Botezator-ul in pustia lumii de azi

Botezator-ul in pustia lumii de azi

Raspandirea mesajului evanghelic al botezului din apa si din Duh initiat de catre Iisus asigura oamenilor rezolvarea problemei pacatului. Aceasta renastere este un semn al iubirii, o cheie a eternitatii. Desi destul de multa lume este recenzata drept crestina, putini participa la cultul duminical. Chiar dintre acestia, multi se rezuma doar la aceasta zi de odihna pentru a-si aminti de Dumnezeu. E un semn clar ca in inimile noastre inca mai avem rautate, inca nu vrem sa fim salvati, ci tinem cu dintii de unele placeri vinovate.

Credinta ne face mai luminosi. Nu putem insa ajunge singuri la sfintenie, ci avem nevoie de lumina slavei lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri se intampla real la 40 de zile dupa nastere, in momentul botezului nostru. Ne nastem crestini, uitand sa ne si convertim. Renasterea este imposibila fara cainta, fara acceptarea Crucii, iertarea pacatelor si slujirea dreptatii.

Ne abandonam in bratele iubitoare ale divinitatii, dar acest lucru nu inseamna ca noi nu mai trebuie sa facem nici un efort si putem sta linistiti. Primim un plus de putere, dar acest plus se conjuga cu efortul nostru. Dumnezeu inmulteste painile din alte paini, nu din piatra sau din nimic.

Nu vom confunda botezul initiat de catre Iisus cu botezul pocaintei facut de Ioan Botezatorul la Iordan. Acesta din urma e doar un simbol, un preambul, o uvertura. Nici nu vom da crezare sectelor mai noi sau mai vechi care il pozitioneaza pe profetul itinerant de la Iordan pe acelasi nivel cu Iisus sau chiar mai sus. Il cinstim pe cel mai mare om nascut din femeie “ever”, dar nu il divinizam.

In scrierile latine il gasim pe Ioan Botezatorul numit “Iohannes Baptista”, izvoarele evreiesti il intituleaza “Iohanan ben Zaharia”, cele arabe “Yahya”, iar cele aramaice “Iohanun”. Daca il descriem unui neavizat, il numim profet evreu, ascet sau exemplu de smerenie. Daca adaugam si faptul ca este Inaintemergatorul lui Mesia, am spus totul pentru un profan. Daca vrem sa nu ramanem decat cu o stire pe scurt, citim mai departe...

Ioan a indrumat spiritual largi multimi la nisipurile de la Iordan, cerandu-le parere de rau pentru erorile impotriva Neatinsului si impunand botezul cu apa, in vederea iminentei veniri a lui Dumnezeu facut om pe pamant. El chiar credea ca securea sta la baza copacului si tot ceea ce e neroditor se taie si se arunca in foc. Ulterior va intelege ca acum a venit Hristos Mielul, care iarta, iar nu Judecatorul, care pedepseste.

Istoricul Iosif Flaviu ne spune ca Irod l-a ucis pe Ioan nu pentru ca profetul era acuzatorul public al adulterului regal, ci pentru ca se temea de o rebeliune a bastinasilor impotriva ocupantilor romani. Stim ca nu doar cativa apostoli ai lui Iisus, dar si multi dintre ucenici, initial au fost discipoli ai Botezatorului. Ioan este precursorul, el anunta venirea lui Dumnezeu facut om.

Musulmanii il privesc pe Ioan ca profet. Mandeenii, o secta gnostica, cad in erezia de a il considera pe Ioan un profet divin, respingandu-l pe Iisus. Chiar si Baha’i il considera profet pe Ioan. Botezatorul urmeaza exemplul profetilor evrei anteriori. Traieste in austeritate, declarand razboi pacatului si legilor injuste. Pe de alta parte, promite tuturor dreptatea divina. A ramas in mintea contemporanilor sai cu acel rit al purificarii prin apa, net inferior celui prin apa si prin Duh, promulgat la Pogorarea Duhului Sfant.

Mesagerul (ingerul) Ioan este cel care permanent ne indruma spre Mesia: “Iata Mielul lui Dumnezeu”. Activitatea publica a lui Ioan a fost intrerupta de arestarea sa, din ordinul lui Irod Antipa. Este prizonier in fortareata Macherus, la 14 km est de Marea Moarta, in sudul extrem al regiunii Pereea. Biblia relateaza momentul aniversarii regelui, dansul fiicei vitrege Salomeea, promisiunea facuta la betie si martiriul profetului.

Discipolii au luat trupul proorocului si l-au cinstit ca sfinte moaste. In vremea lui Iulian Apostatul, parti din aceste sfinte moaste au fost profanate in Samaria. Crestinii au reusit sa le salveze in cele din urma si sa le dea in grija ierusalimiteanului Filip.

Ioan pregateste in continuare omenirea pentru acceptarea lui Dumnezeu. El face parte din Biserica triumfatoare din cer si intermediaza la tronul divin pentru Biserica luptatoare de pe pamant. Glasul lui suna in pustia lumii de azi. Continuam sa ramanem reci la chemarea Cerului, nu dorim 100% mantuirea si iertarea pacatelor, pentru ca nu vrem sa ne rupem de placerile vinovate.

Acelasi Iosif Flaviu zice despre distrugerea armatei lui Irod ca a fost justa, ca un semn divin, o pedeapsa pentru uciderea lui Ioan. Si ce rau a facut? A indemnat doar la exercitarea virtutii, la pietate fata de Dumnezeu, la grija sa nu ne trezim din somnul indiferentei prea tarziu. Ne e greu sa ne imaginam acum cum era posibil ca in momentul botezului lui Iisus la Iordan, Ioan era foarte cunoscut, iar Iisus, aflat la inceputul activitatii publice, un anonim. Raportul s-a schimbat ulterior.

Caracterizand acele vremuri, teologul occidental Crossan, in tentativa de a vorbi tinerilor de azi si de a ii atrage spre Biserica cu un limbaj familiar, este aproape de erezie: “Ioan avea monopolul, dar Iisus avea franciza”. Noi nu vom fi de acord cu aceasta fraza, ci vom spune simplu: botezul lui Ioan era numai cu apa, numai pentru trup, cata vreme botezul lui Iisus este cu apa si cu Duh, pentru salvarea sufletului nemuritor.

Ioan este ultimul profet al Vechiului Testament, serveste drept pod intre aceasta perioada a descoperii divine si Noul Legamant. Dupa moartea sa, Ioan a mers in iad. Abia dupa Invierea lui Iisus si Pogorarea la Iad, dreptii Legii Vechi au fost eliberati, inclusiv Ioan. Deci, nu mai e nevoie sa argumentam eroarea in care se afla mandeenii pomeniti anterior si cei ce cred ca ei (precum Leonardo da Vinci, care are o pictura contestata cu Ioan in bratele Mariei binecuvantandu-l pe Iisus), cum ca Ioan e superior lui Iisus. El insusi spune ca nici cureaua incaltamintei nu e vrednic sa i-o dezlege, ca trebuie sa se micsoreze, ca Mesia sa se mareasca, ca nu el este Unsul.

Exista o traditie care spune ca Ioan se arata inainte de momentul mortii celor care nu au auzit de Iisus, le predica Vestea Buna si le da oportunitatea de a fi mantuiti. Intotdeauna pe iconostas vom gasi icoana lui la loc de cinste. Este frecvent mentionat in rugaciuni, iar ziua de marti ii este dedicata.

Este sfantul ocrotitor al statului Puerto Rico, a carui capitala, San Juan, ii poarta numele. Acum 400 de ani, insula caraibiana se numea chiar San Juan Bautista de Puerto Rico. Este sfantul ocrotitor al Canadei franceze si al mai multor orase din lume care ii poarta numele. Pe 24 iunie, la Quebec, se celebreaza chiar Sarbatoarea Nationala Sfantul Ioan Botezatorul. In aceeasi zi are loc Festivalul Sao Joao de la Porto. Ambele, mitinguri cu mici si bere, departe de duhul ascezei si de hrana cu miere si lacuste salbatice, sarbatori pagane cu nume crestin.

Marius Matei

Despre autor

Marius Matei Marius Matei

Senior editor
264 articole postate
Publica din 29 Octombrie 2010

03 August 2012

Vizualizari: 1667

Voteaza:

Botezator-ul in pustia lumii de azi 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului
Inteligenta artificiala. Cum ne ajuta si cum ne ameninta o creatie superioara omului Manfred Spitzer este un expert recunoscut în rețelele neuronale – fundamentul inteligenței artificiale. Cartea de față adună toate informațiile relevante existente pe această temă, punându-le într-o perspectivă realistă: se pot face multe speculații cu 67.66 Lei
De altundeva, Revelatia
De altundeva, Revelatia Revelații am avut cu toții: ieșind din insignifianța cotidiană, ele singure, de neuitat, decid viața noastră. Dar ce înseamnă revelația nu știm, pentru că nu se poate nici comanda, nici reproduce ca un obiect. Rămânem astfel muți în fața a ceea ce ne 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact