3 cauze ale conflictului in familie

3 cauze ale conflictului in familie

Părintele profesor Stelian Tofană afirma nu demult: „Conflictul în familie este o ciocnire de interese." De aceea ies scântei. Iar câteodată se produce un incendiu devastator. Precum piatra ascute fierul prin şlefuire, tot aşa soţii se modelează reciproc, dar procesul poate fi dureros pe alocuri.

Nu există fum fără foc... O vorbă veche pare-se infirmată de revoluţia electronică în domeniul e-tutunului, dar extrem de adevărată încă. De ce? Pentru că ea propune minţii un univers ficţional în care forţa imaginaţiei poate crea realităţi concrete. Este, în fond, o alegorie, care transmite un adevăr. Acela al cauzelor. E o problemă de cauzalitate şi nu de securitate la incendiu. Că tot ne-au ars cluburile prin ţară.

Nimeni nu intră în căsnicie cu gândul la ceartă. Cel puţin nimeni din câte cunosc eu. Insurăţeii visează, în nuanţe de roz, la seri romantice, la dimineţi liniştite, la zile însorite şi la alte secvenţe de armonie cotidiană. Dar, firea umană, decăzută cum este, îşi va arăta adevărata faţă atunci când apar opţiunile. Când trebuie deliberat şi decis asupra unei probleme.

Aş vrea să inspectăm în cele ce urmează o serie de izvoare ale conflictul marital. Şi nu mă refer la limita extremă a acestuia - divorţul, ci la banala gâlceava cotidiană pe care o experimentează căsniciile mai plăpânde.

Banul ocupă primul loc. Cele mai multe conflicte pornesc de la bani. Sau de la lipsa lor. Prea mulţi sau prea puţini, vor fi mereu motiv de ceartă. Proasta administrare a banilor va conduce la divergenţe. Unele chiar violente în limbaj sau gesturi. Fie că e vorba despre opţiuni personale diferite, dorinţe neîmplinite sau neîmpărtăşite, angoase, comparativisme acre vizavi de suma câştigată de unul sau de altul, cheltuieli extravagante nefondate, problema banilor are ucigătoarea capacitate de a atrage energiile negative asupra soţilor. Nu degeaba i se spune ochiul dracului. O posibilă soluţie? Realizarea unui buget votat în unanimitate: soţ şi soţie. Fifty-fifty-ul nu funcţionează, iar majoritatea iese din discuţie.

Copiii sunt pe locul doi. Spre surprinderea unora, copiii, cei care se vor a fi liantul indestructibil al unei căsnicii, superglue-ul emoţional al soţilor, pot ajunge merele pădureţe ale discordiei părinţilor. Şi devin câteodată. Fără voia lor. Cum? Simplu! Tata este, prin constituţie, mai aspru, mama e mai sensibilă (sau se poate şi invers) şi apar opinii diferite în ceea ce priveşte modul optim de disciplinare a plozilor. Atunci când puii trebuie pedepsiţi scânteile pot să apară, înainte de toate, între părinţi. Iată doar alt exemplu: unde îşi vor petrece copiii vacanţa de vară, la care dintre socri? Sau se vor cheltui sume serioase din vistieria familiei pentru anume doleanţă a micuţilor au ba? Şi câte alte situaţii asemănătoare! Soluţia? Un program educaţional (investiţional) prestabilit. Chiar înainte de aducerea pe lume a primul copil. O astfel de înţelegere este aur curat pentru că se evită certurile live în faţa copiilor şi, eventual, favoritismele.

Socrii pot fi pe locul trei. De aici înainte locurile sunt personalizate. In funcţie de fiecare familie. Nu putem să le mai ierarhizăm metodic. Dar oricum, rudele imediate pot fi cauze serioase de conflict. Atunci când cordonul ombilical nu s-a tăiat la timp, mamele, câteodată şi taţii, au senzaţia că trebuie să intervină spre făurirea binelui copiilor, al noii familii. Lipsa de înţelepciune din partea vechii familii poate să producă serioase cutremure emoţionale.

Am citit povestea unui mic scandal. Fiica, proaspătă soţie, se plângea de felul în care era tratată în noua casă (cea a soţului). Ba chiar voia să revină în sânul familiei de provenienţă. Mama vorbea empatic cu ea la telefon, iar tatăl întrebă curios despre ce era vorba. Soţia îi explică: „Fiica noastră s-a certat cu soacra şi vrea să vină acasă.” Tatăl îi răspunde înţelept: „Spune-i că e acasă."

După cum afirmam anterior, alte cauze vin să întregească tabloul, uneori tragi-comic, al conflictelor domestice. Printre acestea pot fi: modul de petrecere a timpului liber, destinaţia vacanţelor, alegerea canalului tv, opţiunile politice sau religioase, relaţia intimă din cadrul cuplului şi multe altele.

Dragi prieteni, nu vă doresc să fiţi feriţi de focul purificator, de ce nu şi unificator?, al conflictelor, fiindcă aceasta ar fi o utopie, ci vă doresc să-l stingeţi repede administrând totul cu înţelepciune. Vă doresc să deveniţi mai puternici, împreună, după ce veţi fi trecut prin cuptorul lor.

Gabriel Braic

Fragment din cartea "Semeseuri pentru familii grabite", Editura Agaton

Cumpara cartea "Semeseuri pentru familii grabite"

 

Pe aceeaşi temă

09 Octombrie 2019

Vizualizari: 935

Voteaza:

3 cauze ale conflictului in familie 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

conflictul familia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Marele exterminator
Marele exterminator Părăsind Bucureștiul, unde poliția comunistă îl hăituia ca pe o fiară, Traian Roman, un tânăr seminarist, se refugiază la Paris, cu convingerea că de aici înainte se va afla la adăpost de urmăritorii săi – fără a ține seama însă de îndârjirea partidului 26.43 Lei
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2
Tainele cartii cu sapte peceti. Cateheze la Cartea Apocalipsei - ed. 2 Arhimandritul Athanasie Mytilineos (1927‑2006), starețul Mă­năstirii Ador­mi­rea Maicii Domnului şi Sfântul Dimitrie din Larisa, Grecia, a fost un predicator lu­minat, care s‑a dedicat încă din tinerețe catehizării poporului lui Dumnezeu – slujire pentru 50.74 Lei
Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 31.71 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 26.43 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 50.74 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact