Televizorul şi calculatorul nu sunt un rău şi nici un bine în sine, ci doar nişte dispozitive tehnice. în schimb, atitudinea faţă de aceste dispozitive poate fi atât corectă, cât şi păcătoasă. Dacă omul se uită la anumite emisiuni care îl dezvoltă, la filme inteligente, dacă foloseşte calculatorul pentru a munci, pentru efectuarea unui studiu, chiar şi pentru o odihnă inteligentă - este bine. Dacă omul nu poate să trăiască fără televizorul mereu pornit, iar computerul este folosit pentru jocuri, pentru o petrecere a timpului deşartă, ba chiar vădit păcătoasă (bunăoară, vizionarea unor pagini de Internet cu conţinut erotic) - este un rau.
Mulţi oameni în zilele noastre nu pot să trăiască fără licărirea neîntreruptă a imaginii televizorului. De ce se întâmplă asta? Oare din cauza golului sufletesc pe care oamenii încearcă să îl umple cu gălăgie, cu muzică? Se pare că da. In veacul nostru, al abundenţei contactelor cu oamenii (în mijloacele de transport, la serviciu, pe stradă), omul, chiar şi înconjurat de semeni, poate fi absolut singur. El poate fi singur chiar şi în familie şi, de vreme ce nu se adânceşte în sine, nu comunică cu el însuşi (aşa cum odinioară îl învăţa religia, lucrul la care omul contemporan nereligios se pare că a pus capăt), omul se trezeşte într-un gol absolut, într-un gol teribil de care vrea să fugă şi pe care ar vrea să îl umple cu iluzia unei vieţi consistente. Televizorul creează această lume iluzorie.
Cum trebuie să se folosească de televiziune în mod corect un creştin? Am mai spus că putem să ne uităm la emisiuni şi filme serioase, dar acestea trebuie limitate ca şi timp.
Copilul poate să se uite la televizor dacă şi-a făcut temele, dacă şi-a terminat treburile prin casă, dar să se uite la ceva concret, ceva despre ce ştiu părinţii (un film, o emisiune educativă). Dar nu cred că asta trebuie să se petreacă zilnic şi în intervale lungi de timp. Învăţaţi-vă copiii să citească. In perioada Postului Mare, sunt convins, chiar dacă nu renunţăm complet la televizor, trebuie măcar să reducem la minimum utilizarea Iui. Renunţarea Ia televizor ne va ajuta să vedem in ce măsură noi si copiii noştri suntem dependenţi de ci.
„Dar ce să fac dacă eu sunt la serviciu, iar copilul este de capul lui?" aud adesea şi mă uimesc de lipsa de maturitate a părinţilor. Instalaţi o parolă la televizor, puneţi o protecţie ceva, un filtru.
Recent, la biserică a venit o femeie pentru discuţie. Fiica ei adolescentă a devenit dependentă de desenele japoneze violente şi a început să sufere de schimbări teribile ale psihicului: i-a dispărut somnul, i-au apărut gânduri de sinucidere, nu mai voia să meargă la şcoală... Am aflat de la nişte prieteni psihologi ce fel de ajutor psihologic există în oraş pentru aceşti copii (în calitate de preot, i-am propus şi ajutor duhovnicesc, dar fetiţa s-a dovedit necredincioasă şi mama a spus că e puţin probabil să vină la biserică).
Am obţinut datele de contact ale unor specialişti buni contra cost. Atunci când mama a venit să se întâlnească cu mine, i-am spus toate acestea şi femeia a reacţionat aşa: „Contra cost? Dar de unde să iau bani?". I-am răspuns pe şleau: „Dacă nu aveţi bani, vindeţi televizorul...". Mama s-a uitat la mine straniu, a spus că aşa ceva e imposibil şi a ieşit din biserică.
Un atare exemplul demonstrează foarte bine cum subapreciem noi pericolul, chiar şi atunci când acesta ne bate la uşă...
Vorbind despre pericolul televizorului, vreau să spun că în multe familii creştine, şi chiar intelectuale, televizorul, cu galagia lui dementa, cu informatia haotica ce zvanta din suflet ultima picatura de har,m este inlocuit cu calculatorul si internetul. Cu ajutorul acestora putem urmari stirile, dar si sa urmarim la timpul potrivit filme si emisiuni bune.
Protoiereu Constantin Parhomenko
Fragment din cartea "Educarea copilului intru credinta, vol II"
Cumpara cartea "Educarea copilului intru credinta, vol II", Editura Egumenita
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.