„Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi.” (Ioan 15, 13)
Nu lăsăm pe nimeni în urmă! Niciun camarad nu trebuie lăsat în urmă. Dar ce înseamnă cuvântul „camarad”? Analiza etimologică a cuvântului „camarad” va preciza sensul noțiunii. După Dicționarul limbii române, cuvântul „camarad” înseamnă tovarăș de arme, de clasă, de promoție, coleg, prieten. Dar cuvântul „camarad” înseamnă mult mai mult decât acestea, însoțitor, partener, cel de lângă mine, cel ce-mi asigură spatele, protectorul, salvatorul, cel ce are grijă, cel ce îmi dă mâna, cel ce își dă viața, cel ce mă ridică, cel ce mă cunoaște, cel ce merge mai departe, cel ce mă poartă în suflet toată viața. Camaraderia presupune credincioșie, prietenie, vocație, dârzenie, curaj, jertfelnicie, virtute, onoare, cinste, eroism, biruință, dragoste până la sacrificiu suprem. Nu întâmplător, cele mai trainice prietenii se realizează în armată, în mediul militar. De multe ori auzim „camaradul meu din armată” sau „camaradul și vechiul meu prieten”.
Camaraderia este un sentiment de solidaritate umană care-i determină pe militari, pe baza unor însușiri înnăscute, să-și acorde ajutorul reciproc în toate domeniile vieții și activității omenești, un liant puternic care încheagă pe toți militarii într-o unitate de voință, simțire și acțiune. A nu lăsa pe nimeni în urmă înseamnă a avea grijă unii față de alții, cel ce este rănit să fie îngrijit, cel ce este singur să fie ajutat, cel ce este bolnav să fie îngrijit, cel ce este flămând să i se dea hrană, cel ce este însetat să i se dea apă, cel ce este în spate să fie însoțit, cel ce este fără adăpost să fie ajutat, cel ce este traumatizat să fie dus la doctor, cel ce este disperat să fie îndrumat, cel ce nu are pe nimeni să fie mângâiat, cel ce are un necaz să fie sprijinit, cel ce nu are nimic să fie miluit etc. Cu alte cuvinte, înalta capacitate și profesionalismul camaraderesc trebuie să fie însoțite de acea bogăție de valori care conservă și glorifică mereu, chiar și în luptă, umanitarismul.
O caracteristică esențială a camaradului este caracterul. Acesta este zestrea morală cea mai prețioasă a militarului, mai mult decât talentul și geniul, decât știința și erudiția, pentru că el este fundamentul demnității sale personale, este onoarea sa. Experiența ne arată că omul de caracter este mai mult decât toți; el este căutat, apreciat, stimat și iubit, în timp ce omul fără caracter este disprețuit, ocolit, respins și urât de toți. El nici nu contează ca om, ci ca un lucru fără valoare și aceasta este o rușine și o mare degradare.
Caracterul, spune Lacordaire, este energia ascunsă și statornică a voinței care dinamizează și inspiră gândurile, determină atitudinile și comportamentul moral și social. Cu alte cuvinte, militarul de caracter este credincios în planurile și convingerile sale, este hotărât în scopul propus și ferm în mijloacele pe care le alege. Este nestrămutat în cuvânt și faptă, și poate să înfrunte toate riscurile cu cel mai mare curaj. Formarea caracterului ține de formarea voinței morale, adică de armonizarea acesteia cu idealul moral din care rezultă însăși virtutea. Poetul și filosoful german Novalis (1802) a spus pe bună dreptate că, un „Caracterul este o voință desăvârșit formată".
Profesia militară, serviciul militar de voluntariat și condiția de viață militară ce le corespunde, dacă sunt raportate la cerințele de ordine, apărare și securitate, la nivel național, au un caracter etic intrinsec deoarece se finalizează în ceea ce s-ar putea numi binele comun al țării. Cetățeanul care optează pentru condiția militară, pentru a putea corespunde exigențelor menționate anterior, trebuie să se simtă purtători de valori ce privesc binele patriei și, dacă este cazul, și al altor țări. Astăzi este necesar ca militarul să fie format în concepția unei patrii mai largi, adică să fie receptiv la nevoile și la necesitățile unei intervenții dincolo de granițele teritoriului național, în speță teatrele de operații multinaționale.
Camarazii sunt toți aceia pe care Armata îi pune înaintea societății, oricare ar fi aceasta, ca modele de urmat fie prin viața lor cinstită, fie prin moartea lor pe câmpul de luptă, pentru patrie, neam și țară. Ei sunt vitejii de pe câmpul de luptă, ei sunt eroii neamului. Eroismul, inspirat de ideea creștină și de patriotism este o virtute de valoare absolută, o jertfă supremă. Prin eroism se scriu pe cartea veșniciei faptele camaraderești, prin eroism se realizează cel mai prețios tezaur național al unui popor, bogăția lui culturală, spirituală și măreția istoriei sale naționale, prin care trăiește și din care se hrănește sufletește și camaraderește. Cu această camaraderie, cu această zestre un popor intră în marea familie a popoarelor, în istoria lumii.
Chiar dacă societatea astăzi îi desconsideră pe militari și cetățeni civili aproape că îi urăște, iar politicienii își bat joc de ei prin neasigurarea drepturilor care li se cuvin prin lege, în mod special militarilor rezerviști și în retragere, cu atât mai mult, noi, militarii (activi și în rezervă) trebuie să strângem rândurile și să ne ajutăm unii pe alții, în cadrul Asociațiilor structurilor militare și să avem grijă ca niciun camarad să nu rămână în urmă.
Dragi camarazi, să nu lăsăm pe nimeni în urmă!
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Comandor (r) Ștefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.