Colind ceresc
M-am intrebat si eu, v-ati intrebat, de buna seama, si dumneavoastra: despre care "mostenire" vorbeste preotul in biserica noastra?
De mii de ani ducem cu noi cuvinte, legende, obiceiuri, mituri, cantece, rugaciuni, colinde. Si, tot de mii de ani, cantam colindele si Liturghiile lui Ler Dumnezeu. Invesmantam in cuvinte tot ce avem mai de pret, credinta cea sfanta, iubirea si viata care niciodata nu moare.
Un cantec de azi reinvie viata de ieri, cand Muntii Carpati erau plini de horile, de doinele si de rasunetul lirei celei fermecate a lui Orfeu, cel din Rai. Pe Mara, pe Aries, pe Mures si pe Tarnava, pe Arges, Olt, Dambovita si Ialomita, pe Prut, Nistru, Siret, Somes, Buzau, Tisa si pe Dunarea cea mare, Zalmoxis, Burebista si Decebal, Maica Sfanta si Fiul lui Dumnezeu se inchinau Tatalui si chemau poporul la lupta pentru Romania, Tara lui Iisus Hristos.
Iar prin cuvintele, cantecele si colindele neamului, cantatoare prin muntii si vaile Carpatilor, curgea apa cea vie, dulce si sfanta a poporului, limba romana, graiul lui Dumnezeu pe Pamant.
Astazi, peste tot cuprinsul tarii traieste amintirea sfanta a neamului, incepand cu Domnul si cu Primii Sfinti ai poporului roman, Io Ler, Dumnezeul Cel Mare, Isus, Fiul lui Dumnezeu si Maica Domnului, Sfanta Fecioara Maria.
Intre Carpati, Dunare, Tisa, Nistru si Marea Neagra, mai traieste inca vie amintirea Cuvantului lui Dumnezeu, rostit in limba romana de Sfanta Maria si de Apostolii neamului.
Aici, rugaciunea sfintilor se amesteca cu jalea doinelor unui popor care nu s-a pierdut si nu si-a pierdut nici "mostenirea", ci, in ciuda pustiirilor istoriei, traieste si-si pastreaza inca credinta vie si sfanta, primita odata cu limba, la Inceputul Lumii.
Iar muntii, dragii mei, Muntii Romaniei canta din nou, Leru-i Ler si Doamne Ler, sfintii de jos si ingerii din cer. Caci, intr-adevar, primii care L-au recunoscut pe Fiul lui Dumnezeu revenit pe Pamant, au fost Muntii Carpati. Iar ingerii, spune Cuvantul lui Dumnezeu, ingerii canta la toate liturghiile Bisericii Ortodoxe Romane.
De ultimul Craciun au mai cantat odata. Nimeni nu i-a vazut venind, in acea seara, de dinaintea Ajunului Craciunului. Doar ca, asa, de-odata, au inceput sa cante intr-un bloc din strada Plopilor din Cluj-Napoca. I-am auzit cum coborau de la etajul 10 cantand:
Colo-n josu mai in josu
Este-o dalba manastire.
Patru colinzi la fiecare etaj. Am ramas inmarmurit, niciodata n-am mai trait asemenea frumusete. Unii deschideau usile, altii nu, ei cantau mai departe, la fiecare etaj, patru colinzi. M-am trezit din uluiala pe cand colindatorii erau pe la etajul 5 si am fugit pe scari in sus. Erau patru. Doar patru. Patru barbati. Patru tineri. Patru ingeri. Aveau instrumente de suflat, fluiere, clarinete sau trompete, instrumente vechi, pe care nu prea le cunosteam. Iar felul lor de a canta era minunat, neomenesc de frumos. Parca tot cerul canta cu ei, coborand pe Pamant.
Se pare ca, in taina acelei seri, ingeri si oameni colindau impreuni, in ceruri si pe Pamant. N-am zis nimic, era intuneric pe scari. Si-mi curgeau lacrimile. Am aprins lumina si am inceput sa colind cu ei. Acum eram cinci voci: un om si patru ingeri. Si-asa, impreuna, colindam la fiecare etaj. La urma, la parter, unul mi-a strans mana, zicandu-mi ceva, nu am inteles ce, poate Sarbatori fericite.
Verisoara mea m-a intrebat:
- Cine au fost acesti oameni?
- N-au fost oameni.
- Dar ce au fost?
- Au fost ingeri.
- Cum, ingeri?
- Pai, n-ai vazut cu ochii tai? Coborau din cer.
- Si, unde s-au dus?
- La colindat, doar e Sarbatoarea Craciunului, Mos Craciun cu plete dalbe.
Hai, linu-i... Leru-i Doamne!
Intru Numele Ler Domnului Dumnezeului nostru!
Ioan Suciu
Ioan Suciu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.