Despre Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar Mihail Jar s-a scris şi se v-a mai scrie mult timp de aici încolo. Aşişderea şi despre mănăstirea Bânceni, aflată în Ucraina, la şapte kilometri distanţă de graniţa cu România, cunoscută şi sub numele de „mănăstirea copiilor” pentru că aici vieţuiesc, împreună cu călugării, foarte mulţi copii. Episcopul Mihail cu obştea sa, dând aripi voinţei divine, a ridicat pe aceste frumoase meleaguri, una dintre cele mai strălucite mănăstiri ortodoxe, din ultimii douăzeci de ani.
"Aici nu era nimic. Acum există toate lucrurile acestea minunate pe care Dumnezeu însuşi le-a făcut. S-a început cu câţiva fraţi în mănăstire. Credincioşii noştri, de-aici, din Bucovina, au avut toată dragostea să se facă acest lucru minunat, această mănăstire, pentru românii de-aici şi pentru toată lumea care vine. Şi aşa, repede, s-au făcut toate, ca prin minune. Când nu avem, Dumnezeu ne trimite”, ne mărturiseşte Părintele Mihail la intrarea în mănăstire.
Cu adevărat, când priveşti structura mănăstirii şi tot ce se întâmplă în interior îţi dai seama că depăşeşte cu mult statura unei mănăstiri, fiind mai degrabă un „Complex mănăstiresc educativ şi spitalicesc”. Ne-a impresionat măreţia şi frumuseţea bisericii, unde rugăciunea discretă a călugărilor întreţine suflul acelor locuri şi întăreau pe cei care îngrijeau de sutele de copii bolnavi sau abandonaţi de mamele lor. Dintre cei 400, un număr de 33 de copii au fost adoptaţi de către Părintele Mihail.
Privind cărucioarele cu micuţii bolnavi am observat lacrimi la fiecare pelerin care sosea, confirmând firea milostivă a românului de a plânge la durere şi bucurie. Deoparte, durerea că acei copilaşi erau abandonaţi de familiile lor, de cealaltă parte, bucurie pentru că, iată există oameni puternici şi cu dragoste dumnezeiască care trec peste firea lor şi ajută cu sinceritate, smerenie şi fără nicio plată pe cei oropsiţi şi părăsiţi.
Pe de o parte, Mănăstirea ortodoxă Bănceni funcţionează ca orice alt lăcaş de închinăciune cu rânduieli canonice, cu program de slujbe şi cântări religioase, cu ascultările de rigoare. Pe de altă parte, are şi o componentă specială, şi anume, deţine şcoală cu învăţători şi profesori, spital cu medici, chilii pentru călugări, cămine pentru copii, bibliotecă, sală de mese, sală de sport şi tot ceea ce este necesar pentru educarea celor 400 de copii.
În altă ordine de idei, Părintele Mihail este extrem de ataşat de copii pentru că, la rândul său, şi el a fost orfan. Şi spune cu sinceritate că de multe ori s-a întrebat „de ce a trebuit să-mi fie atât de greu”. Abia după ce a devenit tatăl a peste 400 de copii a înţeles de ce: altfel, nu îi putea înţelege şi ajuta pe aceşti micuţi. Interesant este faptul că toţi copiii învaţă, se roagă şi vorbesc în româneşte, indiferent dacă sunt români, ucraineni, ruşi sau maghiari. Au condiţii de trai excelente, călugării au amenajat inclusiv o mini-grădină zoologică şi o fermă de vaci, pentru ca micuţii să aibă lapte proaspăt.
Cu binecuvântarea Părintelui episcop-vicar, călugării de la Bânceni ne-au oferit o masă caldă şi după cum spunea cineva “… nici cel mai luxos restaurant din Cluj-Napoca nu ar fi gătit ceva mai gustos ca supa aceasta”. Aici, la Bânceni, toate lucrurile sunt bune pentru că sunt cu binecuvântare de la Dumnezeu.
Aşadar, aici, la Bânceni se derulează scenariul unei legende cu îngeri, cu zâne, cu prinţi şi prinţese, cu oameni frumoşi care luptă pentru triumful binelui şi al iubirii divine. Peisajul, arhitectura clădirilor, oamenii şi vremea, toate parcă sunt desprinse dintr-o altă lume, o lume ireală, şi totuşi, cât se poate de reală, o altfel de poveste.
Doamne, ajută!
Ştefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.