In ceasurile dimineţii a ieşit din chilie. A strigat doi diaconi şi le-a vorbit. Trebuia dat de ştire pretutindeni: în după-amiaza aceea urma să predice - desigur, în bisericuţa lui. Diacii au plecat numaidecât. Vestea s-a dus din gură-n gură; toată cetatea a aflat. După-amiază, ortodocşii s-au strâns. Dimpreună cu ei şi câţiva cacodocşi, arieni, pnevmatomahi şi apolinarişti. "Anastasia” se umpluse, gineceul se umpluse şi el, lume multă şi în afara bisericii.
Sosi şi Grigorie, la un moment dat. Puţin la trup, osos, adus puţin de spate. Salută din ochi mulţimea credincioşilor, iar aceştia îi tăcură loc să treacă. Intră în Sfântul Altar, îngenunche dinaintea Sfintei Mese şi câteva clipe rămase nemişcat. Se ridică, trase dvera şi ieşi între uşile împărăteşti. Se opri pe solee, privi obştea cu dragoste şi începu, cu o voce aspră:
- Destul cu răul, prea mult s-a răspândit. Prea mulţi vorbesc despre cele dumnezeieşti tară nici o sfială. Caută doar frumuseţea frazei, să impresioneze cu cuvintele lor, să fie aplaudaţi. îşi găsesc desfătarea în luptele acestea de cuvinte, sunt mai răi decât sofiştii din vechime.
Deveni apoi şi mai aspru şi, privindu-i în ochi, urmă:
- V-aţi învăţat să vorbiţi despre orice, chiar fără a avea habar despre ce vorbiţi. Prea mare-i neobrăzarea. Invăţaţi pe alţii ceea ce voi înşivă nu ştiţi, călcând în picioare taina adevărului, înjosind-o în ochii lumii...
Cei mai îndrăzneţi au dat să-l întrerupă. Se obişnuia în vremea aceea să fie întrerupt vorbitoml, să i se aducă obiecţii sau să i se ceară explicaţii. Erau acolo şi iscoade, trimise să asculte şi să-i fure argumentele, să le ducă adversarilor lui Grigorie şi, desigur, lui Eunomie, care trăia pe atunci la Calcedon, nu departe de Cetatea lui Constantin.
- Aveţi răbdare şi nu mă întrerupeţi-le spuse hotărât. O să vă spun una şi bună. Nu-i pentru oricine să teologhisească, să filozofeze despre Dumnezeu. Treaba aceasta e doar pentru cei încercaţi, care au trăit cele dumnezeieşti, care şi-au curăţit sufletul de păcat sau, cel puţin, se luptă neîncetat spre a dobândi această curăţie. Este înfricoşător şi primejdios lucru să se apropie cineva de Preacuratul Dumnezeu, fără ca el însuşi să fie curat. Când razele arzătoare ale soarelui cad pe ochiul bolnav, ochiul se îmbolnăveşte şi mai rău. Luaţi aminte, aşadar: nu vă prindeţi a teologhisi fără a fi în stare de aceasta. Iar prima condiţie spre a putea teologhisi cineva este curăţirea de patimi.
Interesul auditoriului crescuse. Mulţi s-au mâniat. Grigorie continuă nestingherit cu a doua condiţie:
- Să teologhisească cei ce s-au izbăvit de osteneala lumească de zi cu zi. Cu cât mai mult se dedică cineva lucrului teologiei, cu-atât mai mult izbuteşte ca teolog. E jalnic ce se petrece: îi vezi pe unii că se fac teologi de pe-o zi pe alta... Seara se culcă meşteşugari şi se trezesc înţelepţi, teologi hirotoniţi de ei înşişi.
Din cuvintele acestea au priceput cu toţii că majoritatea zdrobitoare a credincioşilor nu se cade să teologhisească. Şi vorbitorul a mers mai departe, la cea de-a treia condiţie:
- Şi să nu se facă teologie oriunde şi oricând. Nu după petreceri şi teatre, după mâncăruri şi băuturi, după hipodrom. Pentru a înţelege cineva adevărul are trebuinţă de multă pregătire duhovnicească.
Mai avea să le învedereze şi o altă condiţie:
- Incă, trebuie să fim cu băgare de seamă la chestiunile teologiei şi la profunzimea lor. Nu despre toate se cade să teologhisim, nici să ne avântăm orbeşte în adâncul lor, ci pe potriva puterilor noastre duhovniceşti şi ţinând seama de priceperea celor ce-ascultă, de puterea lor de pătrundere.
O rumoare a trecut printre cei ce-l urmăreau şi Grigorie a văzut în ochii lor o sumedenie de întrebări.
- Adică, părinte, să ne îndeletnicim cu Dumnezeu în loc de îndeletnicirea de zi cu zi?
- Dimpotrivă, prietene - îi răspunse Grigorie -, să te îndeletniceşti cu şi mai mult. De poţi, să-L ai pe Dumnezeu în mintea ta mai des chiar şi decât răsufli. Poţi? Nu te sfătuiesc, deci, să teologhiseşti fără a avea acestea pe care le-am zis.
Grele erau cerinţele lui Grigorie... Altfel li se păruse până atunci credincioşilor. Parcă-i strângea cineva de gât cu cleştele, aşa se simţeau. Dar Grigorie îi mai uşură puţin, că prea fusese dur dintr-o dată:
- Ascultaţi, fraţilor. înţeleg, mulţi aveţi mare plăcere în a teologhisi, dar nu îndepliniţi aşa cum ar trebui aceste condiţii. De-aceea vă mai spun şi aceasta: puteţi, de poftiţi, să filozofaţi şi să teologhisiţi despre multe, ca de pildă despre lume şi firea înconjurătoare, despre suflet, despre înviere, despre judecată, despre patimile lui Hristos. Despre acestea, dacă spuneţi ceva corect, este folositor celorlalţi. Dacă însă greşiţi întru ceva, este primejdios pentru mântuire. Insă cuvântul nemijlocit despre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi despre dumnezeiasca iconomie - teologia propriu-zisă - are neapărată trebuinţă de condiţiile anevoie de împlinit pe care vi le-am spus. Şi v-o spun acum fără înconjur: este trebuinţă de luminare dumnezeiască; cine o are, să meargă mai departe...
Cuvântarea luase sfârşit. Au început numaidecât discuţiile. Cum, de ce, în ce chip...? O ţinea fiecare pe-a lui. Din Sfântul Altar, Grigorie vedea, pricepea, dar nu găsea de cuviinţă să continue în seara aceea. De altfel, era şi groaznic de obosit.
Inainte de-a se retrage la chilia lui, hotărî ziua şi ora când va continua pe aceeaşi temă.
Stelianos Papadopoulos
Vulturul ranit, Editura Bizantina
Cumpara cartea "Vulturul ranit"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.