Nu-ţi pierde nădejdea, surioară, ci străduieşte-te din toate puterile să ajungi la trezvie, ca măcar după posibilităţi să-ţi săvârşeşti ascultarea. Adună atât cât poţi aduna; acum sunt vremuri grele, nu mai sunt pentru colecte. Este mai bine să aduni mai mult, dar aici se amestecă şi slava deşartă, dar, dacă aduni puţin, nu ai de ce să te mândreşti.
Motivul nentru care te-ai zăpăcit şi ai slăbit în strângerea colectei constă, pe de o parte, în încurcăturile de dinainte şi, pe de altă parte, şi în bătrâneţea ta. Ridică-te prin mustrarea de sine şi, totodată, cere şi ajutorul lui Dumnezeu cu smerenie, spovedindu-ţi rătăcirea de dinainte, ca să poţi, pe cât va fi cu putinţă, să-ţi săvârşeşti ascultarea în duh călugăresc. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a lII-a, p. 67)
Se spune că cei ce slujesc altarului se hrănesc de la altar. Aşa şi colectorii - nu trebuie să ia bani, dar, dacă au nevoie de ceva, pot lua din banii adunaţi. Colectorul principal face aşa cum vrea el, iar de cel ce îl ajută trebuie să aibă grijă tot timpul: dacă i s-au uzat hainele şi are nevoie de ceva, trebuie să-i dea din hainele, încălţările şi chiar albiturile adunate. (Cuviosul Ambrozie, 23, Partea a IlI-a, p. 68)
Sfinţii părinţi
Sfinţii Părinţi, pe lângă toată înălţimea lor duhovnicească, aveau smerenie şi gândeau despre ei că sunt păcătoşi, nicidecum îndreptându-şi mintea lor spre virtuţi sau spre daruri duhovniceşti. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 3, p. 43)
Ia aminte la viaţa ta şi vezi dacă seamănă cu viaţa şi învăţătura Sfinţilor Părinţi. Ei, mergând pe calea cea cu multe chinuri a vieţii, cu smerenie şi cu dragoste au săvârşit-o şi au dobândit rodul cel duhovnicesc, iar eu, ca să nu mai zic de tine, căutăm numai tihna în viaţa noastră, iar mustrările şi ocările nu le răbdăm, ci le respingem de la noi şi în această stare nenorocită ne hrănim cu părerea de sine şi pe ceilalţi îi mustrăm, îi osândim, îi dispreţuim şi aşa mai departe. Ce roade duhovniceşti să aşteptăm, aşadar? Ce vom semăna, aceea vom şi culege. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 3, p. 51)
Ei [Sfinţii Părinţi] se temeau să se conducă după raţiunea şi voinţa lor, ca să evite amândouă extremele: şi lipsurile şi surplusurile, care îi vatămă pe nevoitori; şi au mers pe calea de mijloc, calea împărătească. (Cuviosul Macarie, 24, Voi. 3, p. 11)
Fragment din cartea "Filocalia de la Optina. Invataturi de suflet folositoare ale cuviosilor batrani de la Optina Vol. II", Editura Egumenita
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.