În domeniul credinței există încredințări. Cuvântul divin este o sursă demnă de crezare. E cert, e sigur. Certitudinea înseamnă încredere deplină în Cineva. Nu este nimic mai frumos decât a fi cu Dumnezeu. E singura Cale, e periculos să mergi pe alt drum, necunoscut. Marele adevăr: Dumnezeu va birui în noi. Dar să nu ne culcăm pe o ureche, nu putem păcăli iadul cu un ceai. Existența Lui este o certitudine. Mai sunt locuri în Arcă. Până și melcul a ajuns. Adevărata fericire e în noi înșine, dacă în noi sălășluiește Dumnezeu. Dacă vrei să scapi de un coșmar, trebuie să te trezești. Tot ce avem este de la Dumnezeu, singurul lucru din noi care nu este de la Dumnezeu este păcatul.

Fără Evanghelie, lumea se degradează. Păcatul aduce doar strâmtorare și mâhnire, depărtare de Dumnezeu. Suntem iubiți cu iubire veșnică de Dumnezeu, El ne păstrează bunătatea Lui (Ieremia 31, 3). Păcatul este cel mai periculos somnifer. Domnul Iisus Hristos a înviat, ca mântuirea noastră să fie sigură. Vrea să ne replămădească. Așa cum suntem acum, putem trăi cu Dumnezeu? Creștinismul nu a inventat crucea romană, ci curajul de a o purta.

Obstacole în calea fericirii: oboseala, competiția, frica de ce zic alții, indiferența. Încredere: Dumnezeu prezintă suficientă garanție. Cine aleargă după bani, lasă baltă mântuirea sufletului. Hristos a dat totul, nu a păstrat nimic. Vrea să împartă veșnicia cu noi. Nimeni nu vrea în temniță, dar închisorile sunt pline. Dumnezeu este respins atunci când suntem preocupați de altceva.

Ce ne spune Dumnezeu? Crede numai! Caută prima dată Împărăția Mea și toate celelalte ți se vor adăuga! Dumnezeu ne spune ceva, ne vorbește. Înseamnă că ne acordă valoare. Pentru noi, este un semn de liniștire, de protecție. Bucuria vine doar de la Dumnezeu, nu de la oameni. Ne spune cum să ne bucurăm, dar ne dă și puterea să facem asta. Ne spune ce să facem să ajungem în Rai. Nu există secrete, ne-a spus tot ce era necesar pentru mântuire.

Cum se așteaptă Dumnezeu să fim? Caractere energice. Apărători ai credinței. Viață curată. Bunătate. Dumnezeu este Iubirea de care nu te poți sătura. Să ne rugăm ca El să ne povățuiască, să fie centrul vieții noastre de zi cu zi. Șantierul misionar nu poate fi părăsit. Lucrarea înseamnă să te lași în voia lui Dumnezeu, să ai încredere în puterea cuvintelor Lui.

Cum ne ajută Dumnezeu ca Prieten? Ne ascultă. Ne acordă timp. Nu profită de noi. Ne determină să excelăm. Ne încurajează să fim sinceri. Dumnezeu nu ne răspunde după dorința noastră, ne răspunde după dragostea Lui. Ne spune că nu trupurile ne sunt nimicite, ci moartea (are cu noi un proiect de Viață). Scopul vieții noastre este dobândirea Sfântului Duh. El ne definește exigențele. Ne transformă viața. Ne arată direcția. Ne ordonează conștiința. Rezolvă ecuația morții. Nici un scop nu va avea nici un impact dacă nu este luat în serios. Prea mulți copii adorabili devin adulți posaci.

Cum ne însănătosește Dumnezeu? Printr-o focusare a noastră pe puterea Lui. Tămăduire = identitate, integritate, creativitate. Suntem mai bogați decât cei din secolul X, dar mai neliniștiți. Risipim mâncarea, iar alții flămânzesc. Ne credem invincibili. Suntem plini de slavă deșartă. Și chinezii s-au crezut invincibili (până la venirea mongolilor) și aztecii (până s-au întâlnit cu spaniolii). Fiecare ajutor acordat altuia acordă un plus de sens. Facem parte dintr-un Proiect mai grandios și mai de durată decât noi înșine.

Ne identificăm cu Dumnezeu în Înviere. Suntem beneficiari ai unei mari Făgăduințe. Ca să fim fericiți, să găsim un loc în care să slujim. Să avem încredere că toate cuvintele Scripturii sunt inspirate (notate corect). Forța de coeziune rămâne răbdarea. Păcatul este moleșirea capacității de a avea sentimente puternice. Până la urmă, sămânța Cuvântului va rodi (Hristos nu eșuează). Miriam își salvează fratele (Moise) de la înec. Miriam Fecioara ne salvează pe noi din vâltoare.

Lumea se degradează pentru că îi lipsește Evanghelia. Boala (păcatul) ne desparte de Dumnezeu (implicit, și de Împărăția Lui). Nu există pericolul ca Dumnezeu să nu ne ierte (ci doar ca noi să nu mai credem în iertarea Lui). Abia când vom vedea o lume lipsite de iubire, vom înțelege ce înseamnă ateismul. Cei ce nu au crezut în Dumnezeu nu pot trăi o veșnicie împreună cu El. Să cugetăm la ce este scris în Biblie și să facem întocmai (Iosua 1,8).

Darul se ia abia după ce a avut loc o împăcare. Dacă sunt certat cu cineva, refuz orice dar. Împăcându-mă cu Dumnezeu, primesc darul vindecării sufletului. Chiar dacă nu înțelegi rugăciunea, continuă să te rogi, că diavolul o înțelege și pleacă și te lasă în pace. Citește Sfânta Sriptura ca pe o rugăciune. Cuvântul Lui este inepuizabil, plin de putere. Dumnezeu are generali (Sfântul Dumitru, Sfântul Gheorghe), dar are nevoie și de ostași (aceia suntem noi). Dumnezeu nu a creat dovleacul să crească în stejari, ca să nu ne cadă în cap.

Deși era lovit continuu, Iisus avea o privire blândă. Nu arăta nici un pic de ură sau de răzbunare. Oricine și-ar putut da seama că e nevinovat. Dumnezeu a luat decizia de a însănătoși omenirea. Dacă nu avem duhovnic, să îl căutăm plângând. Dumnezeu este Furnizorul bunătăților din viața noastră. Vrea să se poată bizui pe noi. Sfinții ne atrag spre Dumnezeu cu o forță duhovnicească irezistibilă. Sfântul Gherasim oprește avioanele nemțești. Sfântul Nicodim umblă pe Dunăre. Și ei au fost vindecați, iar acum participă la tămăduirea noastră.

În indiferența noastră, nici nu realizăm că pierdem războiul. Nu plângem pentru păcate, nu vrem să scăpăm de ele, chiar le hrănim, le strângem în brațe, sărutăm lanțurile și nu vrem să le zdrobim. Ne fandosim, nu suntem onești cu noi înșine. Încă mai socializăm în pronaos, dar nu ne pregătim pentru Minune, vorbim despre colaci, rochii și sarmale. Nu observăm că suntem deturnați. La un moment dat, gloata a virat la stânga și noi după ea. Ne mințim că ne e bine, dar mergem direct spre propriul iad. Vorbim de rai, dar îl ocolim inconștient, din neștiință, uitare și nepăsare. Nu vrem să auzim adevărul. Urechile ne sunt bolnave.

Sfinții vorbesc cu toții despre nebunia iubirii. Cât de neînțeleși sunt, pentru că sufletele ne sunt pustii și nu pot fi hrănite de lumina lor. Obligatoriu, schimbarea minții noastre... Toate întâlnirile noastre cu sfinții sunt minunate. Toate oportunitățile vorbesc despre iubire. Despre despătimire. Vindecarea prin credință, singura terapie viabilă. Îi considerăm nebuni pe singurii sănătoși în viață. Încurcăm valorile, nu recunoaștem lumina. Cât de întunecați suntem... Din cauza patimilor, nu din altă cauză. Nu lucrăm virtuțile. Suntem prefăcuți, ipocriți, fariseici. Și nu recunoaștem asta. Ne angajăm în proiecte mari, utopice, dar nu reușim să finalizăm nici proiecte mici. Cum putem scăpa din această înșelare?!... Discredităm imediat o persoană duhovnicească, găsim noi ceva compromițător. Nu reușim să depășim etapa părăsirii slavei deșarte. Ne scăldăm în mândrie, dar o vedem doar în alții. Ne educăm copiii greșit, cum să facă bani, nu cum să ajungă cu Dumnezeu.

Nu profităm de ajutorul sfinților. Nu le cunoaștem viețile, nu le citim acatistele, nu îi luăm ca modele, nu mai avem capacitatea de a sesiza pericolele dacă nu pentru noi, măcar pentru copii noștri. Ne lipsesc duhovnicii. Nu pentru că nu sunt, ci pentru că nu îi căutăm, nu vrem să auzim ce au ei de zis, pentru că suntem superficiali. Mediocritatea asta ne va costa, ne va ustura, ne va arde. Nu citim Cartea în duh de rugăciune. Suntem o sumă de negații și riscăm să devenim nulități. Pentru că, plini de patimi, suntem lipsiți de har. Iar lipsiți de har suntem total blocați. Am pierdut bucuria simplă și ne-am lăsat târâți pe treptele infernului. Dar încă mai putem scăpa. Câtă vreme, nu știm, dar mai este vreme. Dumnezeu ne dăruiește timp de întoarcere.

Credința vine din auzire, iar auzirea din cuvântul lui Dumnezeu! Dacă nu cunoști cuvântul Lui, nu ai cum să crezi, nu ai cum să îl trăiești. Nu poți trăi ceva ce nu cunoști. Să citim Sfânta Scriptură, să ne hrănim din ea. Cuvântul - Hristos este izvorul Vieții adevărate. Cine Îl cunoaște pe Hristos, Cel descoperit de Evanghelie, nu mai însetează după cele de dinainte. Devine discipol al luminii. Nu se mai tulbură. Tristețea lui este schimbată în bucurie. Este reabilitat. Pricepe, în sfârșit, că Dumnezeu este iubire. Dacă nu am înțeles asta, am citit greșit. Schimbarea este radicală: privirea devine lăuntrică. Fără Hristos, eu nu pot exista cu adevărat. Dacă nu devin discipolul Lui, nu voi scăpa de pedeapsă. Dar nu Îl iubesc din teamă, ci pentru că altfel nu pot respira. Discipolul este îndrăgostit de Dumnezeu și nu poate trăi fără El nici măcar o clipă.

Dumnezeu ne inițiază în tainele iubirii Sale. Această iubire desăvârșită este singura care ne poate ajuta să învingem egoismul. Datorită acestei iubiri totale, nebune chiar, Dumnezeu permite transfuzia de Sânge salvator. Dacă încă sunt bolnav, e doar vina mea. Iubirea vindecătoare este fără margini.

Plata păcatului este moartea. Deci, trebuia să fim morți. Ceea ce trăim acum este un bonus nesperat. Tocmai de aceea, toată viața noastră I-o dăm Lui, o centrăm pe El. Altfel, plătim. Nu vrem să auzim de pedepse și de iad, dar asta nu e o soluție. Amânarea nu înseamnă că am rezolvat, ci doar că El încă ne îngăduie. Dar nu știm până când. Azi avem o șansă uriașă. Mâine poate fi prea târziu.

Marius MATEI

• Problema intercomuniunii
  Publicat in : Dogma
• Adeseori judecam gresit purtarea celuilalt
  Publicat in : Religie