Acoperamantul Maicii Domnului - semnificatie si rugaciune

Acoperamantul Maicii Domnului - semnificatie si rugaciune

Acoperământul Maicii Domnului - semnificație și rugăciune

(1 Octombrie)

Semnificație în Biserica Ortodoxă

„Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi!”

Praznicul „Acoperământul Maicii Domnului” este în prima zi a lunii octombrie.

După săvârșirea cântării celei de toată noaptea în luna octombrie, ziua întâi, fiind de față și mulțimea poporului la ceasul al patrulea din noapte, Sfântul Andrei, cel ce era credincios întru Hristos și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului - Acoperitoarea a toată lumea, când Preasfânta Născătoare de Dumnezeu - stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca Soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor. Atunci Sfântul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: „Oare vezi, frate, pe Împărăteasa care se roagă pentru toată lumea?”. Iar el a răspuns: „O văd, sfinte părinte, și mă înspăimânt. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria, care tuturor celor ce aleargă la dânsa le este acoperământ și înfrumusețare”

Despre acest lucru s-a făcut încredințare în Constantinopol, împărăția lui Leon cel înțelept (împăratul cel drept credincios), întru slăvita biserică a Preasfintiei Născătoare de Dumnezeu, cea din Vlaherna.

Ea împodobește tot Ierusalimul duhovnicesc, adică Biserica lui Hristos, care cântă astfel către dânsa în praznicul acesta de acum: „O, ce minunată înfrumusețare a tuturor credincioșilor ești, împlinirea prorocilor, slava apostolilor și podoaba mucenicilor, lauda fecioarei și prea minunatul Acoperământ a toată lumea!”. - Fericitul Anastasie Sinaitul
Acum am fi pierit pentru fărădelegile noastre, de nu ne-ar fi acoperit Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. De nu s-ar fi rugat pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit pe noi de atâtea nevoi sau cine ne-ar fi păzit de vrăjmașii vieții până acum?

Fără Acoperământul și sprijinul ei nouă, celor ce întotdeauna mâniem pe Dumnezeu, nu ne este cu putință a trăi, pentru că, greșind, cădem în păcat, după cum zice Sfânta Scriptură: „Multe sunt bătăile păcătosului.” - Psalmul 31, 11

Preacurata Fecioară Maria are cu ea săgețile celor puternici, adică rugăciunile sfinților, cei ce se roagă împreună cu dânsa. Căci nu singură s-a arătat în biserică stând în văzduh, ci cu oștile îngerești și cu mulțime de sfinți, care în haine albe și cu cucernicie stăteau împrejurul ei. Rugăciunile cele către Dumnezeu ale tuturor sfinților sunt arme ca săgețile celor puternici care pot să alunge toată ceata vrăjmașilor. Între toți sfinții ce s-au arătat în Biserica lui Hrios cu Preacurata Fecioară, doi erau mai aleși: Sfântul Ioan Înaintemergătorul „altul mai mare decât el nu s-a născut între cei născuți din femeie” și Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, pe care îl iubea Iisus și care s-a rezemat pe pieptul Lui. Pe amândoi, Sfânta Fecioară Maria i-a luat cu ea la rugăciunea pentru noi, ca pe cei ce au multă îndrăzneală către Dumnezeu și prin ajutorul lor să-L înduplece pe Dumnezeu spre milă, pentru că minuni face rugăciunea Maicii în fața Fiului ei. Și a stat Preacurata Fecioară între acești sfinți, precum chivotul între doi heruvimi, precum scaunul Domnului Savaot între serafimi, precum Moise cu mâinile întinse între Aaron și Or.

De aceea se cuvine să prăznuim Acoperământul Preasfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, aducându-ne aminte de acea preamărită arătare a ei care a fost în biserica Vlahernei, fiind văzută de Sfântul Andrei și de Epifanie. Să prăznuim, mulțumind Acoperitoarei noastre pentru această mare milostivire arătată neamul creștinesc. S-o rugăm acum și întotdeauna, cu milostiviri să ne acopere pe noi, cei care avem nevoie de Acoperămîntul ei, precum ne sfătuiește Prorocul Isaia: „Ascundeți-vă cât de puțin, până ce va trece mânia Domnului” - Isaia 26, 20


Precum Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu a văzut pe cer un semn mare, o femeie îmbrăcată în soare, așa și Sfântul Andrei din biserica Vlahernei, cea asemănătoare cerului, a văzut-o pe Mireasa cea fără de mire îmbrăcată în porfiră ca Soarele.


Semnul văzut de Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu închipuia pe Acoperitoarea noastră, care s-a săvârșit în acea vreme când a arătat tulburarea întregii făpturi: „Se făcură fulgere, glasuri și tunete, cutremur și grindină mare și un semn mare s-a arătat pe cer – o femeie îmbrăcată în soare”. Pentru ce semnul acela, care înainte închipuia pe Preacurata Fecioară Maria nu s-a arătat mai înainte de fulgere, de tunete, de glasuri, de cutremur și de grindină, când încă toate stihiile erau în pace, ci numai atunci când s-a făcut tulburarea cea înfricoșată a cerului și Pământului? Ca să se arate Acoperitoarea noastră în vremea cea rea, când năvălește necazul asupra noastră. Atunci vine în ajutorul nostru și ne ocrotește de fulgerele amăgitoarei deșertăciuni lumești, care ne stăpânesc îndelung de glasurile mândriei vieții și de cele ale slavei deșarte, de tunetele năpădirii năprasnice a vrăjmașului, de cutremurul patimilor și de grindina pedepsei celei de sus care năvălește asupra noastră pentru păcate. Căci, atunci când toate aceste primejdii ne supără pe noi, îndată, ca un semn mare se arată Ajutătoarea cea grabnică a neamului creștinesc, păzindu-ne sub Acoperământul ei. (Doxologia)

Iconografie - Acoperământul Maicii Domnului

Simbolism: Icoana o înfățișează pe Maica Domnului cu un acoperământ (sau văl) întins, simbolizând ocrotirea și mijlocirea ei pentru credincioși.

Minunea a avut loc în biserica Maicii Domnului din cartierul Vlaherne din Constantinopol, în timpul împăratului Leon al VI-lea "Filozoful" (886 - 912).

Icoana Acoperământului Maicii Domnului este una dintre cele mai cunoscute și mai iubite icoane din tradiția ortodoxă. Ea reprezintă o minune care a avut loc la Constantinopol în secolul al IX-lea, când Maica Domnului s-a arătat în Biserica Vlaherne și și-a întins acoperământul ei peste toți credincioșii prezenți, ca semn de protecție și milostivire.
Icoana o înfățișează pe Maica Domnului în mijlocul bisericii, înconjurată de sfinți și îngeri, având în mâini un omofor alb, pe care îl desface deasupra capetelor oamenilor.
Icoana Acoperământului Maicii Domnului exprimă credința în mijlocirea și ocrotirea pe care Născătoarea de Dumnezeu o oferă Bisericii și poporului ei. Ea ne îndeamnă să ne rugăm cu încredere Maicii Domnului, să o invocăm că pe o mamă iubitoare și să ne adăpostim sub acoperământul ei. Ea ne arată, de asemenea, că Maica Domnului nu este singură, ci este însoțită de toată obștea sfinților și a îngerilor care se roagă împreună cu ea pentru noi.

Acoperământul Maicii Domnului asupra rugăciunii

„Astăzi, poporul cel binecredincios, luminat prăznuim, umbriţi fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu şi cău­tând către Preacinstită Icoana ta, cu umilinţă grăim: acoperă-ne pe noi cu Cinstitul tău Acoperă­mânt şi ne scapă de tot răul, rugând pe Fiul tău, Hristos Dumnezeul nostru, să mântu­iască sufletele noastre.” (Doxologia)

Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, Maică Fecioară Maria

Preasfânta Fecioară Maria, spre care nădăjduim că sub Acoperământul ei niciun fir de păr din capul nostru nu va pieri. Numai cu umilință către dânsa să strigăm: „Acoperă-ne pe noi cu Acoperământul tău, că tu ești acoperitoarea noastră, Preasfântă Fecioară Maria!”

În ziua pătimirii noastre acoperă-ne, Stăpână a toată lumea!

Toate zilele vieții noastre sunt rele, precum odată Iacov cel din Legea Veche a zis: „Puține și rele au fost zilele anilor vieții mele”.

Rele sunt zilele noastre în care vedem numai răul și multe răutăți facem, adunându-ne nouă mânie în fața lui Dumnezeu. Deci, în toate zilele noastre cele rele, Sfântă Fecioară Maria, Născătoare de Dumnezeu, te rugăm, acoperă-ne pe noi în toate zilele noastre, dar mai ales în ziua cea rea, când sufletul se va despărți de trup. Vino în ajutor nouă și să ne ia sub Acoperământul tău și ne apără pe noi de duhurile rele din văzduh și în ziua înfricoșătoarei judecăți!

Amin!

Rugăciune Maicii în vremuri de primejdii

Ca în vremurile cumplite și în cele mai de pe urmă, când s-au înmulțit păcatele noastre, s-au înmulțit și primejdiile asupra noastră, încât s-au împlinit cuvintele Sfântului Pavel, care zicea: „Primejdii de la tâlhari, primejdii de la rudenii, primejdii de la neamuri, primejdii în cetăți, primejdii în pustiuri, primejdii pe mare, primejdii între frații cei mincinoși” - II Corinteni 11, 26.

Atunci se împlinesc cuvintele Domnului: „Se va scula neam peste neam și împărăție peste împărăție și va fi foamete și ciumă și cutremure pe alocuri”, când vin peste noi năvălirile de alt neam, războaiele cele dintre noi și rănile cele purtătoare de moarte, atunci Preacurata și Preabinecuvântata Fecioară Maria, Maica Domnului ne ia sub Acoperământul ei, spre apărare, ca din toate primejdiile să ne scape de foamete, de ciumă și de cutremure să ne apere, de războaie și de răni să ne acopere și să ne păzească pe noi sub Acoperământul său, nevătămați.

Precum în vremuri de primejdii ne acoperă cu Acoperământul tău, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu pentru tămăduirea trupurilor și sufletelor noastre, cei care ne rugăm ție - Maică Sfântă a Mântuitorului Iisus Hristos - în vremuri de pandemie COVID-19, la început de mileniul III.

Acoperământ nu ne-am făurit, ca să scăpăm de furia lui Dumnezeu pentru patimile și necugetările noastre, în afară de Acoperământul Sfintei Fecioare Maria, Stăpâna lumii.
De aceea te rugăm, Stăpâna noastră, dăruiește lumii izbăvire de vrăjmașul nevăzut și ia-ne sub Acoperământul tău!

Roagă-te lui Dumnezeu pentru lumea aflată în grea suferință, spre slava Sfintei Treimi, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh, acum și pururea, în vecii vecilor!
Amin!

Rugăciune către Acoperământul Maicii Domnului

Împărăteasa mea cea preabună și nădejdea mea, Născătoare de Dumnezeu, primitoarea săracilor și ajutătoarea străinilor, bucuria celor mâhniți și acoperitoarea celor necăjiți, vezi-mi nevoia, vezi-mi necazul, ajută-mi ca unui neputincios, hrănește-mă ca pe un străin; necazul meu îl știi, deci dezleagă-l precum voiești, că n-am alt ajutor afară de tine, nici altă mângâiere bună, ci numai pe tine, Maica lui Dumnezeu, ca să mă păzești și să mă acoperi, în vecii vecilor. Amin.

Împărătesei celei alese mai înainte de veci, împărătesei celei mai înalte decât toată făptura cerului și a pământului, care a venit oarecând la rugăciune în biserica cea din Vlaherne și se ruga pentru cei din întuneric, acesteia și noi, cu credință și cu umilință, îi serbăm Acoperământul ei cel luminos. Iar tu, ca ceea ce ai putere nebiruită, izbăvește-ne din toate nevoile, ca să strigăm ție: Bucură-te, bucuria noastră; acoperă-ne cu cinstitul tău Acoperământ!

Apără-ne de tot răul și dăruiește dragoste și pace sufletească tuturor creștinilor, care nădăjduiesc în Puterea Credintei!
Amin

Maria Filipoiu - poet, exeget, jurnalist UZPR
București-România

 

Despre autor

Maria Filipoiu Poet Maria Filipoiu

Colaborator
160 articole postate
Publica din 13 Octombrie 2014

Pe aceeaşi temă

03 Octombrie 2025

Vizualizari: 11

Voteaza:

Acoperamantul Maicii Domnului - semnificatie si rugaciune 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact