Ce folos este ostasului in vreme de razboi ca sa fie fara arme? Cine sunt ostasii Domnului Iisus Hristos? Care sunt datoriile ostasilor? Iata cateva intrebari la care ne da raspunsuri unul dintre cei mai aprigi asceti ai lui Hristos, dar si un priceput ostas, avand “gradul” schima cea mare. Nimeni altul, decat Sfantului Nil Cavsocalivitul.
Dupa randuiala monahiceasca, rasoforii sunt ca ostasii care se deprind si invata mestesugul bataliei. Stavroforii sunt ca ostasii care merg la razboi, cand se pregatesc sa se loveasca ostile. Iar schimonahii sunt ca ostasii care au ajuns la locul bataliei si au armele gata si inceputul bataliei este hotarat. Atunci cel inarmat porneste razboi, iar cel nepregatit se prapadeste. Acestea insemneaza schima monahiceasca.
Rasoforii sunt ca ostasii pe care ii inscrie in armata, iar de vor fugi se vor face vinovati chiar daca unii zic ca rasoforii sunt ca si fratii si au voie sa se insoare. O, nepriceputilor, cum se poate aceasta? Fiindca voi de buna voie v-ati daruit lui Dumnezeu si v-ati facut ostasi imparatesti, iar pe urma vreti sa fugiti si sa va indeletniciti cu alt mestesug? Aceasta nu se poate.
Stavroforul este ca ostasul care se gateste si pleaca la batalie. Dar pe la jumatatea drumului cei fricosi se caiesc ca s-au facut ostasi si cauta sa se intoarca din drum. Si unde vor fugi? Cei ravnitori, vazand pe cei fricosi temandu-se, ii imbarbateaza si-i indeamna sa se inarmeze cu sfanta si marea schima, adica sa se faca schimnic si razboinic, si dupa ce se inarmeaza face sunet si incepe a se razboi. Insa daca se intampla ca cineva din frica sa asude si sa i se ude iarba din pusca, atunci nu poate sa se mai razboiasca.
Asa si monahul din trandavie si din nestiinta se da lenevirii si nu se razboieste si isi intineaza vietuirea cea monahiceasca. Unul ca acesta cum poate sa scape de vrajmasi? Este ca ostasul inarmat si sta in loc de razboi, dar ce folos are de la armele lui, cand se teme si se face sminteala si pentru ceilalti ostasi?
Ostasul cel bun nu este asa. Ci totdeauna este destept, asteptand trambita razboiului, dar din intamplare de va si cadea si iarba lui de pusca se va uda si se vor innegri armele lui, se va duce unde este soare si loc linistit si isi va usca iarba si armele le va curati. Atunci, cu mai multa ravna decat inainte, va intra in mijlocul vrajmasilor lui si-i va birui. Si nu numai pe sine se va izbavi, ci si toata ceata lui, caci vrajmasii vazand indrazneala lui se vor intoarce inapoi. Iar ceilalti ostasi mai mult se vor imbarbata, vazand ajutorul cel inarmat.
Asemenea si monahul, de va si cadea ca pustnicul Iacov, adica daca nevrand isi va intina schima ingereasca, se va duce la un barbat duhovnicesc si isi va marturisi gandurile cele intinate si faptele cele ruginite. Dupa aceea se va inarma cu hotarate ganduri si cu ravna mai multa decat inainte si, luptandu-se cu vrajmasii sufletului ii va birui. Vazand ceilalti monahi pe cel ce se imbarbateaza in asa fel in lupta, capata indrazneala si biruiesc patimile si pe satana.
Precum cel inarmat cu arme nu se apropie de vreun loc murdar, ca sa nu-si intineze ingerescul chip. Oricat de afundat ar fi cineva in rautati, cand vede schima pe dansul se sfieste si nu pacatuieste. Pentru aceasta iti spun sa nu lipseasca schima de pe tine.“
Pe urma i-a zis lui Teofan sa mearga la pestera Sfantului Nil si acolo sa primeasca ingereasca schima; apoi i-a spus:
„Cand vei primi ingerescul chip, dupa porunca Sfantului Nil, sa nu sezi acolo, fiindca parintii chiliei cand te vor vedea acolo se vor tulbura si vor blestema mila pe care Dumnezeu a facut-o cu tine, nevrednicul, caci tu te-ai aratat nemultumitor catre facatorul tau de bine, Sfantul Nil.
Parintele Dionisie de la chilia spanilor, nu numai ca nu pazeste poruncile Sfantului, ci il si graieste de rau si nu crede minunilor lui si otraveste si pe altii ca sa nu creada, ca naparca. Fiindca asteapta ca naparca cea simtita sa-l muste de picior; trupul lui se va otravi si va fi inmormantat la un loc strain, nu la chilia lui. Nu numai dansul, ci si ceilalti cati sed impreuna in chilia lui si nu cred, si defaima randuiala calugareasca, sa nu nadajduiasca ca vor scapa de otravitul pahar al muscaturii de naparca; in straine locuri vor fi ingropati!
Bucurie si veselie pentru cei ce locuiesc in chilia aceasta si traiesc cu placere de Dumnezeu in randuiala monahiceasca.
Dar vai celor ce locuiesc acolo si defaima randuiala monahiceasca!
Ce sa fac? Mie mi-e mila de ei! Insa lor nu le este mila de sufletele lor, ci isi voiesc pierzarea lor. Lui Dumnezeu ii este mila de om, iar omului nu ii este mila de sufletul lui. Ce sa-ti faca Dumnezeu, daca tu de buna voie iti dai sufletul iadului?
Dreptatea lui Dumnezeu este voia omului, caci Dumnezeu, dupa voia omului rasplateste, zicandu-i: „Primeste dupa cum ai lucrat!“
Mai bine era omului care se impotriveste lui Dumnezeu sa nu se fi nascut.
Tu insa, sa te pazesti sa nu te duci la lavra, fiindca iti este mintea indaratnica si ochiul tau viclean. Sa ai slobozenia sa iesi din linistea ta de trei ori pe an: in ziua Invierii, la Adormirea Maicii Domnului si in sarbatoarea Sfintilor Arhangheli. Acolo unde esti sa fii destept, fiindca vrajmasul nu doarme, ci cauta sa inghita pe oameni, precum si pe tine. Asa cum pescarul loveste fara de veste pestele cu ostia, asa si diavolul pe monah, cand il afla fara trezvie. Sa nu tii bani asupra ta, nici in chilia ta.“
Iar Teofan i-a zis: „Parinte, parinte, multe ai zis! Tu ai stapanire sa legi si sa dezlegi numai braul tau, iar nu si pe mine.“
I-a raspuns Sfantul: „Taci, ticalosule, si nu vorbi in desert! Ce te invat eu si ce faci tu?“
Teofan i-a zis: „Cate de acestea am auzit eu de la Sfantul Nil, daca le-as fi facut as fi ajuns Sfant. Si tu de ai face cate zici, te-ai sfinti, insa nici voi nu faceti cate ziceti, de aceea voi, cei din schitul Sfanta Ana v-ati facut de ocara oamenilor.“
Auzind acestea, Sfantul a pus mana la gura si a tacut putin timp. Apoi, i-a zis din nou lui Teofan: „Vezi ca iti este rusine acum, fiindca ti-am spus un cuvant ca sa nu ma mai imboldesti atat.“ Atunci Sfantul i-a zis cu blandete: „Nu ma necinsti atata, ticalosule, caci pentru acestea sa stii ca si tu vei suferi necinste din partea crestinilor mireni si a calugarilor. Insa eu am rabdat si nu m-am tulburat la necinstea pe care mi-ai facut-o; tot asa trebuie sa rabzi si tu. Caci si parintele Gherasim m-a necinstit si va patimi asemenea tie. Pentru ce voieste sa-si lase calugaria? Patima zavistiei sa o dezradacineze si cate a patimit sa nu le mai socoteasca.
Trebuie mai inainte sa se gateasca sa aleaga una din doua: ori sa-si lase jos cugetul cel inalt si sa se smereasca, ori, daca le tine, sa nu spuna ca «cele ale lui Dumnezeu sunt gresite», fiindca Dumnezeu nu greseste niciodata. Cine l-a pus sa fagaduiasca inaintea jertfelnicului voturile cele monahicesti si sa depuna “juramantul de soldat al lui Hristos” ?
Dumnezeu este la inaltime si tine funia fiecaruia si oricine va amesteca funia altuia, Dumnezeu, care o tine in mana, il va pedepsi cu dreapta lui judecata. Iar acela ce cauta sa taie funia altuia, i se va taia funia lui. Dumnezeu nu lasa sa se taie, dar daca se va taia, are om sa o alcatuiasca si sa o lege iarasi si acest om este viata aceasta si pocainta, precum s-a intamplat si cu Sfanta Maria Egipteanca, care s-a pocait si s-a mantuit. Taierea funiei este hotararea lui Dumnezeu.
Sfinte Cuvioase Parinte Nil, de acolo, din Ceruri, roaga-te pentru noi pacatosii!
Doamne ajuta!
Stefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.