Ce rol joacă credința în viața unui om? Pentru că adeseori în Evanghelia lui Hristos ni se spune: „Credința ta te-a vindecat!”, „Credința ta te-a mântuit. Mergi în pace!” . Alteori, Hristos le spune ucenicilor săi astfel: „Dacă voi ați avea credință cât un grăunte de muștar și munții i-ați muta.” Ce să înțelegem prin credință? De la depărtare, lucrurile par destul de simple, dar pe măsură ce ne apropiem observăm că totul se complică, sau le complicăm noi, oamenii. Totuși, ce înseamnă credința?
În Noul Testament găsim o definiție a credinței și anume: „credința este încredințarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor celor nevăzute.” Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu, de s-au făcut din nimic cele ce se văd. Credința depășește orice imaginație. Tot în Noul Testament, ni se spune că „Fără credință, dar, nu este cu putință să fim plăcuți lui Dumnezeu, căci cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este și că se face răsplătitor celor care îl caută.”
Prin credință au fost încercați protopărinții noștri, profeții, prorocii, drepții, regii și împărații, apostolii și ucenicii lui Hristos, mucenicii și mărturisitorii credinței creștine. Prin credință s-au făcut mii și mii de minuni, s-au vindecat cei bolnavi, au înviat cei morți, s-au separat apele, s-au astupat gurile leilor, s-a stins puterea focului, s-au dezlegat lanțurile închisorii, s-a pogorât foc din cer, regii au câștigat războaie etc. Prin credință și astăzi se fac minuni, la tot pasul, numai că oamenii nu mai au ochi spirituali să le vadă. Prin credință omul evlavios nădăjduiește la o Judecată de Apoi și la dobândirea vieții veșnice, așa cum ne-a promis Mântuitorul Hristos. Prin credință, omul credincios reușește să treacă prin toate încercările și capcanele vieții. Prin credință creștinului autentic nimic nu îi este cu neputință. Prin credință totul este posibil.
Credința este o taină din veac ascunsă în Dumnezeu. Credința este zidită pe temelia prorocilor și a apostolilor, piatra cea din capul unghiului fiind însuși Iisus Hristos.
Credință este să crezi în Dumnezeul Cel de necuprins cu mintea, Care din nimic a adus la ființă cerul și pământul, marea și toată făptura văzută și pe cea înțelegătoare. Această credință o aveau toi vechii Proroci și Drepți, de la Adam până la Hristos. După venirea lui Hristos, credința este să creadă cineva în Tatăl, în Fiul și în Sfântul Duh și în marea taină a iconomiei că Fiul și Cuvântul lui Dumnezeu, Care este de aceeași fire cu Tatăl și Ipostas [al Sfintei Treimi], fără să se despartă de Tatăl, a încăput în pântecele Fecioarei Maria - care a fost Fecioară înainte de naștere, iar după naștere tot Fecioară a rămas - și S-a întrupat, asumându-și deplin firea omenească într-un Ipostas și rămânând Dumnezeu neschimbat.
Credință este să crezi că acestea au avut loc, pentru ca aceia care cred în Însuși Hristos, să se îmbrace din nou prin Hristos cu Duhul Sfânt, de Care s-a dezbrăcat Adam cel-întâi-zidit prin încălcarea poruncii. Și după ce se fac părtași Sfântului Duh, să poată săvârși în împreună-lucrarea Duhului și dumnezeieștile porunci - la fel cum mai înainte făceau Sfinții prin credință – și să îl biruiască desăvârșit pe diavol și pe demonii nevăzuți. Pentru că, fără Duhul Sfânt, nu este cu putință nici să nu păcătuim, nici să săvârșim sfintele porunci, nici să respingem stăpânirea și puterea demonilor care stau împotriva noastră.
Credință este să crezi în Dumnezeu, pentru câte a spus în toate Scripturile însuflate de El. Credință este să primești cele ale lui Dumnezeu, fie dogme, fie porunci, adică să primești pe Duhul Sfânt. Credință este să te dăruiești lui Dumnezeu întru totul, și cu tot sufletul să-ți pui doar în El toată nădejdea mântuirii. Credință este să crezi că Dumnezeu poate să le facă pe toate câte sunt după bună-voirea bunătății Sale și să cunoști că El le făptuiește spre folosul nostru spiritual. Credință este să ai încredere în puterea de nebiruit a lui Dumnezeu.
Sfinții Părinți numesc credința o cugetare nepătimașă despre Dumnezeu, o știință întemeiată pe principii ce nu pot fi demonstrate, deoarece ea este o legătură mai presus de fire, prin care nedemonstrabil ne unește cu Dumnezeu într-o unire mai presus de înțelegerea noastră; de aceea, adâncul credinței nu rabdă să fie cercetat de cugetări iscoditoare. Sfânta Scriptură o numește „temelie a celor nădăjduite“.
Credința în Hristos mă face să trăiesc în El sau să mă deschid Lui ca să-L simt trăind în mine. Credința în Hristos i-a făcut pe oameni să se simtă, în Duhul Sfânt, fii ai Tatălui și deci frați între ei. Propriu-zis, nu se mai poate vorbi de neamuri opuse în Hristos, ci de oameni noi, uniți în aceeași credință. Credința în Hristos este urmată de iertarea păcatelor și aceasta de viața veșnică. Acestea sunt legate organic între ele. Credinței îi premerge cunoștința, care s-a dăruit oamenilor de către Dumnezeu, ca har înainte de har, și ea învață pe cei ce se împărtășesc din ea să creadă în Cel ce le-a dăruit-o. Credința naște iubirea de Dumnezeu și de oameni, care duce la viața veșnică. „Cel ce va crede și se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi."
Credința este un dar de la Dumnezeu. „Căci în har sunteți mântuiți, prin credință, și aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu.” Într-adevăr, fără credință, fără harul Duhului, fără Hristos, omul este slab, neputincios și plin de patimi. „Fără Mine nu puteți face nimic!” , ne spune Mântuitorul. Și orice vom cere în numele Domnului Iisus Hristos suntem încredințați că vom primi. Dacă nu mai trăim noi, ci Hristos trăiește în noi, atunci toate lucrurile capătă o altă valoare, un alt sens, în folosul nostru duhovnicesc.
Credința cuprinde mai multe aspecte din viața creștinului. Credința presupune biruința în lupta cu sine, care nu este ușoară și care se întinde pe tot parcursul vieții. Un Sfânt Părinte ne spune că „cel ce s-a biruit pe sine, stăpânește asupra patimilor sale.” Credința înseamnă respectarea poruncilor dumnezeiești și lucrarea virtuților.
Credința înseamnă pacea sufletului și cultivarea unor relații bune cu părinții, cu rudele, cu semenii, cu natura și cu întreaga creație. Dacă nu-l iubești pe Dumnezeu, dacă nu respecți poruncile dumnezeiești, dacă nu lucrezi virtuțile creștine, dacă nu iubești aproapele, dacă nu ai o prezență de rugăciune, dacă nu ai o relație bună cu părinții, rudele și semenii, atunci fii sigur că nu ai nici credință.
Credința se bazează mult pe încredere. Dacă ai o neputință, o boală, o suferință oarecare, pe lângă faptul că trebuie să mergi la un medic, trebuie să lupți și cu tine însuți, folosind încrederea și imaginația. Te așezi frumos în fotoliu, sau mergi într-o biserică unde este liniște și îți imaginezi ce făceai tu cu cea mai mare plăcere când erai sănătos: alergai prin parc, conduceai mașina, mergeai la teatru, la spectacole, în pelerinaj, scriai cărți etc. În acel moment îți activezi cele cinci simțuri și încerci să intri în starea aceea de spirit, ca și când ai fi perfect sănătos. Faci acest lucru de mai multe ori, și prin credință, prin încredere îți vei putea redobândi sănătatea pe care ai avut-o înainte de boală.
Așadar, să-l rugăm pe Dumnezeu să ne dăruiască har, credință și pricepere în trăirea credinței adevărate, pentru a putea vedea minunile din viața noastră, care lucrează permanent, cu timp și fără timp. Și să ne învrednicească cu sănătate, pace și viață lungă, pentru că doar în Iisus Hristos ne încredem. Amin.
Ștefan Popa
Stefan Popa
-
Adevaruri de credinta, Dogme, Teologumene si Pareri teologice
Publicat in : Dogma -
Credinta si faptele bune
Publicat in : Hristos -
Credinta in viata de apoi in crestinism
Publicat in : Editoriale -
Credinta, conditie primordiala a purificarii
Publicat in : Morala -
Dialogul dintre stiinta si credinta in definirea notiunii de boala
Publicat in : Sanatate si stiinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.