Aceasta este o cauză reală a foarte multor boli în zilele noastre. Deşi conflictul şi coruperea mediului înconjurător aduce boli fizice, organice, semnificaţia profundă este tot de natură duhovnicească.
In lumea aceasta nu există nimic în afara minunilor lui Dumnezeu. Cea mai măre minune este chiar lumea aceasta.
Părintele Dumitru Stăniloae a scris pagini minunate, adânci pe această temă. Merită să repunem în valoare gândirea acestui mare teolog, pe care l-am cunoscut personal şi care mi-a dăruit un volum al Filocaliei scriindu-mi o dedicaţie cu peniţă şi cerneală.
De la el am învăţat că nici un efort al omului nu rămâne nerăsplătit. După venirea regimului comunist la putere, a început să traducă Filocalia. Doamna preoteasă era sceptică, fiind convinsă că va munci degeaba, deoarece comuniştii atei nu vor fi de acord cu publicarea operei. Dar sfinţia sa a răspuns: Mai bine să lucrez degeaba decât să stau degeaba. Dumnezeu i-a ajutat şi Şi-a văzut cu ochii întreaga operă publicată.
In tratatul de dogmatică, Pr. Dumitru Stăniloae tratează relaţia om-mediu înconjurător. Iată ideile principale:Omul este obligat să cunoască lumea, pentru a folosi judicios lucrurile ei. Cunoaşterea lumii şi descoperirea sensurilor ascunse în lucruri se face prin credinţă. Dacă nu vei crede, nici nu vei înţelege.
Sfântul Marcu Ascetul spune că imediat ce vedem un lucru sau ne vine în minte imaginea lui să-l punem în legătură cu Dumnezeu, adică să nu punem ceva pătimaş în sensurile lucrurilor. Atunci vom obţine şi o creştere duhovnicească, căci în felul acesta cunoaştem intenţiile iubitoare ale lui Dumnezeu.
Pe de altă parte, folosirea lucrurilor trebuie să fie dominată de cumpătare - ca un mod sănătos de a ne folosi de universul material şi biologic.
Acest univers se mişcă, de la Creaţie, după o legitate proprie impusă prin însuşi actul creaţiei. De aceea suntem datori să avem o atitudine etică în relaţia cu mediul înconjurător.
Natura este astfel structurată încât lasă loc intenţiilor umane. Adam a fost robit de către natură, el înseamnă robirea spiritului de către dulceaţa fructului. Hristos este modelul Creatorului însuşi: stăpânirea naturii prin efortul renunţării la dulceţile ei şi asumarea durerilor de pe cruce.
Când lucrarea omului în natură şi în lume nu duce la îmbunătăţirea lui duhovnicească, apar insuccese şi dureri.
Facerea trupului din pământ implică o recapitulare a elementelor universului material în constituţia omului. Fiecare persoană e un ipostas al întregii naturi cosmice - desigur în solidaritate cu ceilalţi -, căci nu se poate ieşi din interiorul acestei naturi cosmice.
Natura e o parte a naturii omului şi e intercalată în dialogul interuman, fie că este beneficiar, fie că este distrugător.
Atentând la integritatea morfologică a naturii, omul o poate corupe, dar această corupere afectează şi natura care aparţine tuturor; coruperea, sterilizarea şi otrăvirea naturii face imposibilă existenţa omului şi a semenilor.
Trebuie să avem bunul obicei ca, de câte ori ne lovim de lucruri, să facem efortuf de a le pune în legătură cu Dumnezeu. Astfel descoprim şi ne uimim de minunăţia legilor perfecte care mişcă universul, apele, plantele, vieţuitoarele. Dialogul, relaţia interactivă om-mediu întemeiată pe credinţa într-un act creator şi pe conştiinţa că întregul cosmos este un dar al Sfintei Treimi, se întoarce benefic spre creşterea duhovnicească a omului. El va înţelege că hrana pe care o seceră în fiecare an şi rodul de fructe sunt daruri oferite de Domnul pentru fiecare persoană în parte în toate zilele vieţii ei pe pământ.
Schimbarea la Faţă în Muntele Tabor este un eveniment semnificativ pentru relaţia Dumnezeu-om-cosmos. Slava lui Hristos a acoperit, a luminat şi natura; aşa înţelegem cum natura însăşi resimte liniştea şi lumina iradiate din sfinţenie. Omul sfânt linişteşte suspinele naturii, căci şi natura suspină până la venirea Domnului.
Când omul are o legătură sfântă cu universul creat, înţelege cum legile viului şi neviului sunt contorsionate pentru a se împlini o profeţie, o rugăciune fierbinte, un miracol.
Puterea şi actul creator al lui Dumnezeu, Cel ce a făcut lumea din nimic, se uneşte eficient cu puterea omului de a modela şi obţine beneficii de la natură. Aceasta obligă omul la o mare responsabilitate atât faţă de Creator şi faţă, de semeni, cât şi faţă de natură.
Oferta naturii nu e nici veşnică în timp, nici infinită în spaţiu; aceasta ne obligă să fim generoşi, să beneficiem frăţeşte de darurile naturii şi să ne exersăm înfrâna-rea, ca o creştere în planul spiritual.
Lumea fără om, fără coroana ei, nu ar avea sens. Dar nici lumea, nici omul nu se pot perpetua şi nu-şi trag seva existenţială dintr-o potentă de sine eternă; fiind creată din nimic, lumea nu se trage din fiinţa lui Dumnezeu. Dacă Dumnezeu S-ar retrage din creaţie, lumea s-ar reîntoarce „în nimic". Pentru toate acestea, lumea şi omul sunt dependente într-un mod absolut de voia lui Dumnezeu. Această dependenţă în comun obligă la trezvie şi reciprocitate.
Darurile materiale pe care şi le fac oamenii sunt semne ale iubirii dintre ei şi îmbogăţesc patrimoniul spiritual al milosteniei.
Universul material şi biologic îşi continuă existenţa împreună cu omul în aceeaşi pronie divină.
Ieromoanhul Isaac mărturiseşte că „după întâlnirea cu Părintele Paisie, am simţit că natura din jurul nostru luase altă înfăţişare".
In urcuşul lui spre îndumnezeire, omul trebuie să abordeze şi să folosească cu evlavie acest univers.
Actul creaţiei este perfect, deci neperfectibil. Aceasta reiese şi din versetele Creaţiei: Şi a văzut Dumnezeu că este bine. Aceste versete stau puternic împotriva manipulărilor genetice atât de practicate astăzi, întruparea Mântuitorului a sfinţit lumea creată:
- prin intrarea în apele Iordanului, a sfinţit apele;
- prin sângele curs la piciorul crucii, a sfinţit pământul;
- prin înălţarea la cer, a sfinţit văzduhul.
In Galateni 6, 14 se spune că lumea e răstignită pentru mine şi eu pentru lume.
Aceasta înseamnă că lumea nu are ceva care să mă învingă printr-o atracţie irezistibilă, nici în mine nu e ceva care să mă împingă irezistibil spre ea.
Vom exemplifica în continuare cu câteva cazuri de corupere şi agresiune asupra mediului înconjurător.
Prof. Univ. Dr. Pavel Chirila
Vindecarea, Editura Christiana
-
Sfintenia lui Dumnezeu si sfintirea omului
Publicat in : Dogma -
Sfintenia, transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului
Publicat in : Editoriale -
Sfintenia, nebunia normalului intr-o lume anormala
Publicat in : Duminica Tuturor Sfintilor
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.