Cred ca a sosit momentul sa nu mai folosim termenul "mironosita" in sens peiorativ, ci sa ne impropriem Vestea adusa de catre femeile purtatoare de mir: Mormantul chiar este gol si nu este nici un truc! Nu, nu este nici o scamatorie, apostolii nu au furat nici un cadavru! Acceptam adevarul eliberator: Invierea. Ne bucuram de atat de bogata dragoste divina fata de noi. Mironositele sunt primele marturisitoare ale credintei resurectionale.

Ce duminica binecuvantata! Adevarata zi a femeii crestine, dedicate Adevarului! Ziua femeilor care vor sa se mantuiasca! "Cerul zvantat al diminetii Invierii" (pr. C. Dumitrean) oglindeste cateva suflete pure, pornite in cautarea lui Mesia! Piatra care pecetluieste mormantul nu se sparge: este asemenea pecetii fecioriei Maicii Domnului.

Au adus mir de lacrimi. Il cautau pe Rabi? Noi de ce I-am intoarce spatele?! Invierea nu e doar istorie, ci adevar revelator. Sfanta Scriptura se tipareste in miliarde de exemplare si in sute de limbi, dar mesajul ei isi face salas mai greu in inimile noastre decat inainte de inventia tiparului. Paradoxal, nu fructificam sansa libertatii. Dam vina pe invazia tatarilor, pe cuceririle otomane, pe altii. Pe istorie, in general, care mereu ne-a fost "defavorabila". Nu este insa un argument plauzibil pentru cei din 2012, care se pot infrupta din lumina Adevarului. Dar pacatele altora nu sunt o scuza sa le facem in continuare pe ale noastre. Ne luptam pentru inocenta, nu vorbim cu "strainii". Strainii Traditiei ne perforeaza gandurile. Orasul Interzis este cel al patimilor. Cele Doua Roze nu se mai razboiesc, fratii locuiesc impreuna! Iar Rubliov ne ofera divinul in chip iconic. Se reinventeaza "dobanda". Nu avem bani pentru caritate, doar pentru ca tanjim dupa minuni in false destinatii. Whisky-ul scotian nu e o minune, e un prapad! Mai bine construim biserici! De ce preferam spitalele psihiatrice?! Ne rugam pentru atei, pentru stranepotii persecutorilor care urlau catre crestini: Nu aveti voie sa existati! Nu semnam nici un libellus, nici o acta facientes, nu il tradam pe Mesia inviat! Si ne bucuram sa ne serbam inaintasii curajosi Iorest si Sava, oameni ai Sfantului Duh intr-o Transilvanie necajita. Fara ei, azi (poate) nu eram ortodocsi, asa cum fara Stephen the Great in Moldova mai mult de jumatate din Europa ar fi vorbit azi limba turca! Mare esti, Doamne!

Mirul nostru estre rugaciunea. Aseara, la Vecernie, am citit din Proloage un cuvant al Sfantului Efrem Sirul: "Sa nu va amagiti ca nu exista pedeapsa si iad pentru pacatosi!" Azi, parintele Cleopa ar fi implinit 100 de ani. Parintele Aioanei ii cinsteste memoria: "Niciodata nu-si incepea ziua fara rugaciune. Se ruga mult. De multe ori spunea: "Rugati-va cateva ceasuri pe zi si veti avea mari bucurii!" Acum pierdem aceste bucurii pentru ca nu mai avem ceasurile pe care el le petrecea cu genunchii plecati. Omul este mare doar atunci cand sta in genunchi. Si parintele a fost un om mare!" Preferam ceasurile psaltice orelor de exces egoist. Din celula devenita chilie, Valeriu Gafencu cauta lumina: "Maica Domnului imi implineste rugaciunile. Traiesc pe revarsarea unor adevarate valuri de dragoste, care imi coplesesc toata fiinta patrunsa de constiinta nimicniciei mele ca om pe pamant. Stau cazut in fata icoanei, in genunchi, implorand mila, ajutor si dragoste pentru mine si pentru toti ai mei, parinti, rude, prieteni, binefacatori, vrajmasi." Si a gasit lumina! Nu mai orbecaim. Egoismul nu ne rezerva decat momente incordate. Controversele banesti strica prietenii si sparg iubirea inlantuita. Neintelegerile sunt repede lamurite de un om cu discernamant. Ziua de azi o vom petrece in familie, alaturi de sfinti. Apoi se face noapte peste cearta, se trage cortina peste suparare. Sa nu ne pierdem unul de altul, sa nu ne rupem identitatile hristice. Plecarea raului din inimile noastre nu se poate faptui fara o revolutie prealabila. Nu ne scindam, nu ne rutinam, ci lacrimam la fiecare frangere a painii.

Ne retragem din Babilonul apocaliptic in templul inimii. Acesta este exilul nostru. Bunul prieten Paul Siladi ma imbucura cu slovele sale luminoase: "Parintii pustiei au trait in conditii radical diferite de cele in care traim noi. Au trait singuri, au baut doar apa, s-au hranit cu ceva legume, au dormit foarte putin. Vietuind insa in singuratate si dedicându-se analizei miscarilor sufletesti, au ajuns la o cunoastere neegalata a naturii umane si a modului in care omul se poate stapani si desavarsi. Cunoasterea parintilor pustiei nascuta in solitudine, in sprijinul careia veneau adesea descoperiri ale lui Dumnezeu, lipsita de bruiaje exterioare si practicata cu asiduitate, capata valoare universala pentru ca vizeaza insasi fiinta umana. De aici importanta dublei interioritati, izolarea in chilie si apoi adancirea in sine, practicata de parintii pustiei." De exemplu, il sarbatorim cu bucurie pe Cuviosul Vasile de la Poiana Marului, un Arsenie Boca al secolului sau.

Ramanem invincibili, cata vreme suntem in tandem cu Dumnezeu. Nici un zid nu Il impiedica pe Mesia inviat sa vina si la ucenicii Sai de azi. Cinstim pe femeile mironosite, dar si pe toate mucenitele Mirelui: Teodora, Tatiana, Tecla, Melania, Varvara, Filofteea, Ecaterina, Parascheva, Irina, Sofia si Xenia. Nu ne descurajam: Cel ce L-a inviat pe Iisus, ne va invia si pe noi! (II Corinteni 4, 14) De vom avea credinta, vom muta si muntii (Matei 17, 20). Suntem candidati la sfintenie, nu vrem sa ratam Raiul! Biserica nu este un muzeu cu sfinti, ci un spital pentru pacatosi. La cine ne vom duce in alta parte?! (Ioan 6, 68) Doar Mesia are cuvintele vietii vesnice. Doar El ne ofera Garantia. Sansa noastra: Sfantul Duh chiar este dat fiecaruia in parte! (Galateni 5, 22) Iata de ce Biserica nu va fi niciodata o arca scufundata! Iar daca Neatinsul isi lasa poporul fara apa, sa vedem care sunt argumentele:

1. credeam ca ne putem descurca singuri;
2. nu depindem de apa, ci de Dumnezeu, Cel ce daruieste apa.

Marit sa fie Domnul, Care S-a aratat evanghelistului Marcu in celula alexandrina! Marit sa fie Domnul, ca a scapat poporul de miliardele de lacuste devastatoare, prin rugaciunile omului sfant Memnon! Marit sa fie Domnul, ca harul Sau a lucrat in Donat si seceta a incetat! Marit sa fie Domnul, ca in credinta l-a intarit pe Esper in cuptorul cel de foc, impreuna cu sotia Zoe si cei doi copii, Chiriac si Teodul! Acestia sunt modele noastre de candidatura la sacralitate. Ravnim dupa linistea Mirelui, dupa fericirea edenica si dupa starea de gratie. Nu vrem indemnizatii grase sau licitatii dubioase, ci doar ajutorul Fecioarei. Avem posibilitatea sa facem schimbari importante in plan duhovnicesc. Nu luam decizii pe care le vom regreta ulterior, ci ne consultam cu aliatii-prietenii-sfintii. Toma nu se indoieste, ci este singurul gata sa mearga la Ierusalim, sa moara impreuna cu Rabi! Putem si noi sa Il urmam pe Mesia, indiferent de costuri. Nimic nu ne va lipsi de lumina si caldura Mirelui! Nu ne lasam hipnotizati de cromatismul Babilonului, ci tanjim dupa armonia paradisiaca. Ne oprim din fuga aleatorie. Zambim. Traim. Nu agonisim spre capatuiala, ci ajutam orfanii. Si mergem zilnic la izvorul vindecator al Mamei dragi. Invierea ne salveaza de o calatorie neprevazuta in infern. Sofronie Saharov ne recheama la poalele Golgotei: "Castigam Raiul sau il pierdem si ajungem in iad, in masura in care acceptam sau refuzam crucea randuita de Hristos. Rugaciunea pentru lume este rodul unei suferinte extrem de adanci si vii." Nu putem nega negrul rautatii. Nu putem sa nu acceptam lumina iubirii vesnice. Neconstrangatoare. Fiecare sunet divin ne trezeste din amortire. Fiecare curcubeu de har ne adie.

Marius Matei

.