Cartea Maşina de ucis amintirile. Istorii pentru mai târziu, apărută la prestigioasa editură clujeană Eikon, avându-l ca autor pe jurnalistul, teologul şi scriitorul Florian Bichir, surprinde cititorul atât prin originalitatea ideilor, cât şi prin frumuseţea substratului literar. Volumul este un pamflet la adresa societăţii româneşti contemporane, evenimentele fiind inspirate din cotidianul apăsător al românilor şi transfigurate prin mustul dulce al creaţiei literare. Florian Bichir este, astfel, un artizan al transformării unor simple informaţii într-o poveste literară de succes. Prin aceasta, se dezvoltă şi se actualizează celebrul înţeles al profanului înconjurat din toate părţile de globalizarea contemporană, evidenţiind că nu este posibilă o împotrivire faţă de mersul lumii, ci, mai degrabă, o reîntoarcere la ceea ce este sacru, la izvoare.
Cu toate că lucrarea cuprinde mai multe articole apărute în presă, aceasta relevă continuitate, luciditate şi o reflecţie ascensionale, datorate măiestriei artistice şi literare a autorului; dar nici iluminarea prin discursul teologic nu este de neglijat. Intregul volum este străbătut de firul strălucit al priceperii, al discernământului, al înţelepciunii, al tradiţiilor românilor sau de cel al diferitelor minorităţi, întrerupt din când în când, cu apăsări acide. Umorul este sănătos, cum rar am mai citit.
Aş putea cita, acum, cu deosebită plăcere, câteva din titlurile capitolelor din cuprinsul cărţii, de-a dreptul celebre, precum, bunăoară, „Colonel în numele Domnului”, „Oamenii-cârtiţă”, „Lupul mioritic”, „Vin turcii”, „Daţi-ne vama înapoi”, „Maşina de tocat bani”, toate fiind de-o originalitate şi de-o frumuseţe literară aparte.
În lucrarea Maşina de ucis amintirile. Istorii pentru mai târziu, jurnalistul Florian Bichir abordează o structură formală şi stilistică foarte apropiată genului literar, mixează discursul teologic, însă urmăreşte cu precădere să ofere răspunsuri complete la multiplele interogaţii pe care şi le pun profanii şi teologii, deopotrivă, raportate la coabitarea dintre sacru şi filosofie. Întrezăresc în scrierile domniei-sale o constantă revenire înspre zona “întru ascuns”, locul unde are loc fuziunea între păcat şi virtute, între sacru şi profan. Acesta vorbeşte despre o revenire la tradiţiile noastre veritabile, despre abandonarea lumii occidentale a kitschurilor şi întoarcerea la izvoare, la ceea ce este simplu, curat şi adevărat. Autorul foloseşte conceptele presei laice şi investigaţia jurnalistică, dar le aduce în lumina Evangheliei, depăşind discernământul filosofic şi pătrunzând în tainele abisului şi descoperind adevărul în lucrurile şi oamenii simplităţii.
Eroii lui Florian Bichir suferă de sinceritate, simplitate, bunătate, dar şi de o angoasă a vremurilor pe care le trăim, o lume falsă, mascată şi destul de schimbătoare. Această lume nu seamănă deloc cu cea a lui Damian Stănoiu, ca să nu mai vorbesc despre pamfletele argheziene pe această temă şi tocmai pentru asta vreau să-l recomand cititorului pe autor, pentru că probează că mai sunt oameni sinceri şi buni pe acest pământ.
Iată mesajul secret al cărţii.
Ştefan Popa
Stefan Popa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.