Unul din comentariile-standard acum dinspre lecturile „liberale" ale evangheliilor sună astfel: Iisus, se pare, umbla vorbind despre Dumnezeu; adepţii săi însă, Biserica primară, au umblat vorbind despre Iisus. Această observaţie a format într-adevăr o platformă centrală în pledoaria pentru o relectură liberală a evangheliilor împotriva crezurilor. Crezurile par fixate pe definirea unui lucru de care Iisus însuşi pare să fi fost inocent, şi anume pe natura precisă a relaţiei sale ontologice cu Dumnezeu Tatăl. Iar atunci când citim evangheliile - chiar şi Evanghelia după Ioan -, după care privim spre marile crezuri, această sugestie pare să aibă mai mult decât un simplu grăunte de adevăr. Crezurile definesc şi accentuează un lucru niciodată afirmat în acel mod în evanghelii. Dar, ca multe din punctele în aparenţă marcate ale liberalismului, şi acesta dispare la un examen mai atent. El pare, desigur, o inteligentă demolare a complexului de superioritate al dogmatiştilor. Dar îl înlocuieşte cu propriul său gen de complex de superioritate modern: „Voi, creştini «ortodocşi», sunteţi cu nasul pe sus pentru că credeţi în divinitatea lui Iisus, în timp ce noi, cercetătorii istorici conştienţi, suntem cu nasul nostru pe sus pentru că am descoperit că Iisus însuşi nu a gândit niciodată despre sine în acel fel!" Cultul acordat de Biserică lui Iisus poate fi astfel „expus", se credea, drept o falsificare a ceea ce ar fi spus sau gândit Iisus însuşi. In realitate însă, când ajungem mai aproape, această salvă liberală are un efect nedorit, pentru că Iisus vorbea într-adevăr despre Dumnezeu, dar vorbea despre Dumnezeu tocmai pentru a explica propria sa lucrare a împărăţiei. Acest lucru, cum vom vedea, revine iar şi iar în prezentarea evangheliilor.
Ceea ce nu oferă însă nici o mângâiere „conservatori' lor" care contestă legitimitatea investigaţiei istorice din capul locului: „Nu vrem să trecem dincolo de canon, aşa că ne ţinem de marea Tradiţie!" Problema cu aceasta din urmă e că tocmai marea Tradiţie a accentuat întotdeauna cele patru evanghelii canonice împotriva alternativelor gnostice şi că în cele patru evanghelii canonice, iar nu într-o reconstituire chinuită din spatele lor sau de dincolo de ele, găsim marele accent pus pe venirea împărăţiei lui Dumnezeu în evenimentele vieţii, morţii, învierii şi înălţării lui Iisus. Dar venirea împărăţiei lipseşte în mod scandalos nu numai din marile crezuri, dar şi din „evanghelia" aşa cum este ea privită în Bisericile Reformei. Dacă dorim să ne ţinem de marea tradiţie, ar trebui să fim însă pregătiţi să luăm mai în serios evangheliile.
Am putea chiar stabili această axiomă: atunci când Biserica „ortodoxă" lasă în afară elemente ale învăţăturii ei centrale, ereticii le vor strânge, le vor transforma în ceva nou şi le vor folosi ca să semene îndoială şi necredinţă. Reacţia potrivită la asta, fie în secolul II, fie în secolul XXI, n-ar trebui să fie însă niciodată pur şi simplu respingerea învăţăturii eretice şi continuarea a ce a fost înainte ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Reacţia adecvată e aceea de a privi cu atenţie spre a vedea ce flanc a fost lăsat nepăzit, ce element din învăţătura din mijloc a fost lăsat afară, unde anume n-a fost menţinut echilibrul canonic. Numai atunci ne-am putea propune reîncorporarea acestuia într-o afirmare proaspătă a credinţei creştine deplin înflorite. La urma urmei, o altă axiomă ar putea suna astfel: atunci când Biserica lasă afară elemente din învăţătura ei centrală, ea va supralicita în mod inevitabil alte elemente ale învăţăturii ei centrale pentru a umple golul. Cu alte cuvinte, lăsaţi afară împărăţia şi veţi sfârşi vorbind în „hristologie" mai mult decât este necesar despre natura divino-umană a lui Iisus. Asta nu vrea să spună că învăţătura centrală supralicitată ar fi eronată. In strania providenţă a lui dumnezeu acest lucru poate fi văzut chiar drept un mijloc prin care oamenii au fost conduşi să se concentreze mai intens pe zone vitale. Dar întotdeauna asta poate fi doar o mişcare temporară. Parcaţi, vă rog, Noul Testament într-un loc sigur şi mergeţi într-o plimbare să culegeţi flori în apropiere. Dar asiguraţi-vă că vă întoarceţi la Noul Testament atunci când doriţi să vă continuaţi călătoria.
Nicholas Thomas Wright
Cum a devenit Dumnezeu împărat, Editura Deisis
Cumpara cartea "Cum a devenit Dumnezeu împărat"
-
Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
Publicat in : Biserica in lume -
Lancea cu care a fost strapuns Mantuitorul
Publicat in : Religie -
Mantuitorul spala picioarele ucenicilor
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Mantuitorul a murit
Publicat in : Saptamana Patimilor -
Mantuitorul nostru Iisus Hristos - Euharistic - ieri, azi si in veci Acelasi
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.