Botezatul anului. Fara ghilimele. Asa l-am putea numi pe cel ce scoate crucea din Dunare. Dar prin Ardeal nu se practica, poate si pentru ca nu avem fluviu, iar afluentii sunt doar la izvoare, cel putin in zona noastra.
Dan isi aminteste de tristetea Bobotezei. Nu era ceva legat de sarbatoarea in sine, ci de faptul ca vacanta de iarna era gata si, mai mult decat atat, oamenii reintrau in normal. Magia Craciunul disparea. Pentru zece zile i se paruse ca totul e feeric, oamenii se impacau, se vizitau, colindau. Acum totul era resetat. In Ajunul Bobotezei, bunicii nu il lasau sa se joace, sa nu strice curatenia. Doar venea "popa cu crucea". Si asa statea alineat impreuna cu verisorii lui cu mult inainte ca preotul sa se apropie de ulita lor, ca nu cumva sa ii surprinda.
Avva Gheorghe Santa venea in fiecare an, parca mai tanar si mai luminos de fiecare data. Si era prietenos cu copiii, dar toti aveau cuvintele inghetate. Poate de la gerul de afara. Dupa ce pleca preotul, bunicii plecau la vecini si comentau (barfeau) toate detaliile: ca popa n-a baut ginars, ca nu a vrut sa ia bani decat pentru biserica, ca e obosit, ca unde a mancat, de post sau nu (e ajun).
Dan nu isi aminteste Boboteaza la biserica. "Ca e lume multa si am fost de Craciun". Dar isi aminteste ca de Sfantul Ion matusile ii dadeau tot prajituri facute inainte de Craciun. Anii au trecut. Dan isi aminteste un pasaj din studentie. O colega a venit de Boboteaza la biserica sa ii dea lui Dan niste cursuri pentru cineva. Dan trebuia sa fie intermediarul. Iar persoana cu cursurile a aparut in acea multime de oameni cu fularul stergand pamantul si cu o gramada de foi nearanjate in mana. Inevitabilul s-a produs: fata a alunecat pe gheata si toate foile s-au imprastiat in zapada.
Prima Epifanie avea insa sa fie pentru Dan acum sase ani intr-un sat de langa Cheile Turzii. A participat la sfintirea cea mare a apei si a simtit pentru o fractiune de secunda cerul deschis. Nu stie sa explice suplimentar. Vrea sa joace dupa reguli, dupa canoane. Dar sa joace, sa lupte, nu sa ramana in tribuna si sa injure pe cei curajosi. Cel mai greu e sa respecte deciziile subiective ale arbitrilor canonici. Dar face ascultare.
Si se supara de fiecare data cand o matusa ii spune despre cutare caldicel: e ca apa sfintita, nu face nici bine, nici rau. Il deranjeaza aceste prejudecati prostesti. Apa Bobotezei e vindecatoare. Pe el l-a vindecat de indiferenta. Pentru ca a avut si duhovnic bun: avva Gheorghe.
Asa nu: Iordanitul femeilor este o traditie pagana din nordul tarii noastre, care se mai pastreaza si astazi. Femeile se aduna la cineva acasa, aducand cu ele alimente si bautura. Dupa ce iau masa, ele "se iordanesc”, adica danseaza si canta intreaga noapte, pana dimineata, cand ies pe strada si ii iau pe sus pe barbatii intalniti in cale, ii duc la rau si ii ameninta ca ii arunca in apa. Nimic crestin, doar ipocrizie.
In anul 2011 sa nu ii dam dreptate lui Ioan Rotundu, care ne acuza ca Boboteza a devenit, prin impinsaturile de la coada pentru apa sfintita, un "prilej de manifestare a grotescului in credinta". Sa ne smerim, sa luam ultimii apa. Apa Iordanului curge inapoi, pentru ca Dan si noi toti sa nu ne oprim din inaintarea catre Neatins.
Marius Matei
Marius Matei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.