„Numele meu este Rodica Lazăr și sunt din satul Benia, comuna Moldova Sulița, județul Suceava. În vara anului 1983, le-am convins pe două surori, pe Paraschiva și Ana să mergem împreună la mănăstirea Agapia. Atunci am fost foarte entuziasmată în credință și atrasă de viața monahală. Am stat de vorbă cu două măicuțe de acolo și mi-a plăcut cum au vorbit, cum erau pătrunse de iubirea hristică, cum se rugau și felul acela de a lăsa totul în grija Domnului Iisus Hristos. Dar cel mai mult îmi plăcea faptul că își spuneau „mirese ale lui Hristos”. Și faptul că aveau mare evlavie la Maica Domnului. Pe drum și apoi acasă, tot timpul, m-am gândit la maici, la ce am văzut și la ce am auzit.
Acasă, misiunea mea zilnică era să merg dimineața și seara să mulg vacile, în imașul nostru de la deal. Aveam tot timpul un ceaslov cu mine, pe care l-am găsit prin casă și citeam din el, după ce terminam misiunea mea de muls vacile. Uneori mai și ațipeam acolo pe imaș. Începusem să vorbesc cu Maica Domnului și raportam tot ce mi se întâmpla la ea. „Nu-i așa Maica Domnului!”, „Ce să fac Maica Domnului?”, „Cum vrea Maica Domnului”. Plângeam și îi spuneam toate neînțelegerile mele Maicii Domnului. Nu știu de ce, dar tare mă înțelegeam cu Maica Domnului. De rugat nu știam să mă rog decât rugăciunile începătoare ce le învățasem la școală și de la mama: „Doamne, Doamne”, „Înger îngerașul meu”, „Tatăl nostru” etc. Vara stăteam pe imaș și citeam din Ceaslov până se întuneca și ajungeam târziu acasă. Mama mă mai certa că pe unde umblu de vin așa de târziu, ea nu știa că eu aveam un program de rugăciune. Mă rugam mult. Mă rugam și plângeam. Rugăciunea cu lacrimi, aceasta este bineplăcută și bine-primită de Dumnezeu.
Vorbeam tot timpul cu Maica Domnului și tare bine mă simțeam atunci când îi spuneam Maicii Domnului, așa cum aș vorbi cu mama mea. De pildă, când îmi era foame îi ziceam: „Maica Domnului, mie mi-e foame!” sau „Maica Domnului, mi-e mie frig!” și tot ce mi se întâmpla în ziua respectivă.
Într-o seară, în timp ce mă rugam pe imaș, ce să vezi, am ațipit. În timpul acesta scurt am avut un vis. Se făcea că eram pe o câmpie imensă plină de verdeață și de flori. Și plimbându-mă prin acea câmpie minunată, numai ce aud o voce:
„Coboară îngerul pe pământ!”
Și am început și eu să strig în vis: „Coboară îngerul pe pământ!”. Și uitându-mă să vă de unde vine acea voce, am văzut o siluetă luminoasă și-mi închipuiam că acela trebuie să fie un înger. Am început să strig cât mă ținea gura: „Îngerule al lui Dumnezeu nu coborî pe pământ, ci coboară în palmele mele!” și țineam palmele întinse. Și am văzut că îngerul s-a făcut mititel și a coborât în palmele mele. Era așa de frumos că nu pot descrie. Se uita la mine și râdea. Era o figură foarte fericită. L-am întrebat „cine ești?” și mi-a spus că este îngerul Gavriil și că are un mesaj pentru mine: „Trebuie să iei jugul greu al călugăriei!” și a plecat din palmele mele.
M-am trezit din vis, nu știu exact cât a durat visul, dar aveam atâta căldură duhovnicească și atâta bucurie, încât nu mai voiam să ies din acea stare euharistică, de adâncă evlavie și iubire hristică. De atunci, parcă eram altă copilă, nici eu nu mă mai recunoșteam și nici surorile mele. Eram tot timpul cu gândul la Înger, la Maica Domnului și la Hristos. Aveam un entuziasm la credință și la rugăciune nemaiîntâlnit până atunci. Mă rugam și plângeam. Mă rugam și plângeam.
Visul acela mi-a stârnim și mai mult curiozitatea și dragostea pentru viața monahală. Așa că le-am convins pe verișoarele mele, Viorica și Maria să mergem la mănăstirea Pasărea de lângă București. De ce tocmai acolo, pentru că în zona noastră erau multe mănăstiri, Maica Domnului știe. Am ajuns la mănăstire și am simțit că acolo este casa mea și acolo este misiunea mea, așa că verișoarele mele s-au întors singure acasă. Când a aflat mama mea a intrat în panică: „Vai, fata mea, unde este fata mea?”. Ca orice mamă și-a făcut griji, la început, dar apoi a luat fapta ca de la Dumnezeu și mi-a trimis cele necesare. La vârsta de 17 ani am intrat în curtea mănăstirii Pasărea și acolo am rămas.”
Florica Lazăr
Sat Benia, comuna Moldova Sulița
Stefan Popa
-
Cununia si Calugaria, asemanari in randuiala liturgica
Publicat in : Liturgica -
Cununia si sora ei, Calugaria
Publicat in : Liturgica -
Calugaria - calea experientei esentiale
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.