Casatorie si monahism

Pentru IPS Puhalo, chiar si in cultura contemporana, casatoria ramane cea mai mare proorocie privind unitatea dintre Hristos si Biserica. Numarul mare de divorturi si recasatoriile sunt dovezi ale efectului pe care il are starea cazuta, in deteriorarea relatiilor dintre sexe. In trecut, un divort avea loc doar prin faptul ca un barbat spunea sotiei sale ca casatoria lor a luat sfarsit. Desi in cultura moderna a egalitatii, femeia are mult mai multe "drepturi", casatoria a fost redusa mai mult decat oricand la functia sa sociala si sexuala.

Potrivit punctului de vedere al IPS Puhalo, credinta ca insasi casatoria crestina nu este nimic altceva decat "un ritual juridic sau magic pentru a face relatiile sexuale morale" este ceva total gresit.

Mai mult decat orice, casatoria ar trebui sa fie inteleasa drept unirea dintre barbat si femeie care lucreaza impreuna ca "ajutor" unul altuia pentru mantuirea lor. Chiar si asa, taina cununiei trebuie acceptata ca mijloc catre un final, mai degraba decat un scop in sine.

Intr-o acceptiune duhovniceasca, omul trebuie sa reconstruiasca raiul in inima sa sau mai degraba sa se straduiasca sa ingaduie Duhului Sfant sa actualizeze acolo raiul (prin iluminare si indumnezeire). Pentru ca imparatia trebuie sa vietuiasca in noi daca nadajduim sa salasluim intru ea in vesnicie. De aceea, pentru crestinul ortodox, fiecare pas, fiecare aspect al vietii este o taina sfanta.

Totusi, o casatorie bazata pe devotament asigura un mediu foarte propice pentru a lucra taina mantuirii pentru ca acum nu mai esti singur ci impreuna cu sotul. Potrivit IPS Puhalo, dragostea in care exista daruire "ne reda umanitatea si ne leaga de cele dumnezeiesti". In Biserica ortodoxa nu spunem ca un cuplu s-a casatorit in Biserica, ci ca unirea lor este incununata de Biserica. Cu alte cuvinte, casatoria are loc mai intai in inimile celor doi, care se iubesc unul pe altul. Ei cer in Biserica ca legamantul lor sa fie incununat de catre Sfantul Duh.

Atunci cand accentueaza implicarea in locul iubirii la inceputul unei casatorii, IPS Puhalo are un punct de vedere foarte practic: "Dragostea este o situatie dinamica. De fapt, nimeni nu se indragosteste pur si simplu." Oamenii se pot placea foarte mult unii pe altii si pot fi puternic atasati unii de altii dar dragostea nu se naste decat dintr-o experienta inde¬lungata. Dragostea se leaga nu numai de lucrurile pe care le consideram pozitive si atragatoare la o persoana dar se leaga si de aspectele negative ale personalitatii acesteia si de lucrurile pe care le aflam despre ea de-a lungul anilor si le consideram neatragatoare. De aceea, dragostea adevarata nu este ceva instantaneu. Este un proces al cresterii si al maturitatii.

Sa nadajduim ca un cuplu se va implini nu doar unul cu celalalt ci datorita celuilalt. La inceputul casatoriei, ar trebui inteles faptul ca dezvoltarea si cresterea duhovniceasca reciproca este motivul principal al acestei casnicii. Casatoria invata sotii despre Hristos si Biserica nu doar prin simple concepte abstracte ci "printr-o experienta care se traieste". La fel cum Hristos a venit sa ne mantuiasca si sa ne restaureze prin taina iubirii jertfelnice, tot asa, in cadrul casatoriei, sotii au posibilitatea de a trai o experienta asemanatoare. Atunci cand numim casatoria o forma a martiriului, aceasta descopera faptul ca a te darui intr-o casnicie inseamna a inlocui egoismul si iubirea de sine cu iubirea pentru celalalt. Crearea barbatului si a femeii ca si contrarii a complicat lucrurile, dar cand intelegi ca Dumnezeu ti-a dat privilegiul sa fii o revelatie vie si ca voi insiva ati devenit prooroci prin casatorie, prin aceea ca femeia descopera natura Bisericii iar sotul descopera legatura lui Iisus Hristos cu Biserica, incepi sa intelegi taina genului omului si adevarata taina a iubirii. "O casnicie autentic crestina este o intruchipare a Evangheliei iar voi deveniti sfinti prooroci nu numai pentru copiii vostri dar si unul celuilalt si intregii lumi."

Observatia IPS Puhalo cu privire la copii nu ar trebui sa fie rastalmacita in sensul ca procreatia ar fi scopul casatoriei. Trebuie sa recunoastem ca atat in Evanghelii cat si in epistolele pauline, se spune foarte putin despre casatorie si procreatie. Si chiar daca copiii sunt considerati o binecuvantare de la Dumnezeu, acestia nu apar in toate casniciile. Intr-o casatorie care s-a manifestat ca si familie, iubirea dintre soti deja se inmulteste. Dar chiar si o casnicie fara copii (ca si una cu copii) ar trebui sa fie un vehicul al iubirii care se revarsa in afara. Aceasta iubire trebuie sa razbata dincolo de rudenii catre toti cei care sunt "aproapele". Desigur, uneori se destrama chiar si casniciile care se incep cu cele mai nobile intentii, datorita diferentei cu care dragostea creste si se dezvolta intre soti.

Chiar daca insusi Hristos nu a ingaduit divortul decat in caz de adulter, IPS Puhalo demonstreaza ca acest fapt poate fi interpretat atat intr-o maniera duhovniceasca cat si una trupeasca. Intr-o casatorie in care iubirea s-a stins in cel putin unul dintre soti, poate lua nastere un "adulter sufletesc" care poate fi la fel de daunator ca si unul trupesc.

Pretuirea deosebita pe care o are IPS Puhalo in privinta casatoriei nu inseamna defel ca celibatul nu poate fi la randul lui mantuitor si sfintitor. Apostolul Pavel a simtit acest lucru cu siguranta (I Corinteni 7:4-7) chiar daca el parea sa aiba chiar si mai multa pretuire pentru celibat. Desigur, celibatul poate fi practicat chiar si in cadrul casatoriei, asa cum a fost cazul sotilor care au trait ca si frate si sora. Unii crestini feministi au privit fecioria celibului drept o forma de asexualitate. Cu toate acestea, dintr-o perspectiva ortodoxa putem spune ca "asexualitatea este prezenta in forme masculine si feminine pure atat la barbatii cat si la femeile care nu se casatoresc". Pentru IPS Puhalo, este foarte importanta evitarea preconceptiilor cu privire la sexualitate.

Atunci cand sexualitatea devine incatusata in stereotipii si moralisme, atunci este impiedicata sa se inalte la adeva¬ratul ei scop iar chiar finalitatea ei este intunecata cu blamari oarbe. Sexualitatea este nemaipomenit de simpla si casta, dar in acelasi timp una dintre cele mai complexe, contro¬versate si vulnerabile aspecte ale existentei umane. Aceste calitati contradictorii sunt conflictul dintre patimile naturii cazute si scopul pentru care a fost creata sexualitatea umana.

Desi IPS Puhalo a scris despre monahism, sfintia sa nu pune un accent atat de mare asupra iubirii jertfelnice in acest domeniu la fel cum face in cazul casatoriei. In realitate, caracterul profetic pe care-l gasim in intensitatea vietii comunitare monahale face loc in aceeasi masura dobandirii iubirii jertfelnice. In monahism, putem vorbi de un ajutor in persoana duhovnicului care-i calauzeste pe calugari pentru ca "Dumnezeu a poruncit ca nici un om sa nu urce muntele singur". Si in viata monahala sunt dintre cei care se retrag din viata de obste si devin pustnici. Pe buna dreptate s-ar putea pune intrebarea cum poate cineva, calugar sau nu, dobandi iubirea jertfelnica daca traieste singur. Ca un rod al purificarii, iluminarii si indumnezeirii, iubirea jerfelnica este si la indemana celor care traiesc singuri. In monahism, de multe ori pustnicul se va intoarce din singuratate si va deveni duhovnic, impartasind tuturor roadele iubirii jertfelnice pe care le-a dobandit in singuratate.

In ultima instanta, cea mai fericita exprimare a sexualitatii pentru toti dintre noi sta in implinirea iubirii jertfelnice. George S, Gabriel, un membru al cercului teologic al IPS Lazar Puhalo, a rezumat succint acest lucru: "Fiecare om, casatorit sau nu, monah sau monahie, este chemat la lepadarea de sine si taierea vointei proprii.

Fiecare om a primit porunca sa-si "iubeasca aproapele ca pe sine insusi" (Marcu 12:33). Sensul acelui "dragostea nu cauta la ale sale" este acelasi in pustnicie, in viata de obste, in casatorie si in familie"

Andrew Sopko

.