"Doamne, revarsa peste noi lumina fetei Tale" (Psalm. IV, 6)

Frati crestini,

Rugaciunea aceasta a psalmistului David, o rosteau parca cu mai multa convingere in rugaciunile lor credinciosii din vestitul oras al Europei, din Copenhaga, care odata cu intunericul noptii isi indreptau pasii catre catedrala acelui oras. Imediat ce lumina lina a inserarii se retragea in camarile sale, si treptele intunericului se iveau, in acea catedrala cu usile deschise, ca si ziua, stralucea o lumina deosebita. In ea scanteiau razele luminii numai intr-un singur loc. La sfantul altar, sus pe catapeteasma, era Sfanta Cruce cu bratele ei aprinse de o lumina in chip minunat asezata.

Si in taina acestui intuneric luminat numai de Sfanta Cruce, credinciosii, in genunchi mai mult decat in picioare, se rugau lui Hristos. Toti isi indreptau pasii catre aceasta cruce, toti isi luminau fata cu aceasta lumina a lui Hristos, toti se rugau ca Domnul sa reverse peste ei lumina fetei Sale.

Fratilor, in aceste clipe sfinte, cand praznuim Schimbarea la Fata cu slavita lumina a Dumnezeirii ce s-a aratat pe muntele Taborului, si noi crestinii am venit cu sufletele cucernice, sa preamarim lumina lui Hristos. Iata ca si privirile ochilor nostri sufletesti, mai ales, sunt indreptate spre aceasta lumina a Dumnezeirii. Si acum, parca si pentru noi, rugaciunea cea mai fireasca este acea a psalmistului „Doamne, revarsa peste noi lumina fetei Tale".

Intr-adevar, fratilor, catre aceasta realitate a luminii lui Hristos se cade sa fie indreptat sufletul intregii omeniri. Toti sa avem atintite privirile catre acest soare luminos care este Hristos Domnul. Caci numai in lumina fetei lui Dumnezeu, vedem lumina cea adevarata, si numai in lumina lui Dumnezeu, suntem si noi luminati si cu noi, intregul univers.

Pentru a patrunde mai adanc taina acestei lumini a lui Hristos, va trebui sa vedem ce intelegem noi prin lumina lui Hristos, dupa care suspina sufletul oricarui crestin.

Dumnezeu este lumina, si nici un intuneric nu este intru El (I Ioan I, 5), spune Sfantul Evanghelist Ioan, in epistola sa. Iar in Apocalipsa sa, in ultima carte din Sfanta Scriptura, ne spune, in parte, ce fel de lumina este Dumnezeu. Sfantul Ioan, descriind imparatia cea cereasca, spune ca acolo nu va fi niciodata intuneric: „Noapte nu va fi acolo, iar cei ce vor fi acolo, nu vor avea trebuinta nici de faclii, nici de lumina soarelui, caci ii lumineaza Domnul Dumnezeu” (Apocalipsa XX, 5).

Iata care este lumina pe care trebuie sa o avem si noi in vedere. Nu lumina lampii, nici lumina soarelui, ci altfel de lumina, lumina Domnului Dumnezeu, care pururea straluceste.

In lumina aceasta suntem si noi scaldati in baia sfantului botez. Raza stralucirii Dumnezeiesti se revarsa peste noi si de aceea, acei care primesc aceasta sfanta taina a botezului se numesc luminati. In vechime, celor care primeau aceasta sfanta taina, li se spunea fotizomeni, care talmacit pe romaneste, inseamna „luminati".

Cei ce se boteaza sunt afundati in apa curatiei celei duhovnicesti, care spala toata intinarea pacatului. Si de aceea, ca o infatisare simbolica, cei scosi din aceasta apa a botezului erau imbracati intr-o panza alba. in crisma albelor nevinovatii, in care si noi astazi infasuram pe pruncii scosi din baia sfantului botez. Prin harul Sfantului Duh, cel botezat se naste din nou, ca fiu al luminii lui Hristos.

Lumina lui Hristos este lumina sufleteasca pentru noi. E o luminare a gandurilor noastre. Hristos a adus o invatatura noua, adevaruri pline de toata stralucirea, care sunt o lumina noua pentru intreaga omenire.

Intr-adevar, crestinul adevarat, trebuie sa lumineze gandurile lui cu adevarul cel plin de lumina a lui Hristos. Sa ajungem, ca in sufletul nostru, sa se aprinda o lumina noua, a lui Hristos. Si fiecare din noi, sa ne silim cu Apostolul Pavel, ca sa ajungem pana acolo, incat sa o putem spune, ca Hristos este acela care traieste in noi.

Si aceasta launtrica lumina a lui Hristos, care intretine flacara vietii noastre, o vom putea vedea pe fetele tuturor celor ce au aceasta lumina. Noi stim prea bine ca fetele noastre si mai ales ochii sunt oglinda sufletului nostru. De aceea e de ajuns sa-ti arunci privirile la fiecare dintre crestini si vei putea vedea cat de mult sau cat de putin se rasfrange in sufletul lui raza stralucirii lui Dumnezeu. In aceasta privinta, pe drept spune Sfantul Apostol Petru: „uitati-va la fiii blestemului cum isi au privirile lor pline de preacurvie si de neincetata pacatuire” (II Petru 2, 14).

Crestinul cel adevarat isi urzeste o viata cu totul noua. Ea e ca o pajiste smaltuita cu tot felul de flori, care mai de care mai frumoase. In lumina invataturii lui Hristos ei infaptuiesc virtutile crestine, care sporesc viata omului si-i adauga cununa stralucirilor. Tot ceea ce poate sa constituie noblete umana, isi are izvorul in lumina invataturii crestine. Dragostea, mila, pacea, dreptatea, viata cumpatata, nevinovatia, jertfa, sunt insuflari din lumina idealurilor dumnezeiesti. Numai in masura in care in sufletul nostru se aprinde flacara divinelor invataturi, suntem si noi capabili de cele mai stralucitoare biruinte.

Popoarele crestine sunt popoarele cele mai luminate din omenire. Lumina culturii si a civilizatiei e lumina din lumina lui Hristos. Si numai in masura in care se primeste lumina lui Hristos, se zideste o omenire noua, altfel o ruina.

Roadele sufletelor neluminate cu lumina invataturii lui Hristos, sunt pacatele. Sufletele razvratite contra adevarurilor crestine sunt razvratite contra luminii, ele sunt iubitoare de intuneric. In aceasta privinta, pe drept spune Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan: „Nu iubiti lumea, nici cele ce sunt in lume. Daca cineva iubeste lumea, iubirea Tatalui nu este intru el. Pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si desarta slava a vietii nu sunt de la Tatal, ci sunt din lume. Iar lumea se trece, si pofta ei, dar cel ce face voia lui Dumnezeu ramane in veac". I Ioan 2, 15-17.

Iar Sfantul Apostol Pavel ne spune, ca „faptele trupului sunt cunoscute ca unele ce sunt: desfranarea, necuratia, destrabalarea, slujirea idolilor, fermecatoria, vrajile, sfada, hula, maniile, galcevile, dezbinarile, deosebirile, pizmuirile, betiile, chefurile si cele asemenea acestora" (Galat. 5, 19-21).

Si cum ca fapte ale intunericului sunt acestea, fratilor, observati cum toate pacatele se urzesc si se infaptuiesc mai mult noaptea. Elementul lor firesc e intunericul. Oare de ce nu lumina? De ce fug de privelistea tuturor? Pentru ca sunt fapte rusinoase, pentru ca imediat ce le privesti in lumina, le vezi subrezenia lor. Acei ce le-ar face la lumina ar fi rusinati si n-ar avea curajul sa le faca, vazand nenorocirea ascunsa in ele.

Iata pentru ce rugaciunea noastra de orice clipa, se cade sa fie indeosebi aceasta; „Doamne, revarsa lumina fetei Tale asupra noastra".

Ia sa ne inchipuim fratilor, ca toata lumea ar cauta sa traiasca numai in aceasta lumina a lui Hristos. Si nimeni n-ar infaptui nimic, decat ca pe o masa asupra careia sunt atintite privirile tuturor. Si apoi toti ar sti ca chiar gandurile cele tainice sunt vazute si stiute de Dumnezeu. Nicaieri nu te vei putea ascunde, caci tot ceea ce faptuiesti e vazut de Dumnezeu si de oameni si ceva mai mult, vei da socoteala de orice. O! o lume noua ar fi. O omenire zidita astfel in lumina lui Hristos ar fi Imparatia cea fericita a lui Dumnezeu.

Iata pentru ce trebuie sa ne rugam, mai ales astazi, cu toata caldura sufleteasca dimpreuna cu Psalmistul:

„Doamne, revarsa peste noi lumina fetei Tale". Caci numai asa s-ar introna in omenire: cinstea, dreptatea, dragostea, fericirea, pacea.

Uitati-va, fratilor, traim chiar acum zile de crunte si sangeroase razboaie, atat in Apusul Europei, cat si in Rasaritul Asiei. Citeam in ziarele de ieri, cum impaganita Rusie se lupta cu pagana Japonie. Dar iata istorisita o scena de macel reciproc. „Armata sovietica a incercat din nou noaptea trecuta sa alunge pe japonezi. La ora 22.30 trupele sovietice au lansat rachete luminoase deasupra liniilor japoneze, in lumina carora cu un puternic foc de artilerie au atacat energic…” Iata lumina lumii pagane?. Ea e lumina care omoara? Lumina care doboara la pamant viata oamenilor? E lumina care intuneca viata prin moarte. Ea stinge flacara vietii, o inmormanteaza in intuneric. In lumina rachetelor au murit si vor muri zeci, sute si mii de oameni.

Lumina lui Hristos nu omoara, ci da viata. Hristos a venit in lume ca lumea sa aiba mai multa viata.

Hristos adauga spor vietii acesteia, precum am vazut. In lumina Invierii lui Hristos lumea inviaza, nu moare.

Iata pentru ce noi care stam astazi cu ochii atintiti la lumina lui Hristos, se cade sa strigam cu glas de rugaciune: Doamne, revarsa peste noi lumina fetei Tale. Amin.

Ierom. Vasile Vasilache
Din volumul “Dumnezeu este lumina” (Predici rostite la Mitropolia din Iasi intre anii 1935-1938)

.