Descoperirea moastelor Sfantului Pahomie de Gledin si Pocrov

Prin pronia lui Dumnezeu si rugaciunile placutului Sau, Sfantul Ierarh Pahomie, sfintele moaste ale acestui mare traitor al monahismului romanesc au fost descoperite pe 9 septembrie, anul 2013, de catre monahii Schitului Pocrov. Iata ce ne spune despre aceste lucruri minunate Egumenul Schitului, Ieromonahul Ambrozie Ghinescu:

Schitul Pocrovului il are ca intemeitor pe cuviosul Ierarh Pahomie, care este de fapt „sufletul” acestei poieni, linistea si pacea din aceasta „gura de Rai”. Schitul a fost ridicat ca urmare a dorintei Sfantului de a afla linistea launtrica, iar lucrul acesta s-a imprimat si in locul de aici, care poarta pecetea trairii si rugaciunilor inca si a altor pustnici stiuti si nestiuti. Schitul a fost ridicat asadar chiar de Sfantul Pahomie, mai inainte de a fi numit Episcop la Roman, slujire pe care a dus-o pe umerii sai vreme de sapte ani, intre 1707-1714. Pe 14 aprilie 1714, renuntand la scaunul de Ierarh, s-a retras la Schitul Pocrov, unde erau stabiliti deja ucenicii sai, care continuau viata sihastreasca sub indrumarea sa.

Revenind aici, Sfantul Pahomie si-a reluat nevointele monahale, hotarand sa construiasca si o biserica. In acest scop a defrisat poiana, copacii retezati folosindu-i la constructia bisericii inchinata Acoperamantului Maicii Domnului, hram destul de neobisnuit pentru acele vremuri, foarte rar in partile noastre, cunoscut mai mult in spatiul duhovnicesc rus, caci Biserica Rusa, socotindu-se urmasa Bisericii din Constantinopol (la fel cum si cnejii si tarii rusi se socoteau urmasii imparatilor bizantini), a adoptat aceasta „sarbatoare a cetatii imperiului”, praznuita pe 1 Octombrie.

Sfantul a avut si un alt motiv cand a pus acest hram bisericii ridicate de el: era foarte legat sufleteste de Sfantul Dimitrie al Rostovului, care avea drept sarbatoare preferata Acoperamantul Maicii Domnului. Apoi, Ierarhul a avut in vedere si faptul ca Maica Domnului este ocrotitoarea Sfantului Munte Athos si al Lavrei Pecerska, locuri de vietuire monahala vestite.

Biserica actuala a Schitului este deci chiar cea de la 1714, pastrand catapeteasma originala si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care se afla in fata acesteia. Monahii schitului, pregatindu-se din vreme pentru sarbatorirea a 300 ani de la infiintarea asezamantului lor si sfintirea bisericii, s-au gandit ca mai intai sa schimbe podeaua locasului, care era putreda, avand o vechime de peste 50 de ani. Fostul Parinte Egumen Ghervasie a innoit biserica, hotarand pictarea peretilor interiori, dar, pentru ca in anii ’80 podeaua era inca buna, nu a mai innoit-o. In schimb, in zilele noastre podeaua fiind degradata, s-a hotarat schimbarea ei, cu binecuvantarea Parintelui Staret de la Manastirea Neamt.

Atunci cand deja scosesem jumatate din podea, printre molozul si praful din biserica s-a simtit o mireasma foarte placuta, de mir sau tamaie, ceea ce ne-a dus la hotararea sa cautam de unde vine aceasta. A fost ca o incurajare pentru cercetarile noastre. Astfel, in pronaos, sapand nu prea adanc, la aproximativ 1 m adancime, am aflat osemintele unui Cuvios. Initial am crezut ca sunt mai multe morminte in preajma, pentru ca incaperea pronaosului este o incapere mai mica, ce seamana cu o camera a mormintelor, dupa modelul bisericilor voievodale. Deci, am sapat si in partea dreapta a mormantului descoperit, dar, vazand ca nu mai exista si alte locuri de inhumare, ne-am dus cu gandul ca numai un ctitor ar fi putut fi inmormantat in interiorul bisericii.

Dupa pozitia in care erau asezate osemintele, se putea deduce ca acestea fusesera reinhumate, caci nu erau asezate desfasurat, cum ar fi cele ale unei persoane ingropate in mod obisnuit. Noi am simtit prezenta Sfantului in mijlocul comunitatii noastre, dar, ca o marturie pentru cei care au nevoie de dovezi rationale pentru a crede, noi am cerut Sfantului, prin rugaciune, sa ne incredinteze. Astfel, dupa zece zile de la descoperirea moastelor, am aflat la Biblioteca Mitropolitana din Iasi dovada existentei unei insemnari a Egumenului Lazar Ursu (nepotul Sfantului Pahomie, Staret la Manastirea Neamt intre anii 1742-1745), pe o „Carte romaneasca de invatatura” datand din 1643 (originalul se gaseste la Muzeul National de Istorie Bucuresti, inv. 5 536), in care el spune ca: „Aceasta sfanta carte cu bune invataturi si de mare folos sufletesc, o am cumparat eu, smeritul ieromonah Lazar, de la Kiev, din camara Pecerskii, din carele se vand cartile la Podolia, cand am fost dupa ramasitele raposatului Pahomie, carele au fost episcop de Roman.” Insemnarea este in limba chirilica, fiind datata pe 16 septembrie 1725. Gasirea acestei insemnari s-a petrecut in chip minunat, ca urmare a rugaciunii comune facute de monahii schitului, ceea ce a adus multa bucurie fratilor.

Sfantul Pahomie a iubit foarte mult schitul acesta: chiar fiind Episcop la Roman, gandul i-a fost mereu la Pocrov; apoi, fiind in pribegie, gandul i-a fost la Pocrov. Ucenicii sai, Sofronie, Mardarie si Lazar, care-i erau si nepoti, i-au implinit dorinta de a se reintoarce aici. Ierarhul a murit la Kiev, in 1724, iar ei, dupa un an si ceva, au mers acolo si au reusit sa-i inapoieze in patrie sfintele moaste, reinhumandu-le in biserica schitului, dupa traditia ctitorilor de biserici moldovenesti, adica in interiorul bisericii ctitorite de el.

Astfel, Sfantul Pahomie, dupa sapte ani de la canonizare, s-a preaslavit din nou prin descoperirea in chip minunat nu numai a moastelor sale, ci si a unei insemnari care dovedeste ca el este cel inmormantat in biserica. De altfel, dam marturie ca Sfantul ne-a ajutat si la innoirea anexelor distruse in urma incendiului din anul 2010.

Marele Ierarh, prin dragostea lui de rugaciune isihasta si de manuscrise despre Vieti de Sfinti sau chiar lucrari patristice din spatiul duhovnicesc greco-athonit si slav, a fost precursorul „paisianismului”, pregatind deci monahismul romanesc pentru venirea Cuviosului Paisie Velicicovschi. Tot astfel, descoperirea moastelor Sfantului Pahomie, s-a petrecut inaintea descoperirii moastelor virtuosului sau urmas. De altfel, Cuviosul Paisie, atunci cand a trecut Pocrovul sub ascultarea Manastirii Neamt, isi indemna ucenicii sa urmeze viata duhovniceasca deja impamantenita la Schit, cu aceste cuvinte: „Nu am atarnat Pocrovul de Neamt, ci Neamtul de Pocrov, ca toata randuiala si asezarea de acum din Neamt din Pocrov sunt.”

Filipos Constantin

.