In anul 1957, arhiepiscopul, orb fiind, şi-a dictat memoriile, autobiografia, secretarei lui, E.P. Leikfeld. A început cu următoarele cuvinte, cum le redă N. Strouve116:
„Nu aş vrea să consideraţi că cele câte voi povesti provin din trufie. Vă mărturisesc cu toată sinceritatea că nu caut slava mea, ci slava Aceluia care m-a trimis. în cartea lui Tobit citim aceste cuvinte semnificative: Taina regelui se cuvine s-o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de laudă să le vesteşti (Tobit 12, 7).
întocmai. E vorba de marile lucrări ale lui Dumnezeu care s-au manifestat în viaţa mea şi despre care doresc să vă vorbesc. Ştiu că există foarte mulţi oameni care se întreabă cum am reuşit, după ce am dobândit faima unui chirurg mare şi înţelept, să părăsesc ştiinţa şi chirurgia şi să devin propovăduitor al Evangheliei lui Hristos. Cei care au asemenea gânduri fac o mare greşeală, crezând că e imposibil ca ştiinţa să se îmbine cu religia. O asemenea opinie este pe de-a-ntregul eronată. Istoria ştiinţei ne învaţă că încă şi acei înţelepţi geniali, precum Galilei, Newton, Copcrnic, Pasteur, marele nostru fiziolog Pavlov, au fost oameni foarte credincioşi. Şi ştiu că printre profesorii vremurilor noastre există mulţi care cred. Şi care, desigur, îmi cer binecuvântare. Dar acest lucru nu vom reuşi niciodată să-l facem înţeles oamenilor acelora care mă acuză pentru că am devenit preot şi episcop. Să-i lăsăm liniştiţi.
Cu toate acestea sunt dator să vă spun că eu însumi consider uimitor şi de neînţeles ceea ce a făcut Dumnezeu cu mine. Insă, aruncând o privire către trecutul meu, văd limpede că, fără să-mi dau seama, Domnul m-a călăuzit de la vârsta frageda spre preoţie, la care nu m-am gândit niciodată, fiindcă iubeam cu patimă chirurgia şi mă dedicasem ci cu tot sufletul meu. Această profesie a mea satisfăcea pe deplin dorinţa pe care o avusesem dintotdeauna, de a-i sluji pe săraci şi pe suferinzi şi de a-mi dărui toate puterile spre alinarea durerilor şi ajutorarea în nevoile lor.”
Arhiepiscopul doctor era desigur cunoscut, dar îndeosebi ca om de ştiinţă. Autorităţile ascundeau dinadins calităţile lui de arhiereu. In anul 1958 a circulat la Moscova Marea Enciclopedie de Medicină. Arhiepiscopului Luca îi sunt dedicate câteva rânduri, nicăieri însă nu pomeneşte că este episcop.
„Voino-Iaseneţki Valentin al lui Eelix (1877-1961).
Chirurg rus, doctor, premiat cu trofeul de stat al U.R.S.S. în anul 1946.
In 1903 este absolvent al secţiei de medicină din Kiev.
In 1905 este chirurg la Moscova. A urmat cursurile la clinica profesorului P. Diakonov şi la Şcoala de anatomie topografică şi chirurgie operaţională alături de profesorul E. Rein. După aceasta se întoarce la specialitatea practică de chirurg. Din 1910 până în 1916 este director al spitalului din oraşul Pereslavl Zaleski.
In anul 1917 este director - profesor şi chirurg la Taşkent. Din 1920 este profesor de anatomie şi chirurgie aplicată al Facultăţii din Taşkent.
In anii marelui război patriotic (1940-1945) a ocupat funcţia de chirurg şef al Armatei Roşit. Din 1946 părăseşte activitatea medicală, deoarece şi-a pierdut vederea.
A scris mai mult de treizeci de studii, prim re care şi lucrările Despre chirurgia infecţiilor septice, în 1934, şi cele provocate de arme de foc la încheieturi, în 1941. Toate aceste lucrări ale lui au fost premiate cu trofeul Stalin. Mai mult de 25 de ani se ocupă cu chirurgia infecţiilor septice, între anii 1920-1930 a fost exilat în Siberia.
Fragment din cartea "Sfantul Arhiepiscop Luca - Chirurgul fara de arginti", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Sfantul Arhiepiscop Luca - Chirurgul fara de arginti"
-
Sfantul Luca al Crimeii
Publicat in : Sfantul Luca al Crimeii: viata, canonul, acatistul
-
Sfantul Luca al Crimeii: viata, canonul, acatistul - Cuprins
Publicat in : Sfantul Luca al Crimeii: viata, canonul, acatistul
-
Nu a fost nevoie de operatie
Publicat in : Sfantul Luca al Crimeii - Minunile contemporane
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.