Cum să găsim şi să păstrăm echilibrul între starea exterioară şi cea interioară? La întrebările acestea nu poate fi dat un răspuns direct. Fiecare om constituie un caz aparte. La modul ideal, totul este în armonie şi nimeni nu se războieşte cu nimeni. Dar în realitate? Cine preferă cele dinafară pierde cele lăuntrice? Cine neglijează cele dinafară este satisfăcut cu cele lăuntrice?

William Shakespeare a observat cu fineţe: „Tichia de nebun nu strică creierii.

Frumuseţea dinafară e şi mai preţioasă când o acoperă pe cea lăuntrică. Cartea a cărei legătură aurită acoperă un cuprins de aur se bucură de o cinstire deosebită. Bunătatea femeii, nu privirile ispititoare, îmi cuceresc dragostea."

Ce rezultă în caz contrar? Trăim în deşertăciune. Ne place ba una, ba alta. Alegem. Greşim. Frigându-ne cu ciorba, suflăm şi în iaurt. Aşa şi umblăm cu frământarea noastră. Trece tinereţea, şi te temi să priveşti adevărul în faţă, ca să nu-ţi scoată ochii. Fiindcă n-a mai rămas nici aceea, nici cealaltă.

„Atâta timp cât oamenii nu se vor învăţa să cruţe femeia frumoasă, scria filosoful rus Ivan Uin, frumuseţea va fi mai degrabă o povară decât o fericire, mai degrabă un chin decât o bucurie. Fiecare om îşi primeşte chipul şi trupul nu ca pe ceva definitiv, încheiat o dată pentru totdeauna, ci ca pe un punct de plecare, ca pe un material preliminar, a cărui prelucrare şi formare plastică este încredinţată, înmânată, dată în seama sufletului său. Cum spunea Goethe, «ce este înăuntru e şi în afară». Sluţenia lăuntrică schimonoseşte până şi chipul cel mai frumos; frumuseţea lăuntrică luminează şi înnobilează până şi cele mai nereuşite trăsături în aşa fel încât acestea nu se mai observă. Armonia, bunătatea, demnitatea lăuntrică, bogăţia de idei, tăria de caracter, inima iubitoare şi purtarea veselă: dacă toate acestea iradiază din ochi, însufleţesc chipul, dirijează mişcările, cine se va mai uita că trăsăturile sunt neregulate, că pielea are o culoare imperfectă?"

Cu adevărat, „frumuseţea nu încălzeşte sufletul"! Despre aceasta dă mărturie şi următoarea parabolă.

Un tânăr plugar s-a dus cu prietenii săi la o sărbătoare ca să-şi aleagă mireasă. Asemenea frumuseţi au ieşit la horă, că tânărului îi fugeau încoace şi încolo ochii! Fetele umblau ca nişte păunite, se unduiau, îşi arătau farmecele - şi numai una stătea deoparte sfioasă, plecându-şi capul şi privirea.

„Iat-o pe ursita mea - a arătat spre ea plugarul. Eu m-am obişnuit să judec după spicele de grâu: când stau mândre, se văd de departe, dar aproape nu încape îndoială că spicul n-are boabe - pe când spicul plin se pleacă întotdeauna, de nici nu-l vezi din capul locului. Aşa-i şi cu mireasa."

Odată, la zece ani după absolvirea unei facultăţi de prestigiu, absolvenţii l-au vizitat pe profesorul care le predase psihologie. S-a pornit o discuţie vie, şi gazda primitoare a auzit plângeri cu privire la numeroasele greutăţi ale vieţii. Atunci, le-a propus oaspeţilor să bea cafea şi le-a adus ibricul pe o tavă plină cu ceşti atât simple, cât şi rafinate - din sticlă, din porţelan, din ceramică, din cristal.

După ce fiecare şi-a luat ceaşca, profesorul a zis: „Dacă aţi observat, au fost luate toate ceştile scumpe. Din ceaşcă ieftină nimeni n-a vrut să bea. Tocmai dorinţa de a avea doar ce-i mai bun e sursa problemelor voastre. înţelegeţi: ceaşca nu face cafeaua mai bună şi mai aromată. Uneori, pur şi simplu e doar mai scumpă şi ascunde ceea ce bem de fapt. Aţi vrut cafea? Poftim, dorinţa v-a fost îndeplinită - dar aţi ales în mod conştient cele mai bune ceşti şi aţi început să vă uitaţi care ce ceaşcă a luat. Acum gândiţi-vă: viaţa este cafeaua, iar munca, banii, cariera, poziţia socială şi celelalte lucruri pentru care vă zbuciumaţi voi sunt ceştile: doar instrumente pentru viaţă. Ceaşca pe care o avem nu defineşte viaţa noastră şi nu-i modifică valoarea – dar fixându-ne atenţia asupra ceştii uităm să ne delectăm de gustul cafelei. Atâta timp cât suntem concentraţi pe cele exterioare şi de importanţă secundară, ne scapă calităţile şi întâietăţile conţinutului interior, care este mai impor-tant. Alergând după ambalaje frumoase, pierdem gustul vieţii adevărate."

KONSTANTIN V ZORIN
Articol preluat din cartea "Dacă puterile sunt pe sfârşite. Războiul şi pacea omului cu el însuşi", Editura Sophia

Cumpara cartea "Dacă puterile sunt pe sfârşite. Războiul şi pacea omului cu el însuşi"

.

• Desenele animate, ecou al starii launtrice
  Publicat in : Religie