Despre educație și pedagogie s-au scris tomuri întregi. Ce se mai poate spune în acest sens? Eventual, câteva vorbe în contextul vremurilor pe care le trăim, ca o modestă sinteză spre folosul celor interesați de acest vast domeniu.
În primul rând, orice formă de educație ar trebui să nu se limiteze la aspectul familial și social, care, de cele mai multe ori, are ca unic scop doar integrarea într-o comunitate și „reușita” în viață.
Pentru că întreaga noastră strădanie nu se rezumă la a „supraviețui” într-o societate care ne cere să ne conformăm, tot mai mult, regulilor ei.
Un sistem educațional, care nu are în „centru” pe Hristos, nu are cum să fie viabil.
De ce? Pentru că am fost creați de Dumnezeu ca să ne bucurăm împreună cu El, într-o Împărăție care nu are sfârșit.
Cum ar fi dacă roadele eforturilor noastre s-ar sfârși aici, pe pământ?
Nu vi se pare „fără sens”, să lupți toată viața, doar ca să agonisești cunoștințe, lucruri necesare existenței de zi cu zi, pentru ca apoi să mori, cu mulțumirea că te-ai „împlinit” din punct de vedere familial și social!
Sensul vieții noastre este dobândirea Duhului Sfânt. Din acest motiv, harul Sfântului Duh este înaintea oricărei forme de educaţie socială.
Nu există pedagogie fără harul lui Dumnezeu. Acest adevăr se traduce prin chemarea de a urma Calea pe care Mântuitorul Iisus ne-a deschis-o, și pe care au umblat nenumărați Sfinți, o Cale „bătătorită” și sigură, fără ocolișuri, care duce spre Împărăția lui Dumnezeu.
Asta înseamnă să ne creștem copii ca să se MÂNTUIASCĂ, nu doar să se „realizeze” în viața pământească, pentru ca apoi să pășească în afara „scenei” vieții cu o pensie cât mai „substanțială”.
Ca „metodă” educațională, tot blândeţea rămâne cea mai bună. Dacă folosim asprimea, copilul ne ascultă de frică şi prinde „numai în piele” învăţătura noastră...
Totuși, uneori trebuie să fie și „un pic de asprime”, pentru că mulți copii doresc să facă numai ceea ce vor ei.
Cea mai mare parte dintre problemele pe care copii le au, se datorează comportamentului părinților.
Orice copil învață ceea ce ne-a auzit pe noi vorbind în casă. Tot așa învață și faptele pe care le vede la noi. De aceea, foarte important este exemplul personal, altfel vorbim degeaba despre educație (Părintele Arsenie Papacioc).
Iată o propoziție simplă, de luat în seamă: „Suprema pedagogie este casa părintească” (Feodor M. Dostoievski), în niciun caz școala ori Biserica, așa cum încearcă unii să „paseze” responsabilitatea de părinte.
Din păcate, mai sunt părinți care ignoră educația propriilor copii. Iubirea față de copil nu se reduce la a-l hrăni, a-l mângâia, a-l pune la somn, a te juca cu el, a-l păzi să nu i se întâmple ceva rău.
Și ne mirăm apoi, ori ne ofensăm, când vedem cum copilul nostru „mult iubit” a devenit tot mai neascultător, tot mai încăpățânat, tot mai răzvrătit...
Pentru că, de prea multe ori, acceptăm lucruri care nu sunt permise unui copil, și așa ajungem să-i satisfacem orice „hatâr” - credem noi, din iubire...
Cine a cedat „capriciilor copilărești” și s-a arătat chiar și o singură dată îngăduitor în acest sens, va deveni pentru totdeauna „rob al mofturilor copilului său” (Irineu - Episcop de Ecaterinburg).
De cele mai multe ori afirmăm: știu eu mai bine ce e de folos pentru mine și pentru familia mea!
Din păcate, simpla cunoaștere a binelui nu prea ajută. Trebuie să dorim din inimă să facem binele și să fim obișnuiți să-l săvârșim.
Acesta este scopul educației pe „termen lung”, care începe încă din primii ani ai copilăriei: SĂ FACI BINELE ÎN MOD FIRESC, ca pe ceva NORMAL, nu impus de o „autoritate” din afară.
Altfel, nici rațiunea nu ne va ajuta mai târziu, dovadă că atâția oameni inteligenți se „răcoresc” prin închisori ori prin instituții corecționale (Irineu - Episcop de Ecaterinburg și Irbitk).
Iată și ceea ce nu ştiu mulți pedagogi, dar ştie bunul-simţ românesc: „Nu da povaţă celui ce nu ţi-o cere, căci nu te ascultă. Însetează-l întâi. Pune-l în situaţia de a ţi-o cere. Şi pe urmă spune-i - dacă ai de spus ceva” (Constantin Noica - „Jurnal filozofic”).
Pentru mulți dintre noi, ÎNȚELEGEREA vine doar după ce ne-am „ars”, nu o dată, ci de multe ori..., din păcate, chiar și atunci, tot cu „jumătate de măsură”...
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Educatia copiilor
Publicat in : Cum indrumam copilul in viata duhovniceasca
-
Educatia copiilor
Publicat in : Credinta -
Rolul familiei in educatia copiilor - o perspectiva eclesiala
Publicat in : Morala -
Pedeapsa si rasplata in educatia copiilor
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.