Modul de fi al oricărui om normal, prin tot ceea ce simte, gândește, spune și întreprinde, este Binele. Nu există însă un bine strict personal, mai ales atunci când acest „bine” ignoră sau sfidează binele celorlalți, și chiar face rău altora. Pentru că binele nu se confundă cu propriile plăceri, ambiții sau interese exclusiviste. Adică să-mi fie mie bine, restul nu mă interesează și nu contează: după mine, potopul!
Și de aici, câte capete atâtea idei despre bine, rostiri pe care le auzim permanent și care au intoxicat eterul, mințile și sufletele oamenilor.
Dumnezeu este BINELE ABSOLUT, la care ar trebui să ne raportăm neîncetat. De aceea Binele este o valoare morală, pe care o învățăm în familie, în biserică și într-o societate normală.
Iată însă ce ni se inoculează în mințile noastre: binele este doar ceea ce îmi place, iar răul e ceea ce îmi displace, adică nu îmi dă nicio plăcere sau nu-mi aduce niciun câștig.
Maica Siluana Vlad spune clar ce înseamnă ca un om să posede dimensiunea morală a binelui, în virtutea căreia poate să aleagă între bine și rău:
Binele este ce-i place lui Dumnezeu, iar răul este ce nu-i place lui Dumnezeu! Înţelegem și de ce, pentru că, de fapt, ceea ce îi place lui Dumnezeu ne face bine și e spre binele nostru, iar ce nu-i place lui Dumnezeu e un „bine” fals, care îmi face rău și mie, dar și celorlalți.
Dacă omul și-a întors fața de la Dumnezeu, iar în minte „binele” a ajuns o noțiune deformată, mă întreb încotro ne îndreptăm?
La un război permanent, în care fiecare încearcă să-și impună „binele” personal sau de grup, care ar fi mai „valoros” decât binele altora!?
Se pare că, în absența unui Bine comun, preocuparea noastră prioritară este să ne facem rău unii altora, în numele unui bine „irefutabil”, adică un „bine” de care nimeni nu are dreptul să se atingă, pur și simplu pentru că e propriu sau pentru că e validat de o aparentă „majoritate”.
Un „bine” pe care îl apărăm cu îndârjire, motivul nefiind acela ca să ne fie tuturor bine, ci ca să nu pierdem plăcerile și avantajele inerente unei vieți care trece. Știm și asta: nimeni nu va fi împăcat cu sine, cât timp el însuși este cauza durerilor și suferințelor aproapelui. Nu poți să fii „fericit” pe seama nefericirii altora.
Poate e un „reflex social” sau un „junghi” autohton, care ne ține de la rărunchii inimii și vine din „măruntaiele strămoșești”, și care nu ne dă pace.
Ceva de genul: să dăm la o parte pe oricine care nu e „croit” după binele nostru, când în realitate nu sacrificăm nimic din ale noastre interese sau bunuri, „nici cât negru de sub unghie” sau cel puțin „un capăt de ață”, pentru binele comunității.
Acesta este „modelul” pe care l-am învățat și după care funcționăm, în mod nevrotic, și care ne dă o satisfacția amară: impresia că facem bine, chiar dacă călcăm în picioare binele semenilor sau pur și simplu îl ignorăm.
Uităm însă ceea ce e mai important, sau poate nici măcar nu știm, că păcatele personale ne otrăvesc viața, care apoi se revarsă asupra familiei, vecinilor şi pretutindeni în jurul nostru.
Nu ca pedeapsă de la Dumnezeu, ci ca „lucrare” proprie, liber consimțită: alegerea răului și lepădarea în fiecare clipă de BINE, adică de Dumnezeu. Un fel de „apostazie”, optând pentru un „bine” fără Dumnezeu, în fond pentru un rău disimulat.
Calea Binelui nu are nimic în comun cu răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu și nici cu războiul dintre noi. Pentru că lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh (Efes. 6, 12).
A zidi împreună și a spori binele din jurul nostru, fiecare după puterile lui, e ceva firesc, normal.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne miluiască, ca să ne venim în fire, aidoma fiului risipitor, și mai ales să ne rugăm pentru fratelui mai mare, care mereu ne „beștelește”, și care are impresia că totul i se cuvine numai lui.
Într-adevăr, „credinţa este din auzire, iar auzirea prin cuvântul lui Hristos” (Rm. 10, 17), însă să fim conștienți și să nu uităm că, așa cum spune Părintele Arsenie Boca, drumul cel mai lung e de la ureche la inimă!
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Unde este Dumnezeu acolo este tot binele
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
De ce oamenii, desi cunosc binele, nu il faptuiesc?
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.