Sfintele Taine

Sfintele Taine

 

Sfintele Taine

 

Botezul - era actul de credinta si de cult, prin care se intra in cadrul Bisericii. El avea caracter sacramental, de taina: stergea pacatele si acorda darul Sfantului Duh.

 

Botezul era unit cu o serie de acte legate de institutia catehumenatului. Ritul lui s-a dezvoltat odata cu catehumenatul, imbogatindu-se mult din secolul II. El era savarsit de regula de catre episcop. Din in­sarcinarea lui, il puteau savarsi si preotii, si chiar diaconii, iar la mare nevoie, in lipsa de preot, si laici credinciosi.

 

Cu organizarea catehumenatului, botezul se savarsea de obicei in grup, ceea ce il facea mai solmen si mai important. Desi el se putea savarsi in orice timp al anului, practica Bisericii a stabilit ca zile spe­ciale Pastile si Cincizecime. In Orient se facea si la Epifanie (Botezul Domnului).

 

Botezul la oamenii maturi-catehumeni era precedat de o prive­ghere, care incepea de seara (in Siria) sau dis-de-dimineata, cu citiri si rugaciuni. Se facea sfintirea apei si a untdelemnului, necesar pentru botez, se faceau lepadarile. Cel care se boteza se intorcea cu fata spre apus, era intrebat daca se leapada de Satana si daca se uneste cu Hristos. El raspundea cu formulele stabilite. Lepadarea era insotita de gesturi, care simbolizau alungarea demonilor (suflare, scui-pare) si avea caracter de exorcism. Intors cu fata spre rasarit, catehumenul facea marturisirea de credinta, rostind sim­bolul sau regula de credinta.

 

In acest moment, daca nu mai inainte, se facea marturisirea paca­telor. Catehumenul era acoperit cu o panza, uns cu unt­delemn (se pare ca numai la cap) ; el intra apoi in apa, raspundea la o serie de intrebari rituale, se cufunda de trei ori in apa, epis­copul sau preotul tinindu-i mana pe cap. Dupa iesirea din apa, se facea ungerea cu untdelemn sfintit.

Botezul copiilor era obisnuit, desi nu general.

 

La botez se pare ca adultii schimbau numele lor vechi cu unul crestin (se cunosc cazuri la inceputul secolului al IV-lea), iar copiii primeau un nume. Se preferau nume biblice, simbolice sau de martiri.

 

Ungerea cu untdelemn sfintit (Mirungerea) - urma indata dupa bo­tez, ca rit cu caracter sacramental, inlocuind punerea mainilor, pe care o savarsisera Sfintii Apostoli.

 

Mirungerea era insotita de o formula : "te ung cu untdelemn sfintit in numele lui Iisus Hristos", sau alta asemanatoare. Ca si botezul, ungerea cu untdelemn sfintit nu se repeta. Dupa ungere, cel botezat se imbraca in vesminte albe, pe care le purta opt zile.

 

Botezat si uns, noul credincios era introdus in biserica. Cei botezati si miruiti asistau la toata liturghia, adu­ceau primele lor ofrande, se impartaseau prima data.

 

In Apus, obiceiul de a prezenta episcopului pe cei botezati, pentru a rosti asupra lor rugaciuni cu punerea mainilor, spre a primi Duhul Sfant, a facut ca ungerea cu untdelemn sfintit sa se faca mai tarziu.

 

Euharistia - in legatura cu aceasta Taina mentionam ca "painea euharistica" era dospita; azima s-a introdus in Apus mult mai tarziu (in secolele VIII-IX). In vin se punea si apa. Acest amestec era uzual si obligatoriu (dupa ev. Ioan XIX, 34). Obiceiul unor comunitati de a savarsi Sfanta Euharistie cu apa, fara vin, a fost con­damnat.

 

Impartasirea se facea incepand cu clericii: episcopul, preotii, dia­conii, clericii inferiori, apoi vaduvele si fecioarele din serviciul bise­ricii, copiii, barbatii, femeile.

 

Refuzul de a primi pe unii crestini la Sfanta Euharistie era o grea pedeapsa. Cei cazuti in pacate grele primeau Sfanta Euharistie doar dupa o lunga penitenta. Primirea ei cu nevrednicie era socotita un mare pacat. Impartasirea era precedata de marturisirea pacatelor, dupa cum putem observa din "In­vatatura celor doisprezece Apostoli" .

 

Marturisirea pacatelor - a fost unita de la inceput cu cele doua taine mai mari, Botezul si Euharistia.

In primele trei secole, marturisirea putea fi : a) secreta, facuta in fata episcopului sau preotului; aceasta era regula; b) semipublica, facuta in fata clerului intreg ; c) publica, facuta in fata clerului si a adunarii credinciosilor. Marturisirea semipublica era precedata de cea secreta si se facea cu aprobarea episcopului sau a preotului confesor pentru pacate cunoscute si de altii sau grave, a caror marturisire si ispasire era edificatoare pentru comunitatea crestinilor. Marturisirea publica era ceruta uneori de penitent insusi, in scop de umilinta.

 

Hirotonia - este intre cele dintii taine savirsite si cunoscute in Bi­serica.

Ritualul hirotoniei s-a dezvoltat odata cu cultul si cu cresterea importantei clerului. La inceputul secolului III el se cunoaste in forma pe care o descrie Ipolit in Traditia apostolica. Hirotonia in episcop se facea in sobor de episcopi si de preoti, in cadrul Sfintei liturghii. Episcopii slujitori puneau mainile pe noul ales.  Toti se rugau in tacere, implorand coborarea Sfantului Duh peste cel hirotonit. Noul episcop era salutat de toti, schimba cu  ceilalti slujitori  sarutarea  frateasca si  savarsea Sfanta Euharistie.

 

S-a stabilit prin uz si prin canoane (canonul 1 apostolic, sinodul Arelate 314, Sinodul I ecumenic, 325), ca la hirotonia de episcop sa asiste cel putin trei episcopi. Sinodul de la Arelate socotea chiar de dorit prezenta a opt episcopi (canon 20). Numarul depindea si de im­portanta orasului si de apropierea episcopilor. La orice hirotonie se mentiona gradul celui hirotonit.

Clerul inferior era asezat prin rugaciune de binecuvantare si prin inmanarea unui obiect, care era simbolul slujbei respective.

 

Casatoria - tinerii care doreau sa se casatoreasca instiin­tau pe episcop sau pe preot despre dorinta lor, primeau sfatul si binecuvantarea lui. Sfantul Ignatiu scrie lui Policarp ca sotii sa se uneasca "cu aprobarea episcopului, ca sa fie casatoria dupa Domnul, iar nu dupa pofta : toate spre cinstirea lui Dumnezeu sa se faca" (V, 2). Nu stim cu ce forme rituale se savarsea cununia. Ca si alte mari acte din viata crestina, ea era unita cu savarsirea Sfintei Euharistii. Mirii se uneau in fata sfantului altar, in prezenta comunitatii, cu ruga­ciunile ei si ale slujitorilor. Ei aduceau ofrande si se impartaseau.

 

Biserica oprea desfacerea casatoriei, afara de caz de adulter : oprea chiar desfacerea logodnei (sinodul de la Elvira, canon 54). Daca un sot parasea fara motiv pe celalalt si se casatorea cu alta persoana, era exclus pentru totdeauna din comunitatea crestina (acelasi sinod, canon 8). Prin asemenea si alte masuri, Biserica da familiei crestine o baza religioasa-morala sacra si solida cu consecinte sociale si juri­dice foarte importante.

 

Maslul - Biserica a obisnuit fara indoiala rugaciuni pentru bolnavi, facute de preoti, cu ungere de untdelemn, in numele Domnului cum recomandase Sfantul Iacob (V, 14).

Practica aceasta este bazata pe conceptia ca de multe ori boala se datoreaza pacatului, iar uneori este cauzata de duhuri rele. Ea de­vine astfel obiectul unui tratament moral duhovnicesc ; vindecarea ei devine rugaciune si act ritual.

 

Se cunosc si episcopi si preoti care au avut darul vindecarilor si al alungarii duhurilor rele (Eusebiu, Istoria bisericeasca, V, 19, 3; VII, 32, 23 ; VIII, 13, 4). Cuvintele sfantului Iacob despre maslu nu erau scrise pentru rugaciunile harismaticilor, ci ale preotilor; ele erau deci valabile in Biserica totdeauna, nu numai in epoca harismelor.

 

 

 

Pe aceeaşi temă

06 Iulie 2012

Vizualizari: 11158

Voteaza:

Sfintele Taine 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact