In Evanghelia duminicii din 25 noiembrie, Hristos ii deplange pe bogati: "Cat de greu vor intra cei ce au averi in Imparatia lui Dumnezeu!". Are aceasta atitudine fata de cei stapaniti de avere.
Un ban il cere pe celalalt. Iar omul ajunge sa fie preocupat doar de ceea ce pofteste banul. Ajunge sclavul lui. Nu mai are timp decat pentru el. Fiecare minut, secunda, inseamna fuga, cu pretul de a-si da duhul, pentru a castiga mai mult. A doua zi o ia de la inceput. Si asa i se fura timpul.
Bogatul din Evanghelia de astazi (Luca 18, 18-27) si cei asemeni lui, sunt criticati de Dumnezeu nu pentru ca sunt bogati, ci pentru ca sunt robiti de bogatie. Pentru a se mantui, Hristos nu-i propune acestui bogat sa imparta o parte din avere saracilor, asa cum facuse Zaheu, ci sa vanda tot. Nu dorea ca prin acest gest sa-l fac pe bogat sa moara de foame, ci sa-i arate ca nu mai are puterea sa se ridice deasupra bogatiei. Ca sta la mana banului, iar asta inseamna robie.
Nu i-a cerut sa blesteme lucrurile acestei lumi, caci ele sunt daruri ale lui Dumnezeu. I-a cerut sa nu se inchine lor, ca sa nu aiba soarta lor - moartea.
Cand Hristos i-a aratat calea spre mantuire, bogatul s-a intristat. Nu era capabil sa ofere ceva trecator, in schimbul fericirii vesnice. Si asta pentru ca desi ii vorbea Dumnezeu, fiinta sa era pervertita. El a auzit glasul lui Hristos, dar nu a primit si intelesul lui. Nu a reusit sa se plaseze dincolo de bunuri. Era asemeni celui descris de IPS Antonie Plamadeala intr-o predica: “Un om oarecare a gasit odata o suta de lei pe strada. Din momentul acela nu si-a mai ridicat ochii de la pamant. In treizeci de ani a adunat vreo 15.000 de nas¬turi, vreo 20.000 de ace de siguranta si inca vreo cateva sute de lei, punand banut langa banut, de 5, de 10 si de 25. A ajuns intr-o stare deplorabila, mereu in cautare, mereu avid dupa ceva cat de neinsemnat. In tot timpul acesta a pierdut zambetul prietenilor, frumusetea copacilor, culorile cerului. Cand s-a trezit, era prea tarziu!”
Trebuie sa stim ca mostenitorii Imparatiei Cerurilor nu sunt cei intristati, cei robiti de ganduri, ci cei care pot lasa totul, oricand, daca acest lucru le este cerut de Dumnezeu.
Evanghelia nu se incheie intr-o nota pesimista. Caci la intrebarea ucenicilor: "Atunci cine poate sa se mantuiasca?", Hristos raspunde: "Cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu".
Sa mergem sa ne cercetam in fata duhovnicului, caci dupa cum nu i-a fost de ajuns bogatului implinirea poruncilor (nu a savarsit adulter, nu a ucis, nu a furat, nu a marturisit stramb, si-a cinstit parintii) pentru a se mantui, tot astfel, e posibil ca si noi sa avem nevoie de mai mult pentru a ne mantui.
Adrian Cocosila
-
Valoarea crestina a bunurilor
Publicat in : Religie -
A gandi e lucru mare, intrebarea-i salvatoare!
Publicat in : Editoriale -
Bogatia intru Dumnezeu
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Nu te-ntrista, bucuria e Hristos!
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.