Prin termenul de credinta, Biblia intelege trei lucruri distincte:
1. Intr-un prim sens, reprezinta capacitatea sufletului de a crede, cu care a inzestrat Dumnezeu pe fiecare om, fara discriminare (Romani 12, 3). Ea este darul lui Dumnezeu (Efeseni 2, 8). Fara credinta nu se poate trai. Constient sau nu, omul actioneaza in mod constant prin credinta, in toate domeniile vietii. Copilul devine om mare tocmai datorita faptului ca el crede ce i se spune si pentru ca asculta fara sa inteleaga tot ce implica ascultarea lui. Toti oamenii sunt predestinati sa creada. Este insa alegerea lor de a decide in ce anume isi vor investi credinta. Credinta este un capital pe care noi il investim in ceea ce consideram noi mai avantajos: fie in Dumnezeu, fie numai in oameni, fie in bunuri. Desigur, nu este totuna.
2. In al doilea sens, credinta se refera la ceea ce crede cineva, la crezul sau sistemul de doctrine crestine. Pentru mantuirea omului, Dumnezeu a descoperit in Cuvantul sau, Biblia, tot adevarul necesar pentru ca cineva sa intre intr-o relatie autentica, mantuitoare cu Dumnezeu prin Iisus Hristos. In aceasta credinta in care au crezut patriarhii, profetii si apostolii, ii indemna Pavel pe convertitii sai sa staruie in credinta (Filipeni 1, 27). Deoarece Dumnezeu nu se schimba, nici sistemul credintei nu s-a schimbat de-a lungul istoriei omului pacatos.
3. Credinta mai inseamna de asemenea si acea bizuire a inimii si a mintii in Dumnezeu si in caile Sale. Ea este tot darul lui Dumnezeu si vine in urma auzirii sau citirii Sfintei Scripturi (Romani 10, 17). Aceasta credinta aduce in inima motivatia care-l face pe credincios sa actioneze conform vointei Sale suverane. Credinta nu inseamna o executare oarba si irationala, ci intr-o incredere suprema in capacitatea si integritatea lui Dumnezeu. O asemenea credinta este o conditie prealabila pentru apropierea omului de Dumnezeu. Prin mijlocirea credintei in Hristos, pacatosul este iertat si indreptatit (Romani 5, 1).
Prin credinta, neprihanirea lui Hristos devine a noastra. Credinta in Dumnezeu Ii da Lui ocazia sa faca lucruri minunate pentru om si prin om (Matei 9, 21-22). Apostolul Pavel afirma in mod sustinut: credinta nu desfiinteaza Legea si nici datoria omului de a respecta aceasta Lege (Romani 6, 1-2). Dimpotriva, ea il plaseaza pe pozitia in care dreptatea legii poate fi implinita in el prin Iisus Hristos.
In scrierile Apostolului Pavel, increderea credinciosului in ceea ce a facut Hristos pentru a realiza impacarea lui cu Dumnezeu se cheama credinta. Ceea ce incearca sa faca cineva conformandu-se unor ritualuri sau milostenie cu scopul de a castiga merite in fata lui Dumnezeu in vederea obtinerii mantuirii, Pavel le numeste "fapte". Noi toti depindem de Hristos, de neprihanirea Lui prin credinta, noi nu putem fi mantuiti decat prin meritele lui Hristos si nu prin adaos de fapte (Romani 3, 28).
Aceasta este esenta crestinismului biblic. Credinta nu conduce doar la o relatie autentica cu Dumnezeu, ci si la o cooperare cu El, care face posibila asemanarea cu Hristos, atat in inima cat si in comportamentul nostru. Acolo unde exista credinta vie vor apare si fapte bune, acestea nu sunt "fapte" prin care credinciosul isi rascumpara trecutul, fie ele ritualuri, posturi, penitente, milostenii, ele sunt o consecinta fireasca pe care Hristos deja a adus-o in sufletul lor.
Absenta faptelor bune in viata crestina este dovada ca persoana respectiva se afla inca sub stapanirea pacatului, in ciuda marturisirii cu gura a credintei in Hristos. Rodul faptelor bune, care vine din iubire si ascultare, releva o predare sincera si completa lui Dumnezeu.
Vizireanu Fulvia (Felicis)
Bibliografie:
Jorgen Smit, "Meditatie si trairea Fiiintei lui Hristos", Editura Triade, 2009
Vasile Andru, "Viata si semn", Editura Herald, 1989
Miguel de Unamuno, "Secretul vietii, eseuri", Editura Humanitas, 2009
felicis Felicis
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.