Acoperamantul Maicii Domnului - praznic de rugaciune

Acoperamantul Maicii Domnului - praznic de rugaciune Mareste imaginea.

„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”

Praznicul „Acoperământul Maicii Domnului” este în prima zi a lunii octombrie.

Însemnătatea Acoperământul Maicii Domnului

Acoperământul Maicii Domnului se petrece în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne (Constantinopol), în secolul al X-lea, care adăpostea mai multe relicve ale Maicii Domnului: cămașa, acoperământul și parte din brâul, aduse din Țara Sfântă în secolul al V-lea.

În vremea împâratului Leon cel Întelept (886-912), când Constantinopolul era amenințat de primejdia unei invazii, (posibil invazia rușilor kieveni din 907-911) se făcea priveghere (sâmbâtă spre duminică), pentru ajutorul de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pentru salvarea cetății asediate.

După săvârșirea cântării celei de toată noaptea în luna octombrie, ziua întâi, la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era credincios întru Hristos și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului - Acoperitoarea a toată lumea și Preasfânta Născătoare de Dumnezeu - rugându-se. Strălucea ca Soarele și acoperea omenirea cu cinstitul său Omofor. Atunci Sfântul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa care se roagă pentru toată lumea?”. Iar el a răspuns: „O văd, sfinte părinte, și mă înspăimânt. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care tuturor celor ce aleargă la dânsa le este acoperământ și înfrumusețare”
Ea împodobește tot Ierusalimul duhovnicesc, adică Biserica lui Hristos, care cântă astfel către dânsa în această zi de praznic: „O, ce minunată înfrumusețare a tuturor credincioșilor ești, împlinirea prorocilor, slava apostolilor și podoaba mucenicilor, lauda fecioarei și prea minunatul Acoperământ a toată lumea!”. - Fericitul Anastasie Sinaitul

Acum am fi pierit pentru fărădelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De nu s-ar fi rugat pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit de vrăjmașii vieții până acum?

Fără Acoperământul și sprijinul ei nouă, celor ce întotdeauna mâniem pe Dumnezeu, nu ne este cu putință a trăi, căzând în păcat, după cum e scris în Sfânta Scriptură: „Multe sunt bătăile păcătosului.” - Psalmul: 31, 11

Preacurata Fecioară Maria are săgețile celor puternici, adică rugăciunile sfinților, cei ce se roagă împreună cu dânsa. Căci nu singură s-a arătat stând în văzduh, ci cu oștile îngerești și cu mulțime de sfinți, care în haine albe și cu cucernicie stăteau împrejurul ei. Rugăciunile cele către Dumnezeu ale tuturor sfinților sunt arme ca săgețile celor puternici care pot să alunge toată ceata vrăjmașilor. Între toți sfinții ce s-au arătat în Biserica lui Hrios cu Preacurata Fecioară, doi erau mai aleși: Sfântul Ioan Botezătorul („altul mai mare decât el nu s-a născut între cei născuți din femeie”) și Sfântul Ioan Gură de Aur (Cuvântătorul de Dumnezeu - pe care îl iubea Iisus și care s-a rezemat pe pieptul Lui). Pe amândoi, Sfânta Fecioară Maria i-a luat cu ea la rugăciunea pentru noi, ca pe cei ce au multă îndrăzneală către Dumnezeu și prin ajutorul lor să-L înduplece pe Dumnezeu spre milă, pentru că minuni face rugăciunea Maicii în fața Fiului ei. Și a stat Preacurata Fecioară între acești sfinți, precum chivotul între doi heruvimi, precum scaunul Domnului Savaot între serafimi, precum Moise cu mâinile întinse.

Harul rugăciunii la - Acoperământul Maicii Domnului

Se cuvine să prăznuim Acoperământul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, amintindu-ne de acea preamărită arătare a ei care a fost în biserica Vlahernei, fiind văzută de Sfântul Andrei și de Epifanie. Să prăznuim, mulțumind Acoperitoarei noastre pentru această mare milostivire arătată neamul creștinesc. S-o rugăm acum și întotdeauna, cu milostiviri să ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de Acoperămîntul ei, precum ne sfătuiește Prorocul Isaia: „Ascundeți-vă cât de puțin, până ce va trece mânia Domnului” - Isaia 26, 20

Precum Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu a văzut pe cer un semn mare, o femeie îmbrăcată în soare, așa și Sfântul Andrei din biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut-o pe Mireasa cea fără de mire îmbrăcată în porfiră ca Soarele.

Semnul văzut de Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu închipuia pe Acoperitoarea noastră, care s-a săvârșit în acea vreme când a arătat tulburarea întregii făpturi: „Se făcură fulgere, glasuri și tunete, cutremur și grindină mare și un semn mare s-a arătat pe cer - o femeie îmbrăcată în soare”. Pentru ce semnul acela, care înainte închipuia pe Preacurata Fecioară Maria nu s-a arătat mai înainte de fulgere, de tunete, de glasuri, de cutremur și de grindină, când încă toate stihiile erau în pace, ci numai atunci când s-a făcut tulburarea cea înfricoșată a cerului și Pământului? Ca să se arate Acoperitoarea noastră în vremea cea rea, când năvălește necazul asupra noastră.

Atunci vine în ajutorul nostru și ne ocrotește de fulgerele amăgitoarei deșertăciuni lumești, care ne stăpânesc îndelung de glasurile mândriei vieții și de cele ale slavei deșarte, de tunetele năpădirii năprasnice a vrăjmașului, de cutremurul patimilor și de grindina pedepsei celei de sus care năvălește asupra noastră pentru păcate. Căci, atunci când toate aceste primejdii ne supără pe noi, îndată, ca un semn mare se arată Ajutătoarea cea grabnică a neamului creștinesc, păzindu-ne sub Acoperământul ei. (Doxologia)

Rugăciune la Acoperământul Maicii Domnului

„Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi cău­tând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperă­mânt şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântu­iască sufletele noastre.” (Doxologia)

Maică Fecioară Maria, acoperă-ne cu Acoperământul tău

Către Preasfânta Fecioară Maria, spre care nădăjduim că sub Acoperământul ei niciun fir de păr din capul nostru nu va pieri, numai cu umilință către dânsa să strigăm: „Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, că tu ești acoperitoarea noastră, Preasfântă Fecioară Maria!”

În ziua pătimirii noastre acoperă-ne, Stăpână a toată lumea!

Viața este precum odată Iacov cel din Legea Veche a zis: „Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele”.

Rele sunt zilele noastre în care vedem numai răul și multe răutăți facem, adunându-ne nouă mânie în fața lui Dumnezeu.

În toate zilele noastre cele rele, Sfântă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, te rugăm,: acoperă-ne pe noi în toate zilele noastre, dar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărți de trup.

Vino în ajutor nouă și să ne ia sub Acoperământul tău și ne apără pe noi de duhurile rele din văzduh și în ziua înfricoșătoarei judecăți!

Amin!

Rugăciune în vremuri de primejdii

Ca în vremurile cumplite și în cele mai de pe urmă, când s-au înmulțit păcatele noastre, s-au înmulțit și primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: „Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăți, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între frații cei mincinoși” -II Corinteni 11, 26.

Atunci se împlinesc cuvintele Domnului: „Se va scula neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri”.

Când vin peste noi năvălirile de alt neam, războaiele cele dintre noi și rănile cele purtătoare de moarte, atunci Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului ne ia sub Acoperământul ei, spre ocrotire, ca din toate primejdiile să ne scape: de foamete, de ciumă și de cutremure să ne apere, de războaie și de răni să ne acopere și să ne păzească pe noi sub Acoperământul său, nevătămați.

Precum în vremuri de primejdii ne acoperă cu Acoperământul tău, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu pentru tămăduirea trupurilor și sufletelor noastre, cei care ne rugăm ție - Maică Sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos.

Acoperământ nu ne-am croit, ca să scăpăm de furia lui Dumnezeu pentru patimile și necugetările noastre, în afară de Acoperământul Sfintei Fecioare Maria, Stăpâna lumii.

De aceea te rugăm, Stăpâna noastră, dăruiește lumii izbăvire de vrăjmașul nevăzut și ia-ne sub Acoperământul tău!

Roagă-te lui Dumnezeu pentru lumea aflată în grea suferință, spre slava Sfintei Treimi, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea, în vecii vecilor!

Amin!

 

Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget/ UZPR
București, România

Despre autor

Maria Filipoiu Poet Maria Filipoiu

Colaborator
149 articole postate
Publica din 13 Octombrie 2014

Pe aceeaşi temă

05 Octombrie 2023

Vizualizari: 195

Voteaza:

Acoperamantul Maicii Domnului - praznic de rugaciune 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE