Era la vremea în care Domnul Iisus urca la Ierusalim spre a fi osândit și a pătimi pentru mântuirea lumii. Se îndrepta către ocara crucii. Dar și Zaheu, în chip prorocesc, s-a așezat pe sine pe calea lui Hristos și a răbdat rușine. Astfel, Zaheu L-a aflat îndată pe Domnul nu numai ca însoțitor pe cale, ci și ca împreună-mesean în casa sa. Vizita Domnului a adus pace și har de mântuire casei lui Zaheu. Mai înainte de toate, însă, a milostivit inima sa “împietrită“, astfel încât să i se îndrepteze viața. Așezarea lui Zaheu pe calea Domnului i-a adus acestuia lărgirea orizontului existențial în plan vertical, adică l-a născut din nou în veșnicia vieții dumnezeiești. Zaheu n-a ținut seama de părerea mulțimii și a luat asupra sa rușinea. A fost luat în râs pentru Hristos. Tocmai acest lucru L-a făcut pe Domnul să ia aminte spre el, pentru că a aflat în Zaheu o oarecare înrudire duhovnicească cu Sine.

Numele lui Zaheu („zakkai” care în ebraică înseamnă „curat, pur”), adaugă acum o viață în Hristos. O veche tradiție, consemnată în „Constituțiile Apostolice”, ne spune că el a fost însoțitor al Sfântului Apostol Petru în câteva misiuni, apostol care l-a rânduit mai apoi Episcop al Cezareii Palestinei, urmându-i în acest scaun lui Corneliu, fostul sutaș. Biserica îl pomenește la 20 aprilie, socotindu-l în numărul celor 70 de ucenici ai Domnului, Zaheu era mai-marele vameșilor și era foarte bogat. Vameșii aveau datoria de a strânge impozitele pentru Imperiul Roman. Scriptura ne spune că auzind de faptul că trece Hristos prin Ierihon, s-a urcat într-un sicomor sa-L vadă pentru că era mic de statura.

Asemenea lui Zaheu, patimile omului, îi spun că este mai presus de toate și de toți, și din această cauză el nu-L poate vedea pe Hristos. Este ceva asemănător fariseului care spunea: "Dumnezeule, îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni" (Luca 18, 11). În momentul în care Iisus intră în casă, adică în inima sa, Zaheu se mărturisește: "Iată, jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor și, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit". Iar Hristos ii primește spovedania și îi spune: "Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, căci și acesta este fiu al lui Avraam". Aceste cuvinte îi aduc cu adevărat pacea sufletului. Zaheu, cel plecat de acasă a murit și in locul lui s-a ridicat un alt Zaheu, o făptură nouă după cum spune Apostolul: "Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă" (II Cor. 5, 17).

Ceea ce îi lipsește omului de astăzi este faptul că nu mai reacționează precum a făcut Zaheu, atunci când a auzit că Hristos avea să treacă pe locul unde viețuia. Câți dintre noi se apropie de Trupul și Sângele Domnului așa cum a făcut-o Zaheu? Câți dintre noi mai caută să se elibereze cu adevărat de păcate ca Hristos să poată intra în casa noastră? Textul Evangheliei din Duminica a XXXII a după Rusalii ne descoperă că nu există îndepărtare și rătăcire atât de mare, încât să nu poată fi iertată de Dumnezeu. Un singur lucru trebuie să facă omul: sa-și vină în fire, să conștientizeze starea de păcătoșenie și să-și dorească să-L vadă pe Hristos, așa cum a făcut-o Zaheu. Să nu uităm niciodată că oricât de păcătoși am fi, Domnul vrea să intre și să rămână în noi, căci "Fiul Omului a venit să caute, să mântuiască pe cel pierdut" (Matei 18, 1-11).

Așadar, nu trebuie decât să avem curajul responsabilității, sensibilitatea conștiinței, duhul rugăciunii, al milosteniei și al roadelor bune, pentru ca Hristos să ne spună fiecăruia dintre noi cuvintele mântuitoare: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia!”

Doamne, ajută!

Ștefan Popa

• Duminica lui Zaheu vamesul
  Publicat in : Duminica a 32-a dupa Rusalii