Cartea aceasta nu este un manual de teologie liturgică şi nici o cercetare ştiinţifică. Am scris-o în timpul liber, de multe ori am întrerupt-o şi acum, unind toate aceste capitole într-o carte, nu pretind că este nici deplină şi nici sistematică.

Cartea aceasta este un şir de reflecţii despre Euharistie. Reflecţiile acestea nu decurg totuşi dintr-o „problematică ştiinţifică”, ci din trăirea mea, fie ea cât de mică şi de limitată. Am slujit Biserica mai mult de 30 de ani ca preot, ca profesor de teologie, ca păstor şi învăţător. Şi niciodată în aceşti 30 de ani nu m-a părăsit o preocupare apărută propriu-zis în tinereţe şi care mi-a umplut viaţa de bucurie, o preocupare de bază - privind Euharistia, locul ei în Biserică.

Vai, nu era totuşi numai bucurie! Cu cât devenea mai reală trăirea Euharistiei, a Liturghiei Dumnezeieşti, Taina biruinţei lui Hristos şi proslăvirea Lui, cu atât mai puternică devenea sesizarea crizei specifice a Euharistiei în Biserică. In tradiţia Bisericii nu s-a schimbat nimic, dar s-a schimbat înţelegerea Euharistiei, înţelegerea în esenţa ei.

Esenţa acestei crize constă în lipsa de concordanţă dintre ceea ce se săvârşeşte şi înţelegerea Tainei care se săvârşeşte, respectiv trăirea ei. Intr-o oarecare măsură, această criză a existat întotdeauna în Biserică; viaţa Bisericii, mai bine zis viaţa poporului bisericesc nu a fost niciodată desăvârşită, ideală, dar, cu timpul, criza aceasta s-a transformat într-o stare cronică, socotită normală, s-a transformat într-o „schizofrenie” sub obroc. Şi „schizofrenia” aceasta otrăveşte Biserica şi sapă la baza vieţii bisericeşti.

Putem spune, fără exagerare, că trăim într-o epocă îngrozitoare şi periculoasă din punct de vedere spiritual. Este îngrozitoare nu numai din cauza urii, a divizării, a sângelui. înainte de toate, este îngrozitoare pentru că se înteţeşte din ce în ce răscoala împotriva lui Dumnezeu şi a împărăţiei Lui. Din nou, nu Dumnezeu, ci omul a devenit măsura tuturor lucrurilor; din nou, nu credinţa, ci ideologia şi utopia au ajuns să definească starea spirituală a lumii. Creştinismul apusean, de la un moment dat, parcă a acceptat această perspectivă: aproape concomitent au apărut „teologia eliberării”, problemele politice, economice, psihologice, care au înlocuit vederea creştină a lumii, cea de slujire lui Dumnezeu. In toată lumea mişună călugăriţe, teologi, ierarhi, care pretind - în numele lui Dumnezeu? - anumite drepturi, apără avorturile şi intervertirile, şi toate pe seama păcii, a înţelegerii şi a unirii tuturor într-o unitate.

De fapt însă, nu o asemenea lume ne-a adus şi ne-a vestit nouă Domnul nostru Iisus Hristos. Multora le va părea poate straniu că, drept răspuns la criză, eu propun să ne îndreptăm atenţia nu asupra analizei elementelor componente ale crizei, ci asupra Tainei Euharistiei, asupra Bisericii care trăieşte prin această Taină. Cred că tocmai aici, în această Sfântă a Sfintelor a Bisericii, este izvorul renaşterii aşteptate, prin înălţarea Bisericii spre Cina Domnului în împărăţia Lui. Cred, după cum a crezut întotdeauna Biserica, că această înălţare începe o dată cu ieşirea din lr nea aceasta desfrânată şi păcătoasă, o dată cu „toată grija cea lumească să o lepădăm” Chemarea Bisericii nu este să rezolve deşertăciunea ideologică şi tumultul lumii, ci chemarea Bisericii în lume este darul Cerului, care este şi izvorul slujirii ei.

Eu cred că, prin mila lui Dumnezeu, Ortodoxia este aceea care a păstrat şi a purtat prin toate veacurile această vedere, această înţelegere propriu-zisă a Bisericii, această cunoaştere că „unde este Biserica, acolo este şi Duhul Sfânt, şi toată plinătatea Harului” (Irineu din Lyon, Adv. Haeresis, IV, 18). Şi tocmai pentru că este aşa, noi, ortodocşii, trebuie să aflăm în noi înşine puterea de a ne adânci în această renaştere euharistică a Bisericii. Problema nu are în vedere „reforme”, „acomodări”, „modernizări” etc., ci, dimpotrivă, este vorba de o întoarcere la acea vedere, la acea trăire cu care a trăit dintru început Biserica.

Scopul acestei cărţi este tocmai de a aminti această revenire.

Am scris cartea aceasta cu gândul la Rusia, cu durere şi totodată cu bucurie pentru ea. Aici, fiind în libertate, noi putem discuta şi putem gândi. Rusia trăieşte prin mărturisire şi prin suferinţă. Şi această suferinţă, această credincioşie este darul lui Dumnezeu, este ajutorul haric.

Şi dacă numai o parte din ceea ce vreau să spun va ajunge până în Rusia, şi dacă se va arăta întrucâtva folositoare, voi considera, cu mulţumire lui Dumnezeu, că lucrarea mea este împlinită.

Alexander Schmemann noiembrie, 1983

Cumpara cartea "EUHARISTIA. TAINA ÎMPĂRĂŢIEI", Editura Sophia

 

• Imparatia lui Dumnezeu
  Publicat in : Editoriale
• Unde este Imparatia lui Dumnezeu?
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Imparatia lui Dumnezeu intre aparenta si potenta
  Publicat in : Editoriale