1) Ideea de competiţie are la bază ideea luptei dintre bine şi rău. 2) Moartea competiţiei este o sinucidere filosofică. 3) Colectivitatea contra individualismului - războiul gloatei cu Liderul. 4) Invidia nu poate fi pusă în legătură cu competiţia. 5) Copilul trebuie să se angajeze doar în competiţii care îl dezvoltă pe termen lung şi să nu se streseze cu concursuri efemere. 6) Soluţia este să avem doi Abeli, nu doi Câini.
O ALTĂ temă care naşte dezbateri permanente între părinţi şi pedagogi este Competiţia. Discuţiile se poartă oarecum post-mortem, deoarece competiţia a fost scoasă din sistemul de învăţămînt şi îngropată fără nici o pompă, ca ceva necurat. Elevii nu mai primesc note, pentru că asta îi traumează. Evaluările se fac prin convenţii confuze, venite din partea profesorului şi a colegilor, dar cea care primează este Autoevaluarea. Un sistem de învăţămînt în care îţi dai note singur. După primul an de astfel de învăţămînt, o învăţătoare de provincie a tras o concluzie anecdotică: „O fi bună metoda asta, dar nu e pentru copiii deştepţi."
Am două mărturii despre situaţia din şcolile de provincie din Moldova. In una băieţii din clasele a opta-a noua îi supuneau pe cei mai mici la sex oral în WC-ul şcolii, în schimbul unui joc pe tabletă, iar în cealaltă au fost surprinse mai multe cazuri de sex homosexual între băieţi de 10-12 ani. In timpul orei se întâmplă ca elevii să iasă din clasă fără să anunţe, iar unul dintre băieţi are obiceiul să meargă în patru labe, făcînd ca oaia şi mîncînd florile din vazoane, considerînd că asta e distractiv. Nici în cazul sexului oral din WC-ul şcolii, nici în cazul copilului-oaie, profesorii, în frunte cu directorul, nu ştiu cum să reacţioneze. Situaţii similare mi-au fost relatate şi de părinţi care au copiii la şcolile din Iaşi. Se pare că este o situaţie care tinde să devină generală.
Mă întreb dacă toate acestea nu cumva îi traumează pe copii mai tare decît notele.
Este normal ca lipsa de competitivitate să genereze un proces invers. De vreme ce concurenţa naşte calitate, este logic că lipsa concurenţei naşte lipsa calităţii. De ce în cazul obiectelor aplicăm principiul economic „concurenţa naşte calitate", iar în cazul oamenilor ne dorim să-i educăm în afara concurenţei, degenerînd în formele sălbatice arătate mai sus? Observaţia învăţătoarei că acest sistem este împotriva copiilor deştepţi este foarte pertinentă.
Să ne imaginăm zece copii care sînt puşi să deseneze o mască de ghips. Daca acei copii au fost instruiţi in prealabil şi posedă cunoştinţele necesare, desenele lor vor reprezenta destul de fidel acea mască de ghips. Daca însă ei sînt total neinstruiţi, desenele lor vor fi departe de a semăna cu masca de ghips sau poate că nu vor semăna deloc cu ea. Pentru a înţelege cum funcţionează competiţia, vom lua cei zece copii neinstruiţi şi îi vom pune să deseneze aceeaşi mască de ghips, dar le vom strecura între ei şi un copil care a fost instruit şi are cunoştinţe avansate de desen. Se va constata ca cei neinstruiţi vor desena mai bine masca de ghips atunci cînd au în grup un copil instruit decît atunci cînd au făcut-o singuri. Acest fapt se datorează spiritului de competiţie, care ii face pe copiii neinstruiţi să se raporteze la cel mai bun şi sa înveţe de la el ceea ce acela ştie să facă mai bine decît ei.
Se afirmă că spiritul de competiţie duce la invidie şi la nesocotirea semenilor, Acest lucru nu a fost dovedit de nici un studiu ştiinţific. Dimpotrivă, literatura patristică milenară şi fapte bine stabilite ne demonstrează că invidia şt răutatea există independent de valoarea şi performanţele urmi om.
Să luăm cel mai cunoscut caz de invidie din istorie, cel al fraţilor Abel şi Cain. Abel cel bun se străduia să facă toate lucrurile bine şi I-a adus lui Dumnezeu jertfă cei mai frumoşi miei. Cain cel nepăsător, deşi avea şi el turma sa de oi şi putea să intre în competiţie cu Abel alegînd spre jertfă din mieii cei buni, a ales să aducă lui Dumnezeu miei bolnavi. Aşadar: Abel-competitiv, iar Cain-noncompetitiv. Ce s-a întîmplat mai departe ştim cu toţii: Cain şi-a ucis fratele nevinovat şi bun din simplă invidie. La cine a apărut invidia, la cel competitiv sau la cel noncompeiitiv? Desigur, invidia se naşte la cel nepăsător, delăsător şi lipsit de succes. Dimpotrivă, persoanele competitive sînt ferite de invidie, deoarece îşi au bucuria roadelor propriei munci.
Nu cumva, excluzînd competiţia din metodele de educaţie, creăm de fapt condiţii ideale pentru invidie şi răzbunare? Doar spiritul de competiţie, aducător de roade sprirituale şi sănătate trupească, este garantul bucuriei şi al mărinimiei.
Excluderea competitivităţii este un nonsens, deoarece, dacă nu ar fi existat Abel în viaţa Iui Cain, acesta ar fi găsit pe altcineva pe care să-l invidieze şi să-l ucidă. Soluţia este nu să facem doi Câini, ci să facem doi Abeli. Doi Câini se vor ucide între ei în orice condiţii, pe cînd doi Abeli se vor iubi şi vor iubi pe toţi din jur în orice condiţii.
Aşa stau lucrurile în zona abstractă, teoretică, a concurenţei. Dar să vedem ce se intim plă în realitatea de zi cu zi. Cineva din grupul de discuţii Antiparenting a dat următoarea replică: „Am oarecare dubii despre cit de bine cunoaşteţi ce înseamnă competiţia în şcoala românească şi cîţi părinţi sînt disperaţi că nu le-a luat odrasla 100 de puncte la fiecare Cănguraş."
Pentru a nu cădea în capcana întrecerilor socialiste dintre părinţi, în care copiii sînt steaguri fluturînde, e nevoie să cunoşti sensurile profunde ale pedagogiei. Ceea ce s-a pierdut azi - s-a pierdut cu bună ştiinţă, cu efortul conjugat al autorităţilor sociale şi morale. Asta nu e competiţie, asta e colectare de puncte. Tatăl meu mi-a atras întotdeauna atenţia să nu-mi bat capul cu notele, ci să adun cunoştinţe cu bătaie pe termen lung. De asta aveam deseori note proaste, pentru că în perioada cînd unii desenau cîmpuri la caiet, eu citeam Hugo Friedrich, pentru că scopul meu nu era să iau o notă bună la literatură, ci să devin un poet bun. Competiţia e pe termen lung şi cîştigă cel care arată performanţă în arena lumii, nu în faţa clasei. Sper ca acest sfat să vă ferească copiii de stresul competiţiilor cu efect imediat şi să-i antreneze în marea competiţie a vieţii, unde valoarea cîştigă întotdeauna, mai devreme sau mai tîrziu.
IEROMONAH SAVATIE BAŞTOVOI
ANTIPARENTING, EDITURA CATHISMA
Cumpara cartea "ANTIPARENTING"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.