Femeile mironosite si barbatii purtatori de mir care l au insotit pe Hristos
In toate riturile, perioada pascala se imparte in doua: primele doua duminici sunt o prelungire a Pastilor, iar celelalte trei o pregatire pentru Cincizecime. Ritul bizantin nu este o exceptie, dar are o particularitate, care este tocmai aceasta a doua duminica de Pasti1 (numita a 3 a duminica dupa Pasti), in care pericopa face legatura intre ingroparea si Invierea Domnului. Este un caz unic, caci in toate traditiile liturgice se deosebeste cu grija ceea ce tine de Patimi si ceea ce tine de Invierea lui Hristos.
Venind seara, cum era pregatirea, adica ajunul sabbatului: este seara zilei in care Domnul a fost rastignit, adica seara Vinerii Mari, si am intrat in ceasul al noualea (= ora 15) si cel de al 12 lea (= ora 18). Dupa ceasul al 12 lea, vom intra deja in sabat, pentru ca ziua biblica incepe seara. Stim de la Sfantul Ioan ca iudeii venisera sa ceara lui Pilat ca cei rastigniti sa fie omorati, iar trupurile lor sa fie ridicate (Ioan 19, 31). Sabatul era atat de sfant ca nu se putea concepe ca un trup de osandit la moarte sa ramana pe locul lui pe cruce in vederea tuturor. Pe de o parte exista un blestem asupra celor rastigniti2, iar pe de alta parte, sabatul reprezenta unirea cu Dumnezeu si deci Imparatia lui Dumnezeu, unde moartea nu avea loc.
Iosif din Arimateea se grabeste deci sa afle pe Pilat si sa i ceara trupul lui Iisus, pentru a o lua inaintea iudeilor, care l ar fi aruncat poate la gunoi. Se grabeste si pentru ca se apropia inceputul sabatului si dupa aceea nu se mai putea „lucra”: deci mai ramasese putin timp pentru a pune in mormant pe Domnul. Cine este Iosif? Este un personaj important, bogat, sfetnic, adica membru al Sinedriului, de fel din Arimateea (la aproximativ 30 de km la nord vest de Ierusalim). Acest demnitar e drept si bun3. Are o particularitate: este ucenic al lui Iisus, in ascuns. Acest lucru ne spune ca si printre oamenii de vaza, printre cei de seama, erau drepti care recunosteau in Iisus pe Mesia. Dar presiunea mediului era atat de mare, incat erau obligati sa faca aceasta in ascuns. Iosif nu putea face mai mult decat sa se abtina de la orice act sau cuvant ostil lui Iisus (Luca 23, 51).
Dar este un om curajos: a mers cu indrazneala la Pilat pentru a i cere trupul lui Iisus. Si era intr adevar nevoie de indrazneala! A face aceasta insemna a se descoperi si a risca excluderea din Sinedriu si din societatea evreiasca. O fapta cu atat mai frumoasa cu cat, Iisus fiind mort, totul putea parea pierdut (deci, la ce bun…?). Insa, fara indoiala, Iosif cel cu bun nume a fost calauzit de Duhul Sfant. El facea parte dintre cei cativa drepti ai Vechiului Legamant asupra carora s a odihnit Duhul Sfant. Era misiunea sa sa puna pe Hristos in groapa dupa cuviinta, pentru ca trupul Sau sa nu fie necinstit.
Pilat este mirat ca Iisus murise deja (Marcu 15, 44): ce nerusinare acest „deja”! El a osandit un nevinovat, care a murit incet prin sufocare timp de 6 ore (de la ceasul al 3 lea la ceasul al 9 lea)! Hristos a murit astfel pentru ca parintii nostri Adam si Eva s au inchis in numarul 6, fixati asupra lor insisi – fapturi ale zilei celei de a 6 a – si au refuzat cu incapatanare sa treaca la 7, adica sa se uneasca cu Dumnezeu. A murit prin sufocare, pentru ca parintii nostri pierdusera Duhul Sfant, suflarea dumnezeiasca. Ne a izbavit de acest blestem si ne da inapoi suflarea de viata. Pilat se asigura chemand pe sutasul care L pazise si care ii confirma: un soldat a strapuns inima osanditului cu lancea sa. Atunci ii da lui Iosif trupul lui Iisus.
Acesta din urma se grabeste sa se intoarca la Golgota4. Dar nu e singur. Sfantul Ioan ne arata ca Nicodim il insoteste. Nicodim este un fariseu, dascal al Legii, probabil membru al Sinedriului: venise noaptea sa L vada pe Iisus pentru a L intreba despre cea de a doua nastere, din apa si din duh, iar Domnul il initiase in tainele mantuirii (Ioan 3, 1 21).
Iosif a adus un „giulgi nou” (si probabil o naframa5 si legaturi)6, pe cand Nicodim aducea o cantitate mare de miresme (ca la 100 de livre7 de amestec de smirna si aloe). Aici este legatura intre cele doua parti ale acestei Evanghelii, caci Sfintele Femei vor aduce si ele miresme.
Smirna8 este un balsam de mare pret facut dintr o rasina rosie din Arabia (provenind din Balsamodendron myrrha) si folosit de iudei pentru parfumurile de nunta si inmormantare. Aloea este un parfum extras dintr un lemn de pret din Orient: este aproape intotdeauna amestecat cu un alt parfum, ca smirna. Se ungeau trupurile celor morti cu aceste miresme pentru a le cinsti si a evita putrezirea (si mai ales mirosul ei). Era un fel de imbalsamare: aceasta practica era rezervata claselor aristocratice, si mai ales marilor preoti. Putem sa remarcam ca Iisus a fost ucis ca un raufacator si ca un rob, dar a fost ingropat ca un mare preot. E de la sine inteles ca, in ceea ce L priveste pe Hristos, era o prorocie a faptului ca a fost strain de putrezire, si prin urmare a Invierii Sale.
Iosif si Nicodim coboara pe Domnul pe de Cruce. Femeile nu intervin, ci privesc (Luca 23, 55), pentru ca este o treaba barbateasca, grea (trupul unui om in toata firea este greu) si istovitoare. Cei doi scot cuiele, coboara trupul lui Iisus, pun pe chipul Sau o naframa si il infasoara intreg intr un giulgiu, inmiresmandu l in acelasi timp cu miruri. Trupul Domnului aduce deci aminte de pruncul Iisus culcat in iesle si infasat in scutece (sau mai degraba scutecele erau vestirea ingroparii Sale). Aceste giulgiuri care pecetluiesc trupul lui Hristos mort simbolizeaza omul intemnitat in pacat si in moarte.
Apoi duc preasfantul trup mort al Dumnezeului om intr un mormant nou. De ce? Pentru ca mai era putin timp inainte de inceputul sabatului. Or, aproape de Golgota, Sfantul Ioan ne spune ca era o gradina. Trebuie sa ne amintim ca executiile se tineau in afara zidurilor: Golgota se afla nu departe de poarta lui Efraim, la vest de Ierusalim, intr o zona inverzita. Iar in aceasta gradina, Sfantul Ioan ne spune ca era un mormant nou. Sfantul Duh, intr adevar, aratase lui Iosif Arimatianul sa sape un mormant pentru ingroparea lui Hristos. Aceste morminte erau mici grote sapate in stanca, unde se gaseau „firide” pentru depunerea trupurilor: se intra printr o usa scunda si erau inchise cu o piatra mare, rotunda, care se tragea deasupra. Ca si la Craciun, oamenii l au respins pe Hristos, dar cosmosul L a primit: pestera de la Craciun era vestirea mormantului lui Hristos. Acest mormant este „nou”, nu adapostise pana atunci niciun mort, pentru ca de fapt nu era menit sa fie salas al mortii, ci izvor al vietii: in si din acest mormant Domnul va innoi toata faptura.
Sfintele femei privesc cu atentie unde a fost pus trupul Domnului (Marcu 15, 47 si Luca 23, 55). Apoi este sabatul, pe care il respecta cu sfintenie.
Ajungem la partea a doua a Evangheliei, pe care nu o voi discuta in detaliu pentru ca am vorbit pe larg despre ea intr un numar anterior al Apostoliei (n°1 din aprilie 2008).
Dar este interesant sa facem legatura intre cele doua.
Foarte de dimineata, in zorii zilei de duminica, in jurul orei 5, sfintele femei se indreapta catre mormant cu miruri. Este vorba despre Maria Magdalena, care fusese indracita si pe care Domnul o izbavise, Maria, mama lui Iacov si Iosi, si de Salomeea, mama lui Iacov cel Mare si a lui Ioan, sotia lui Zebedeu. In Occident Salomeea va fi numita si ea Maria, de unde numele de cele „trei Marii”. Aceste trei femei sunt extraordinare: sunt curajoase (au urmat pe Invatatorul tot timpul Patimii Sale, si nu stiu cum vor putea trece de paza lui Pilat9), ascultatoare (respecta sabatul, in ciuda iubirii imense pe care o au pentru „rabbuni” al lor), increzatoare (cine ne va da piatra la o parte? Se lasa in voia lui Dumnezeu), si mai ales iubitoare. Fac toate acestea pentru a aduce miruri unui mort. Este un act de iubire cu totul gratuit. Pe cand Apostolii se ascund in Foisor, morti de frica, ele fac cinste neamului omenesc. Sosesc la mormantul de pe care piatra a fost data la o parte, vad pe serafimul care le vesteste Invierea lui Hristos si le da un mesaj pentru Apostoli. Dar sunt atat de emotionate ca nu pot vorbi: este „prea frumos”.
Iata minunea acestei Evanghelii „mixte”, care uneste Patima si Invierea. In acest ocean de tristete care a fost uciderea lui Messia de catre cei pe care i a zidit, in aceasta deznadejde absoluta, sunt cinci lumini care salveaza onoarea neamului omenesc, cei cinci purtatori de mir: doi barbati si trei femei10. Mironosita inseamna purtatoare de mir, ei sunt purtatori de miresme pentru Dumnezeu, Mirele ceresc. Asta inseamna a crede in Invierea lui Hristos, a crede ca trupul Sau preascump nu poate fi invins de putrejune: a fi plin de iubire pentru Hristos.
Hristos a inviat!
Parintele Noël TANAZACQ, Paris
Note:
1. Si nu „a treia duminica dupa Pasti”, cum se poate citi in multe calendare liturgice, ceea ce nu are nici un inteles, pentru ca aceasta duminica este in realitate cea de a doua dupa Pasti. Dar ritul bizantin considera ca fiecare duminica din acest timp pascal este o duminica „de Pasti”: nu se pot deci deosebi decat numarandu le, pornind de la duminica insasi a Pastilor.
2. „Blestemat este cel spanzurat pe lemn”, spune Sfantul Pavel, la Gal. 3, 13, citand Deut. 21, 23 (trupul unui om osandit la pedeapsa capitala nu putea fi lasat in timpul noptii, ci trebuia ingropat in aceeasi zi, „caci un spanzurat este un blestem al lui Dumnezeu”). Sfantul Pavel spune ca Hristos „s a facut blestem pentru noi” pentru „a ne rascumpara din blestemul Legii”.
3. Pentru toate aceste motive, minunatul tropar al Punerii in Mormant il numeste „Iosif cel cu bun chip”: avea bun chip prin rangul sau social, dar mai ales prin inima si purtarea sa.
4. Golgota = locul capatanii (in latina calvarium = calvar). Este vorba despre craniul lui Adam. Hristos a fost rastignit pe locul unde a fost inmormantat Adam, pentru ca a venit sa l mantuiasca pe Adam. El a luat locul lui Adam in moarte, pentru a l putea invia. Acest craniu al lui Adam il vedem pe icoanele Rastignirii, la picioarele lui Hristos.
5. Naframa (in greaca: sundôn) este o tesatura fina de in [asa cum erau si vesmintele marilor preoti din Templu] si este kathara, adica curata, fara pata. Naframa era pusa pe chipul celui adormit, inaintea giulgiului care infasura intreg trupul. „Sfanta Naframa” de la Torino este de fapt giulgiul lui Hristos. Iar icoana Sfantului Chip „nefacuta de mana omeneasca” infatiseaza chipul Domnului imprimat pe Naframa. Naframa este mentionata limpede la Ioan 20, 7 (nu la un loc cu giulgiurile, ci infasurata la o parte).
6. In simbolica liturgica occidentala, se invesmanteaza altarul, care reprezinta mormantul lui Hristos, cu 3 tesaturi, care simbolizeaza giulgiul, naframa si legaturile.
7. Livra romana cantarea 327 gr. 100 livre = 32,70 kg. Era nevoie de aproximativ 30 kg pentru a imbalsama un trup in toata firea, si costa o avere. O livra costa 100 de dinari de argint; 100 de livre valorau 10.000 de dinari. Hristos a fost vandut de Iuda pentru 30 de dinari, adica o suma de nimic. Maria a turnat pe capul si picioarele lui Iisus parfum in valoare de 300 de dinari, ceea ce da masura iubirii ei pentru Domnul. Dar cei 10.000 de dinari pe care i au cheltuit Nicodim si Iosif pentru a L inmormanta reprezinta mult mai mult. Este vorba de un inteles teologic: moartea Domnului este de nepretuit, caci de la ea va izvori viata vesnica pentru tot neamul omenesc.
8. Din grecescul murra (in latina myrrha).
9. O trupa de 16 soldati, fata cu 3 femei, in miez de noapte!
10. Nu vorbesc aici despre Maica Domnului, pentru ca legatura cu Fiul sau este tainica si nu este relatata in Scriptura. Doar traditia ne vorbeste despre ea („Ingerul a strigat catre cea plina de har: curata Fecioara, bucura te, si iarasi zic bucura te, ca Fiul tau a inviat…”). Dar se poate spune ca e vorba de sase oameni care doresc sa se uneasca cu Dumnezeu, rascumparand astfel pe Adam si Eva.
Sursa: apostolia.eu
.Pe aceeaşi temă
-
Duminica mironositelor
Publicat in : Predici - Predica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.