A iubi inseamna a fi amandoi un suflet

A iubi inseamna a fi amandoi un suflet Mareste imaginea.

I-am întrebat odată pe copiii dintr-o scoală dacă au trăit vreodată sentimentul dragostei fată de cineva, si au spus: - „Da, faţă de mama, fata de tata, faţă de căţel, fata de papagal...”

Când i-am întrebat ce simţeau trăind acest sentiment, toţi au răspuns la fel: „Căldura". Aşadar, semnul dragostei este căldura din inimă, căldura din suflet.

Intre doi îndrăgostiţi apare căldură, simpatie, ceva te atrage tată de celălalt - apar, adică, anumite semnale. Să zicem însă că vrei să verifici calitatea acestor sentimente, să înţelegi dacă este vorba sau nu de dragoste, fiindcă nu orice atracţie este dragoste - nici pe departe.

Una dintre definiţiile dragostei este următoarea: „Dragostea e strădanie.” Dacă la începutul vieţii lor tinerilor li se spune că dragostea e strădanie, ei pot ajunge să nu-şi dorească o familie: „De ce să mă strădui, dacă toţi trăiesc acum pentru plăcerea proprie ?” Ei văd că nu li se întâmplă nici un fel de catastrofe, că fără obligaţii aduc plăcere şi se sperie, bineînţeles, de faptul că dragostea autentică e strădanie - dar este plicticos să nu iubeşti cu adevărat, să nu te strădui, să nu cunoşti profunzimea celuilalt, să nu ajungi la o apropiere armonioasă.

De asemenea, dragostea este har - adică este o categorie dumnezeiască. Dumnezeu este dragoste. Domnul ne-a insuflat harul de la început: atunci când i-a tăcut pe Adam si pe Eva, ne-a insuflat această viaţă, acest duh Prin ce ne asemănăm cu Dumnezeu? Dumnezeu este Creator, dupa fiecare act de creaţie, El admira rezultatele creaţiei. Si in om este o scânteie dumnezeiască: talentul/talantul de a iubi. Noi trebuie să dezvoltăm acest talent/talant, asemănându-ne prin aceasta lui Dumnezeu.

Există o analogie între dragoste şi procesul de creaţie. Fiecare om are experienţa unui asemenea proces şi a plăcerii pe care o aduce el. Când omul împlineşte un proces de creaţie - de exemplu, când pictorul a terminat o pânză el îşi admiră creaţia, e mulţumit de ea. Când avem de biruit multe dificultăţi în viaţa de familie, dar în cele din urmă efortul nostru este încununat de succes, dobândim respect de sine. Atunci ne cunoaştem pe noi înşine în profunzime. Intr-un fel sau altul, îndeplinim poruncile date nouă de Dumnezeu: „Să-L iubeşti pe Domnul Dumnezeu şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Ne cunoaştem pe noi înşine în măsura în care ne acceptăm şi ne respectăm pe noi înşine - iar de respectat ne putem respecta atunci când nu ne mustră conştiinţa, atunci facem ceea ce este bine.

Dragostea poate aduce roade doar in familie. Ca sa cultivăm roadele acestea trecem prin spini. Scopul nostru ultim este cel de a ne desăvârşi, desăvârşirea în dragoste. „Vreau să mor în aceeaşi zi cu omul acesta”: Iată o culme a vieţii de familie, o culme a dragostei. Ca lebedele: moare ea, şi eu în urma ei. Adeseori, dacă soţul şi soţia trăiesc mult şi între ei există apropiere adevărată, mor unul după celălalt. Cele două jumătăţi au devenit una, au devenit un singur trup şi un singur suflet. Există următorul aforism: „Dragostea înseamnă a fi un singur suflet.”

Familia poate fi comparată cu o mină în care minerii caută cu sârguinţă un filon de aur.  Aurul este dragostea, pe care soţii trebuie s-o descopere unul în celălalt. Efortul de a edifica relaţia de familie aduce nu mai puţină satisfacţie şi reprezintă chezăşia succesului întreprinderii numită „familie”.

Inainte de a-ţi uni viaţa cu un om cu care va trebui să mergi mână în mână vreme îndelungată, trebuie să iţi asculţi sentimentele cu foarte multă atenţie şi seriozitate. Unii preoţi spun că dacă ai avut prilejul să-l cunoşti pe om o vreme - jumătate de an, un an - şi îţi este bine cu el, dacă vă înţelegeţi, dar totodată apar încă anumite ciocniri, te tulbură ceva în relaţia cu el, simţi o anumită anxie- tate, trebuie să dai ascultare acestui sentiment şi să nu iei o hotărâre pripită. Trebuie să mai aştepţi şi să compari ceea ce-ţi spune inima cu informaţia pe care, de exemplu, ţi-o oferă oamenii din jur.

- Cum sa ne dam seama daca sentimentul pe carcd trăim este sau nu dragoste?

- Probabil că starea de pace, de odihnă, de confort, de linişte, de siguranţă sunt semnele dragostei. Ai încredere în omul respectiv. Simţi că te poţi bizui pe el. Nu se iveşte gândul de a-l lăsa, de a-l părăsi, de a te despărţi de el. Inţelegi că ai încredere în el, că el te iubeste. Ca să te convingi de asta şi să ajungi la încredere, trebuie să treacă destulă vreme. Faza iniţiala a relaţiei se construieşte însă pe temelia faptului că omul acela corespunde concepţiei tale despre felul cum trebuie să fie un soţ, un părinte, un om de familie.

- Egoismul şi dragostea pot coexista - adică omului poate să-i fie bine şi să se simtă confortabil dar celui de lângă el - nu prea ?

- Să vă spun o istoric. Soţii trăiau împreună de câţiva ani - şi, pe neaşteptate, el a plecat. Fa i-a zis: „De ce? Ne era atât de bine!” El a răspuns: „Ţie ţi-era bine; mie - nu.” Ce se petrecuse? El se străduise câţiva ani să o cucerească, şi a fost o vreme când el dădea întruna, fără ca simţămintele să-i slăbească. El dădea, iar ea tot primea dragoste. Şi la un moment dat izvorul a secat. Ea s-a lovit de cealaltă fată a relaţiei lor - de ceea ce ea nu dăduse.

Oamenii sunt foarte sensibili Ia echilibrul dintre cât dau şi cât primesc. Bucuria neştirbită nu vine dintr-odată, trebuie să fac un anumit efort interior. După aceea te obişnuieşti să n-aştepţi nimic în schimb - dar la început in relaţiile acestea există aşteptări. Aştept recunoştinţă. Când oamenii s-au casatorit deja, ei cred că pot să nu se mai menajeze unul pe celălalt, sa nu mai fie diplomaţi, uită să spună „iartă-mă”, „te rog”, „mulţumesc”. „De ce să mai zic, dacă şi aşa este totul limpede?”

Oamenii îşi pierd aceste deprinderi bune eu cei apropiaţi. Se spune insa, de exemplu, că femeile iubesc cu urechile, adică pentru femeie este foarte important să audă vorbe bune: „Tu eşti iubita mea, frumoasa mea." Ce este important pentru bărbat? Sublinierea calităţilor lui bărbăteşti: virilitatea, responsabilitatea.

Lucrul acesta are o mare însemnătate. Nu devenim sfinţi şi duhovniceşti deodată, şi în fiecare etapă a dezvoltării noastre sunt importante tocmai semnele de atenţie proprii etapei date. De exemplu, dacă copilul nu va fi lăudat, ce se va întâmpla cu el ? Va începe să se frământe. Dacă nu i se dă atenţie, va începe să sufere. A da dovadă de atenţie înseamnă a da dovadă de dragoste. Dacă omul îl laudă pe celălalt, subînţelegând că acele calităţi pe care i le atribuie îi sunt date de la Dumnezeu, prin aceasta Ii dă slavă lui Dumnezeu: „Uite, El te-a făcut atât de bun, de atent, de frumos.” Toate virtuţile sunt însuşiri ale Iui Dumnezeu: de fapt, nu e nimic al nostru.

- Este adevărat că ne putem da seama de la prima vedere: „Aceasta este adevărata mea dragoste!”?

- Eu sunt înclinată să cred ca dragostea la prima vedere există. Nu demult a fost la mine la consultaţie un tânăr, care şi-a cunoscut soţia tocmai în acest fel. Ce-i drept, relaţia lor trece acum printr-o criză. Sunt în pragul rupturii, dar el se călăuzeşte tocmai după senzaţia de la început, că ea i-a fost trimisă de Dumnezeu, şi asta îl stimulează să refacă relaţia şi s-o dezvolte în continuare.

De fapt, sunt destule cazuri de acest gen, dar totodată dragostea Ia prima vedere este adeseori simţită numai de una din „jumătăţi” Cealaltă poate să nu fie condusă de un asemenea impuls în alegerea soţului - si pe care are putere cel dintâi să iubească si să nutrească acest simţământ apărut cândva, pe atât va fi in stare să-şi molipsească jumătatea cândva cu „virusul dragostei".

- Omul poate găsi dragostea vieţii sale schimband partener după partener?

- Un asemenea om este, ca să zic aşa, pierdut. Dacă el caută intrând în relaţii intime, nu înţeleg cum va găsi dragostea vieţii sale. Poate ca în spatele unui asemenea comportament se află complexe. Cel care face asta este ca cineva care muşcă din toate prăjiturile, căutând-o pe cea mai gustoasă. Dar cu „prăjiturile muşcate” cum rămâne ? Cineva va mânca ceea ce a început altul ? Nimănui nu-i va plăcea o asemenea prăjitură. El se gândeşte doar la plăcerea lui - dar cum rămâne cu oamenii pe care pur şi simplu îi părăseşte? Aceştia n-au iubit, oare? Cu ce simţăminte rămâne omul amagit si abandonat?

- Cum putem înmulţi în noi dragostea?

- Dragostea e un talant. Ştiţi parabola evanghelică despre talanţi. Stăpânul le-a împărţit lucrătorilor talanti. Mai târziu, aceştia i-au dat socoteală. Cel căruia îi dăduse cinci talanţi i-a înmulţit şi a dat înapoi douăzeci de talanţi. Cel căruia îi dăduse trei talanţi i-a înmulţit şi a dat înapoi şase talanţi. Cel căruia îi dăduse un singur talant a răspuns: „Mă temeam de tine aşa de tare, că am ascuns talantul - la care stăpânul a răspuns: „Eşti o sluga leneşa şi necredincioasă; vei merge în gheena focului”.

O asemenea purtare vorbeşte despre faptul că ne zgârcim. Fiecăruia i-a fost dat talantul acesta, dragostea este in fiecare om. Fiecare om vrea să iubească şi fiecare om vrea să fie iubit, insa această dorinţă de a iubi depinde de necesitatea noastră de a înmulţi acest simţământ, acest talant. Unii oameni se tem de asta, se zgârcesc. Se tem ca vor ti folosiţi, că vor ti manipulaţi.

Aceasta este puţinătatea noastră de suflet, puţinătatea noastră de credinţă. Credem că dragostea este proprietatea noastră - însă ea ne-a fost dată de Dumnezeu, ca s-o înmulţim. Inmulţeşte, nu te zgârci, dă! După cum se spune, nu va sărăci mâna dăruitorului.

In prima jumătate a vieţii mele, totul a tost orientat doar spre distrugerea relaţiilor - si nu fiindcă făceam asta în mod conştient, ci fiindcă aşa s-a cristalizat viaţa de turn iii e în urma greşelilor săvârşite. Si chemarea lui Dum- nezeu de a descoperi în mine insămi simţământul autentic a tost legată de anumite zguduiri la nivel personal, cu o criză lăuntrică toarre serioasă... Dragostea a apărut ca o scânteie. Am avut senzaţia că un trăsnet mi-a străpuns inima. Eu cred că Domnul mi-a bătut atunci la uşa inimii, şi a urmat o puternică motivaţie de a dobândi dragostea de aproapele, căci până atunci nu o aveam...

Fără Dumnezeu şi fară dragoste omul nu poate trăi, se va sufoca. Ce este iadul? Un loc al singurătăţii. Dragostea autentică este legată în mod necesar de prezenţa lui Dumnezeu în sufletul tău. Este ţinta spre care mergem. Dacă Dumnezeu este dragoste, înseamnă că mergem mereu către Dumnezeu, către dragostea autentică, şi poate să nu ne ajungă o viaţă întreagă ca să ajungem la ţinta aceasta.

Fragment din cartea "Dragostea adevarata. Taina dragostei inainte si dupa casatorie", Editura Sophia

Cumpara cartea "Dragostea adevarata. Taina dragostei inainte si dupa casatorie"

 

Pe aceeaşi temă

05 Septembrie 2018

Vizualizari: 881

Voteaza:

A iubi inseamna a fi amandoi un suflet 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iubirea dragostea

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE