoiasi, ca nu cumva sa fim osanditi noi in sine la nemilostivirea de apoi; si sa nu ne temem ca vom ajunge saraci daca vom da de pomana, caci prin aceasta ne vom face vrednici de cuvintele lui Hristos: "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, ca sa mosteniti imparatia...". Sa ne temem si sa savarsim toate cele de trebuinta, spre a nu ramane in afara de dragostea lui Dumnezeu din pricina nemilostivirii noastre: "Caci cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care il vede, cum va iubi el - spune Evanghelistul [parafraza la han 3, 12] - pe Dumnezeu, pe Care nu Il vede?", iar cel ce nu iubeste pe Dumnezeu, cum se va uni cu Dumnezeu? Cel ce nu este unit cu El, acela se va indeparta de Dumnezeu, si cel ce se indeparteaza de Dumnezeu, acela va cadea cu totul in gheena.

 

26. Dar noi vom arata faptele dragostei catre fratii nostri cei intru Hristos, milostivindu-ne de cei saraci, intorcandu-i spre bine pe cei rataciti, oricare ar fi chipul ratacirii sau saracirii lor, facand dreptate celor nedreptatiti, intarindu-i pe cei ce zac in slabiciune, fie ca patimesc aceasta din pricina vrajmasilor trupesti si a bolilor, fie ca patimesc din pricina duhurilor rele celor nevazute si a patimilor celor de ocara; sa cercetam pe cei inchisi in temnita, sa rabdam celor ce ne gresesc noua si sa ne iertam unii altora, daca vreunul are vreo plangere impotriva cuiva, asa cum si Hristos ne-a iertat noua. Si indeobste, in tot chipul si cu toate faptele si cuvintele noastre, cate le-am putea avea, sa aratam dragoste unii catre altii, ca sa ne invrednicim noi de dragostea lui Dum nezeu si sa fim binecuvantati de catre El si sa mostenim imparatia cea vesnica si cereasca, fagaduita noua si pentru noi gatita de la intemeierea lumii.

 

27. Pe care fie ca noi toti sa o dobandim prin harul si prin iubirea de oameni a Domnului nostru lisus Hristos, Caruia I se cuvine, dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, toata cinstea si slava in vecii vecilor. Amin.

 

Sfantul Grigorie Palama

Parintele Petroniu Tanase - Duminica Infricosatei Judecati
Predica la Duminica Infricosatei Judecati
Predica la Duminica Infricosatei Judecati - PF Daniel - AUDIO