
Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi Romani – Filiala Oradea, la cincisprezece ani de existenta – cateva ganduri si impresii la ceas aniversar…
Pe tot parcursul vietii pamantesti trebuie sa traim cu credinta si convingerea ca in Biserica toti suntem tineri, caci una este varsta tineretii – cu aspiratiile si asperitatile ei inerente si firesti – si altceva inseamna a fi tanar si receptiv din punct de vedere spiritual, adica in stare sa primesti mereu noi impulsuri, care te imbogatesc si te implinesc duhovniceste!.
Pe neobservate, au trecut zece ani de cand a inceput sa fiinteze (si) la Oradea, pentru intaia oara, in randul tineretului universitar si nu numai, aceasta dinamica, harnica, duhovniceasca si echilibrata asociatie care, iata, si-a insusit dimensiunea slujirii prin implicarea tinerilor, a laicatului universitar si a preotilor de aici in apostolatul social, misionar, cultural si spiritual. A fost intemeiata chiar in ziua si prasnicul inchinat Sf.
Tinerii vin intotdeauna cu prospetimea si sinceritatea lor in modul de a aborda adevarurile vietii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordat societatii pentru a se putea elibera de servitutile dedublarii. Puritatea, curatia, sinceritatea, spontaneitatea si curajul tinerilor in analizarea, cu multa obiectivitate si impartialitate, a problemelor lumii moderne pot veni in sprijinul maturilor si al varstnicilor – care sunt generatii ranite de atatea experiente negative si dureroase. Acestia, la randul lor, i-ar putea apara pe tineri de a mai trece vreodata prin astfel de experiente!.
Tinerii din ASCOR Oradea trebuie sa fie chemati sa faca parte din viata de zi cu zi a slujirii Bisericii, caci fara ei cu siguranta ca multe aspecte ale implinirii si inaintarii misiunii in social, de pilda, s-ar face cu mai multa dificultate!. Ei trebuie sa vina la un soroc firesc al existentei in cetatea crestina si-n Biserica, cu un „snop” si un „buchet” de fapte strans legate cu firul de cicoare al dragostei de Dumnezeu si de semeni si sa ni se prezinte ca parte a intregului Ecleziei!.
Tendintelor bine cunoscute de institutionalizare sau elitism, tinerii crestini trebuie sa le opuna smerita participare la suferintele, incercarile si bucuriile celor multi, acceptand sa aiba puterea si capacitatea de a dori sa ramana mereu tineri, pentru a putea avea interesul si entuziasmul de a fi permanent in comuniune cu oamenii, in si prin Biserica!.
In tot acest rastimp acordat, din bunatate divina, dobandirii mantuirii noastre; trebuie sa invatam foarte multe lucruri, in primul rand ca nu suntem niciodata singuri, ca Dumnezeu este mereu asupra fiecaruia dintre noi; sa invatam ca trebuie sa fim recunoscatori celor care ne-au invatat, ne-au indrumat si ne poarta de grija si sa nu-i judecam pe cei care nu au putut fi alaturi de noi atunci cand aveam nevoie!.
Intalnim, deseori, foarte multe categorii de tineri: unii smeriti, altii orgoliosi sau nerabdatori, unii foarte entuziasti altii foarte timizi, cu prejudecati ori fara si fiecare vine cu viata sa personala si cu o anumita personalitate pe care noi, acolo unde este cazul, suntem chemati sa contribuim la increstinarea, la catehizarea, la implinirea sau la desavarsirea ei, avand convingerea ferma ca toti vor dobandi in timp, ceva comun si anume dragostea pentru Iisus Hristos si pentru aproapele, care trebuie sa se materializeze in fapte concrete. Pot parea cuvinte mari, insa credem ca fiecare dintre cei care aspira la infaptuirea si implinirea acestui deziderat sacru pastreaza mereu rugaciunea pe care o spunem ca un salut: „Doamne Ajuta!”
Cu totii suntem pelerini pe fata acestui pamant si, iata ne-am oprit, in aceste zile si vremuri, la tinerii, mereu altii, care vor prelua pe mai departe activitatile si actiunile acestei asociatii a Bisericii si vor creste si ei, asa cum am crescut si noi, vor zambi si ei asa cum am zambit si noi, vor (de)savarsi mereu noi si folositoare fapte si astfel, societatea crestina ori increstinata va avea in viitor familii credincioase si monahi adevarati; rugandu-ne ca toate sa se intample cu voia lui Dumnezeu si cu nadejdea ca vor fi spre mantuire!.
In alta ordine de idei, referindu-ne putin la rolul, rostul si statutul tanarului crestin ortodox in lumea de astazi a Europei globalizante si universaliste, vom spune ca Uniunea Europeana se prezinta pentru Ortodoxie ca un teren ce trebuie cercetat cu dorinta de realizare a misiunii sfinte, ca fiind un spatiu de marturie si de marturisire a cuvantului si a modului ori a atitudinii de viata care reprezinta esenta si fundamentul Traditiei Ortodoxe. Lucru la care sunt chemati si tinerii, convocata fiind si scoala de toate nivelurile – unde ei isi desfasoara mare parte din activitate. Bineinteles, misiunea sfanta, se refera in fond, nu la variata conducere a spatiului european, ci la popoarele ei, ceea ce chiar s-a petrecut in primele secole ale Crestinatatii, intre granitele Imperiului Roman de atunci. Tocmai aceasta poate sa constituie misiunea noastra ca tineri ortodocsi in Uniunea Europeana a batranului continent, iar aceasta prezenta trebuie sa fie, in primul rand, una liturgica si spirituala, duhovniceasca. Sfanta Liturghie cu intregul nostru cult – la care noi trebuie sa participam intr-un mod angajat si angajant, reprezinta cel mai valoros tezaur al nostru (nu afirmam acest lucru din triumfalism) fiindca ea cuprinde si salveaza dinamic trairea si viata noastra, credinta si modul teologic de existenta al Sfintilor nostri – pe care noi (chiar) tineri fiind, trebuie sa-i urmam. Traditia ascetica a Sfintilor alcatuieste izvorul civilizatiei noastre, a carei chintesenta este principiul crestin potrivit caruia „Mai fericit este a da decat a lua” (Fapte 20, 35), care, in acest fel, nu impartaseste lacomia, avaritia egoista si isteria individualista, bine stiindu-se ca la varsta tineretii sunt prezente, fiind caracteristice, generozitatea si altruismul.
Referindu-ne la Teologia Liturgica, ajungem la realitatea comuniunii bisericesti parohiale sau la cea a comunitatii monahale, caci mentinerea vitalitatii credinciosilor ortodocsi, fie si tineri, se asigura, diacronic, prin manastire si prin parohia hranita spiritual de manastire, astfel incat fara aceasta interconexiune existentiala si spirituala dintre tanarul credincios si parohie, cuvantul despre marturia ortodoxa nu poate sa fie unul serios si fundamentat. Insasi viata parohiei, ca activare a darurilor si a harismelor duhovnicesti a membrilor ei, exercita cel mai puternic dinamism constituind pastoratia si misiunea cea mai eficienta. Cu ajutorul vietii parohiale se prezinta Ortodoxia asa cum este: ca viata si cale duhovniceasca, care da sens vietii si dezvaluie adevarata ei tinta si destinatie. Fireste, este inutil sa se mai spuna ca acest termen nu urmareste o intalnire parohiala conventionala care inlocuieste cunoscutele intruniri lumesti privind reglementarea nesemnificativelor oportunitati zilnice, cotidiene. Biserica Ortodoxa isi fundamenteaza slujirea sociala fata de aproapele pe spiritualitatea ei, adica pe legatura continua cu sfantul si dumnezeiescul Har cu Energiile Divine necreate, in parametrii ascezei, a misticii si a comuniunii tainice.
In consecinta, responsabilizarea actiunilor personale, institutionale si comunitare la nivelul persoanei, a tanarului si a familiei contemporane, a poporului dreptcredincios si – in final – a eclesiei, este o cerinta a situatiei, a locului si a momentului, deoarece Ortodoxia are de oferit raspunsuri prompte si concrete la starile de fapt ale secularizarii, in misiunea ei configurandu-se oferirea spre lume a marturiei despre spiritul specific ce a facut-o sa reziste vie, activa si dinamica timp de doua mii de ani si sa fie alaturi de poporul binecredincios in toate situatiile si imprejurarile, concretizandu-se in: puterea innoitoare a Traditiei, actualitatea gandirii patristice, dinamica bogatiei spirituale a credintei, induhovnicirea omului si a creatiei, inaintea lui Dumnezeu. Atitudinea teologica, ce consta intr-o forma de manifesttare concreta a marturiei pe care Biserica lui Hristos i-o daruieste lumii, referitor tocmai la realitatile acesteia, trebuie sa mearga de la sesizarea pericolului pana la rezolvari concrete, pe care sa le propuna ca acte indispensabile ale dimensiunii duhovnicesti recunoscuta si devenita tinta si scop a persoanei si a comunitatii. Biserica, formata din mireni si clerici, are o misiune extrem de dificila, iar postulatele imaginii de ansamblu a realitatii sunt in masura sa o mobilizeze si sa o capaciteze la actiune, caci „daca Biserica Ortodoxa se va multumi cu o prezenta si cu o marturie conventionala in lume, nu va raspunde provocarii contemporane cu duhul universal al lui Hristos si al Apostolilor, il va lasa pe omul contemporan neajutorat si va sucomba din cauza omogenizarii promovate prin globalizare. Daca, dimpotriva, va avea curajul sa promoveze in mod autocritic si cu pocainta, atat la nivel individual cat si la nivel comunitar, duhul traditiei sale, va putea sa ofere adevarul universalitatii sale ca replica la himera globalizarii.”
Una dintre conditiile cele mai importante pentru ca Biserica Ortodoxa sa desfasoare o misiune eficace pentru timpul si contextul secularizarii este aceea de a fi ea insasi!. Tocmai incercarile de miscare a terenului pe care ea se fundamenteaza, de subminare a autoritatii sale, dar mai ales, neperceperea fenomenului secularizator ca fiind un pericol iminent al lui „acum si aici” , propriile noastre interogari lipsite de sens, totodata atentia deturnata de la adevaratele pericole catre aspectele marunte, superficiale si insignifiante ale formei, de asemenea si altele ca acestea, sunt capabile sa creeze disproportia intre pericolul real si fondul bine conturat al credintei, altminteri in stare si in masura – prin forta prezentei si a marturiei duhului crestin in lume (cel scripturistic, patristic si filocalic) – sa faca fata unei asemenea incercari sau provocari. „Pastrarea identitatii misiunii pe care Ortodoxia o desfasoara prin credinciosii ei reprezinta identificarea fiecaruia dintre acestia cu insasi trairea crestina autentica, cea care da viata si forta duhovniceasca pentru implinirea interioara, dar si pentru marturia exterioara a adevarului privind frumusetea si unicitatea trairii in si cu Hristos.”
Asadar, nu este greu sa indreptateasca si sa justifice cineva nelinistile, zbaterile si framantarile acelora care cunosc Ortodoxia (cum ar fi de pilda tinerii) prin experienta lor, pentru viitorul nu doar al Ortodoxiei, ci si al ortodocsilor (mai cu seama a lor, a tinerilor) in Europa, si nu numai in ea. Pentru ca acest viitor se afla in stransa legatura cu felul de a fi al Ortodoxiei care este reprezentata in Uniunea Europeana prin noi insine, ca tineri ortodocsi, cu alte cuvinte prin recunoasterea si marturia propriei noastre legaturi pe care o avem cu Traditia Sfintilor Parinti ai Bisericii. Deoarece numai Sfintii sunt purtatori substantiali, autentici si adevarati marturisitori ai Ortodoxiei. Dat fiind faptul ca manastirile si parohiile, ca mijloace de marturie si de marturisire, salveaza in felul cel mai corect modul de existenta, ca predare integrala de sine Harului Divin, manastirea si parohia vor fi, in cele din urma si in europeana noastra diaspora, cristelnita perpetua spre (re)botezarea si (re)nasterea nu doar a celorlalti europeni ai nostri, ci si a ortodocsilor insisi, care, marea majoritate sunt abia iesiti de pe bancile scolii noastre romanesti, deci in mare parte tineri si chiar foarte tineri.
Daca cineva tine seama de cautarile si preocuparile europene contemporane – in special la nivelul poporului – care fac posibila misiunea sfanta a Ortodoxiei, relatarile de mai sus se confirma a fi realiste si aplicabile. Omul, tanarul european poarta in chip vizibil ranile unei deziluzii existentiale tragice, traind intr-un vid sufletesc – spiritual, ce il aduce permanent mai aproape de Orientul Apropiat, Indepartat sau Mijlociu. Prin moartea Metafizicii, el cauta Adevarul (care il va face liber) ca experienta de traire si de aceea se refugiaza in diferite practici si artificii spirituale ori substituti religiosi, care sunt oferiti de catre ocultismul oriental. Tocmai la aceasta solicitare poate sa raspunda Ortodoxia, insa numai atunci cand isi mentine autenticitatea ei, caci daca Europa are inca suspinuri si dureri in alienarea ei, acest lucru se datoreaza, in cea mai mare parte si inconsecventei noastre, fiindca suntem, de foarte multe ori, ortodocsi doar cu numele nu si cu fapta, precum si a modului gresit in care purtam dialogul cu ea. In incheiere, doresc sa subliniez faptul ca a sosit vremea si ceasul pentru reevaluarea metodei dialogului nostru teologic, bine articulat si judicios argumentat sau elaborat, cu Europa si cu Crestinatatea apuseana. Caci numai in cadrul spiritualitatii patristice si autentice – pe care suntem nevoiti sa (re)cunoastem cu totii ca foarte multi tineri o cauta si o savureaza din plin, este cu putinta perceperea, din punct de vedere ortodox, a unitatii crestine, ecumenice. In lipsa acestei unitati crestine si ecumenice, autentice, adica a Ortodoxiei celei perene, nu poate fi zidita, vreodata unitatea si simbioza in Europa unita – pentru care ne rugam sa fie spre binele nostru cel pamantesc si mai ales, cel ceresc si spre Slava lui Dumnezeu, Cel in Treime laudat!.
Prin urmare, tanarul crestin ortodox trebuie sa intre intr-un mod cat mai constient in Uniunea Europeana, insotit fiind de anumite certitudini si atitudini, care ii vor delimita in continuare prezenta si statutul sau in ea si, in general, in noua realitate si mentalitate europeana. De la el se cere sa aiba o constiinta clara a diferentei foarte pronuntata dintre civilizatia rasariteana, ortodoxa si cea occidental-apuseana. Civilizatia care s-a format prin simbioza dintre spiritul romanic, elenist (grecesc) si ortodoxia crestina, adica civilizatia vechii Uniuni Europene, comuna atat Apusului cat si Rasaritului din primul mileniu, este o civilizatie theonoma si theocentrica. Toate manifestarile crestinului ortodox poarta amprenta tineretii spirituale si a luptei omului spre desavarsirea existentei sale lui dumnezeiescul Har necreat, izvorator si lucrator de indumnezeire. Scopul civilizatiei crestin-ortodoxe nu este doar civilizarea ori imbunatatirea etica a omului, mai ales a tanarului ci depasirea faptului de a fi o creatura zidita, prin schimbarea omului in dumnezeu – om, dupa Har. De aceea, modelul antropologic al Ortodoxiei nu este omul bun si virtuos, dintr-o perspectiva umanista si umanizanta, ci Dumnezeu – Omul Iisus Hristos.
In incheiere, vom sustine ca demersul misionar al Bisericii trebuie sa cuprinda conceptul conform caruia Biserica nu este in fond, doar comunitatea cu numar mare sau foarte mare de membri ci chiar si cea cu numarul cel mai mic, dar in care salasluieste marturia cea duhovniceasca despre trairea in viata noastra a vietii lui Hristos, cea autentica. „Astfel inteleasa, misiunea nu este reprezentata de un proiect grandios, asemeni unei caracatite care cuprinde totul in sine – acesta este de dorit numai pentru a conferi unitate de plan si actiune sistemului – ci de interventia in micro, de indeplinirea misiunii de pastor de suflete si a aceleia de urmator al Mantuitorului, calitate pe care o are orice crestin botezat fie el si tanar, nu numai clericul si nu numai cei cu anumite raspunderi in Biserica.” Prin urmare, constatam si de aici, faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si fondul ei intrisec) extrem de rafinata, de nobila, de fina, pe care putini o stiu astazi, aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile noastre, cele acoperite de umbra pacatului si a mortii!.
Dumnezeu sa ne ajute tuturor!
Un sincer si calduros „La Multi si Fericiti Ani!”
Drd.
al Filialei ASCOR Oradea
intre anii 1996 – 2003
iar in prezent consilier la
Secretariatul de Stat pentru Culte
din cadrul Guvernului Romaniei..
-
ASCOR Suceava - Conferinta cu Maica Siluana
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.