Pe 6 martie 1999 s-a încheiat calea pământească a vieţii schimonahiei Nila Kolesnikova, cunoscută multor drept-credincioşi din toate colţurile Rusiei. Darurile primite de stareţă de la Dumnezeu - înainte-vederea, prorocirea, înţelepciunea, vindecarea bolilor trupeşti, precum şi mângâierea şi vindecarea rănilor sufleteşti - sunt adeverite de cei care au venit la ea după ajutor. Stareţa vedea sufletul omului cu ochii duhovniceşti, îi străvedea întreaga lui viaţă, atât cea prezentă, cât şi cea trecută şi viitoare. Iată de ce era atât de lucrător ajutorul dat de ea oamenilor, care ieşeau din chilia ei alinaţi, îmbărbătaţi şi înaripaţi.
Cuvioasa Nila a dus o viaţă grea, plină de suferinţe, însă luminoasă şi curată; ea însăşi a fost blândă şi degrabă mângâietoare, o sfătuitoare şi îndrumătoare experimentată a fiilor săi duhovniceşti. Numele ei poate fi înscris pe drept cuvânt printre multele nume ale mărturisitorilor şi asceţilor Bisericii Ortodoxe. Viaţa stareţei a cuprins aproape întreg veacul XX (1902-1999), iar sfârşitul ei, petrecut în pragul celor două mii de ani de la Naşterea lui Hristos, marchează încheierea unei importante perioade din viaţa Bisericii noastre. Schimonahia Nila a făcut parte din rândul ultimilor stareţi, stareţe şi mărturisitori plecaţi recent dintre noi, prin ale căror nevoinţe şi rugăciuni a rezistat Biserica Ortodoxă Rusă în anii cumplitelor prigoane şi războaie ale secolului trecut.
Până în ultima clipă a vieţii sale, cuvioasa şi-a păstrat limpezi şi mintea şi memoria, a primit oamenii sosiţi la ea după ajutor - bolnavi şi chinuiţi de diferite probleme duhovniceşti şi de grijile de toate zilele. Nu o dată le-a spus „copilaşilor” săi, cum îşi numea cu blândeţe fiii duhovniceşti, să vină după moartea ei la mormânt şi să-şi aducă acolo toate mâhnirile şi necazurile. „Dacă voi căpăta îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, mă voi ruga neapărat!” - spunea de multe ori stareţa. Şi astăzi noi avem mărturiile ajutorului binecuvântat primit de cei care se roagă la locul odihnei ei de veci, lângă Biserica Sfântului Ioan Gură de Aur, în Voskresensk.
Aşadar, nu este nicio îndoială că maica Nila a căpătat îndrăzneală în faţa lui Dumnezeu şi rugăciunea ei ne poate ajuta să ne vindecăm de boli şi să depăşim greutăţile şi tristeţile vieţii.
Pentru toţi cei care o cinstesc, pentru aceia pe care i-a îndrumat, i-a îmbărbătat şi i-a alinat, va fi o bucurie să cunoască viaţa ei. Credem că şi pentru cei care nu au avut fericirea să o vadă pe stareţă, cunoaşterea nevoinţelor ei va însemna un eveniment care le va lumina calea către Dumnezeu şi le va întări credinţa. Amintirea ei şi rugăciunile către ea ne vor ajuta să trecem peste descurajări şi mâhniri, căci ea este protectoare a noastră înaintea Domnului şi a Maicii Sale Preacurate.
Amintirile lui O. despre schimonahia Nila Kolesnikova
Am făcut cunoştinţă cu maica Nila, dorind să aflu cum îl pot ajuta pe fiul meu grav bolnav. Pe atunci mă zbuciumam de durere, neştiind ce să fac, când o cunoscută de-a mea, care avea grijă de maica, mi-a spus că ea doreşte să mă vadă. Mi-a spus aceasta într-o seară, iar eu, de bucurie, nu am mai aşteptat ziua următoare, ci, împreună cu prietena mea, ne-am îndreptat spre autobuz. Călăuza mea m-a avertizat că maica nu mă va lăsa să înnoptez, însă eu doream atât de mult să o văd cât mai repede, încât, încredinţându-mă proniei lui Dumnezeu, nu am amânat plecarea.
Cu mila Domnului, totul a decurs bine. Maica m-a primit cu blândeţe şi chiar m-a lăsat să înnoptez la ea. Bineînţeles că nu mă aşteptam la o asemenea primire şi e- ram fericită. Dar în acea seară ea nu a discutat cu mine, pentru că nu se simţea bine. M-a trezit la ora patru dimineaţa şi mi-a vorbit foarte mult, întrebând de viaţa şi de familia mea. La sfârşitul discuţiei, ea mi-a spus că de acum încolo va fi maica mea duhovnicească şi eu voi fi fiica ei duhovnicească şi că pot veni întotdeauna Ia ea.
In duminica următoare i-am adus la maica pe fiii mei, aşteptând foarte multe de la această întâlnire. Cel mic împlinise şapte ani, dar din cauza bolii nu l-am lăsat să meargă la grădiniţă şi nu învăţase nimic, nu ştia nici să citească, nici să scrie. Spre surprinderea mea, maica i-a dat imediat binecuvântare pentru învăţătură, spunând că va învăţa bine. Fiului cel mare i-a dat binecuvântare să intre la institut, indicându-i o specialitate potrivită cu aptitudinile lui.
Schimonahiei Nila i-a fost dat să vadă în adâncime sufletele celor cu care vorbea. Odată, când povestea despre anii grei de lagăr, noi o ascultam cu atenţie, dar sufleteşte eu eram adâncită în propriile probleme şi gânduri. Maica a întrerupt brusc povestirea sa şi a spus, privind spre fiul mai mare:
- El mă ascultă cu toată inima.
Mai târziu m-am convins nu o dată că fiul meu este lângă mine cu toată inima lui iubitoare.
După întoarcerea la credinţă şi după ce am făcut cunoştinţă cu maica, am simţit o pace neobişnuită şi o bucurie de a trăi. Deosebit de uimitoare era pentru mine liniştea pe care o aveam în rezolvarea problemelor şi greutăţilor din viaţa de zi cu zi. Maica luase asupra ei toată povara frământărilor şi neliniştilor mele şi, cu sfatul ei înţelept, cu un cuvânt potrivit, parcă mă elibera de greutăţile vieţii.
Dar nu numai cuvântul ei binecuvântat, ci şi rugăciunea ei pentru noi, copiii ei duhovniceşti, făcea minuni. Este un vechi cântec:
„Ferice eşti de maica ta e vie,
Căci are cine pe acest pământ
Cu simţire
Să se roage pentru tine.”
Imi amintesc că, odată, făcând curăţenie în casă, mi-am rupt piciorul. Am chemat ambulanţa şi mi-au spus că este o luxaţie. Dar durerea era atât de mare, că nu puteam nici să las piciorul în jos, nici să păşesc pe el. L-am trimis pe soţul meu la maica, să o întrebe ce să fac, dar l-am prevenit să ceară sfatul cu stăruinţă. Când soţul a ajuns şi i-a spus ce s-a întâmplat, ea a răspuns:
- Ce, eu sunt doctor?
Soţul meu a cerut din nou sfatul ei.
- Bine, să pună comprese cu apă sfinţită şi să se roage după metanier. Şi eu mă voi ruga după metanier, a răspuns ea.
Pe atunci, maica avea 92 de ani. S-a rugat pentru mine toată noaptea.
Piciorul mă durea foarte tare. Până la ora patru dimineaţa nu am dormit, apoi am luat un analgezic şi am adormit imediat. M-am trezit peste două ore şi nu mă durea nimic. Deşi doctorii mi-au descoperit o ruptură cu dislocare şi mi-au schimbat de două ori ghipsul, dureri nu mai aveam.
Imi mai amintesc cum, după ce fiul cel mare a plecat în armată, eu, rămânând acasă, tot plângeam şi mă necăjeam. Dar maica ştia toate acestea, căci odată mi-a spus:
- De ce plângi întruna? Nu plânge, nu plânge. Fiecare lacrimă Domnul o va şterge, nu e o lacrimă care să nu fie văzută.
Să fi ştiut asta din tinereţe! Mai mult: pentru rugăciunile maicii, fiul meu slujea aproape de Moscova şi putea să vină des acasă.
Nepoatei şi finei mele i-a spus că mirele ei va fi de aceeaşi vârstă cu ea, dar încă nu se cunosc. Acestea s-au împlinit mai târziu, iar acum deja au un băieţel. Maica s-a comportat cu iubire faţă de băieţel, spunând:
- Ce mic este şi deja îl binecuvântează o schimnică!
In toate problemele serioase, negreşit, veneam la maica după sfat. Ea se ruga pentru noi şi ne îndruma pe cărările vieţii, Ii cerea lui Dumnezeu îngăduinţă şi milă pentru noi. Maica Nila avea îndrăzneală în faţa lui Dumnezeu pentru fiii săi duhovniceşti. Datorită rugăciunilor ei, fiul meu cel mic s-a vindecat de o boală foarte grea şi chiar i s-a dat voie să meargă la orele de educaţie fizică, deşi până atunci nici nu putea fi vorba despre aşa ceva.
Inaintea fiecărei întâlniri cu maica, eu mă străduiam să mă rog în biserică. Am venit odată după slujbă, dar ea îmi spuse:
- Tu nu te-ai rugat în biserică, ai tot împărţit lumânări şi ai fost împrăştiată.
Intr-adevăr, toată slujba am împărţit lumânări, sau l-am liniştit pe fiul meu, şi nu am putut să mă rog cum trebuie.
Intr-o zi, o prietenă mi-a spus:
- Tu de ce te îngraşi şi te tot îngraşi?
Aceste cuvinte au fost surprinzătoare şi neplăcute pentru mine, ca pentru orice femeie. Am venit după slujbă la maica şi ea mi-a spus, privindu-mi toată familia:
- Eşti o bună gospodină, nimeni dintre ai tăi nu a slăbit, toţi sunt bine făcuţi. Iar tu nu te-ai îngrăşat niciun pic.
Iată cum Bunul Dumnezeu are îngăduinţă şi cu cele mai mici şi deşarte griji ale noastre. Cât de aproape este de noi şi cât ne iubeşte!
Maica ne spunea că, din cauza bolii şi a vârstei, ea ar fi putut să nici nu ţină un post atât de aspru, dar, de dragul fiilor săi duhovniceşti, ea nu slăbea asprimea postului şi ne sfătuia şi pe noi:
- Respectaţi posturile şi copiii voştri vor trăi bine.
Pe parcursul a cinci ani, un termen destul de scurt, am fost la maica, dar, datorită rugăciunilor şi ajutorului ei duhovnicesc, aceşti ani au trecut în pace sufletească şi în bucurie, de parcă aş fi gustat din bucuriile cerului în toată această vreme. Sufletul îmi este mâhnit din cauza pierderii ei, dar, de fiecare dată când vin la biserică şi mă apropii de mormântul maicii mele duhovniceşti, cred că Dumnezeu îi ascultă rugăciunile şi ne miluieşte şi nu ne va lăsa niciodată.
Schimonahia Nila Kolesnikova, Editura Areopag
Cumpara cartea "Schimonahia Nila Kolesnikova"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.