Cum sa pretuim toti oamenii

Cum sa pretuim toti oamenii Mareste imaginea.

Noi, creştinii, nu ne rugăm numai ca să ştim cât de valoroşi suntem înaintea lui Dumnezeu, ci pentru ca toţi cei de pe pământ să ştie acest lucru. Din nefericire, devalorizarea şi depersonalizarea nu se petrec doar între bărbaţi şi femei, ci şi între oameni de rase, niveluri socioeconomice, credinţe religioase şi origini naţionale diferite, la fel ca şi împotriva celor cu diferite dizabilităţi şi alte caracteristici care tind să ne distragă de la adevărul că am fost creaţi cu toţii după chipul lui Dumnezeu.

Iubirea lui Hristos se adresează tuturor oamenilor, fără să ţină seama dacă aceştia se întâmplă să fie la fel ca noi sau diferiţi de noi. Toţi cei care se căiesc de păcate şi au credinţă în Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu sunt bineveniţi în împărăţia Lui.

Atunci când ne discutăm credinţa cu alţii, nu ar trebui să le îndesăm mesajul Scripturii pe gât ca pe un hap pentru cai. Dacă facem acest lucru, s-ar putea ca interlocutorii noştri să ni-l scuipe în faţă. In schimb, ar trebui să le dezvăluim celorlalţi că Dumnezeu ne invită să Ii împărtăşim iubirea şi comuniunea. Trebuie să hotărâm singuri dacă îi acceptăm sau nu invitaţia. Fiecare persoană, fie că s-a născut sau nu într-o familie creştină, încă mai trebuie să se convertească. Cu toţii trebuie să hotărâm singuri, la un moment dat în viaţă, dacă îl vom iubi pe Dumnezeu-Tatăl şi pe Fiul Lui, Iisus Hristos, şi dacă îi permitem voii lui Dumnezeu, prin îndrumarea Sfântului Duh, să se împlinească în viaţa noastră.

Am menţionat în capitolul al şaselea că, în rolul nostru de părinţi, trebuie să fim oglindirea iubirii lui Dumnezeu pentru copiii noştri. De asemenea, trebuie să fim oglindirea iubirii lui Dumnezeu pentru toţi cei pe care îi întâlnim. în copilărie îl cunoaştem pe Dumnezeu prin ochii iubitori ai părinţiilor credincioşi, iar cei fără de Hristos îl întrevăd pentru prima oară pe Dumnezeu prin ochii iubitori ai creştinilor. Cred că mulţi dintre cei din această lume îşi doresc să îl vadă pe Iisus cel adevărat în faptele şi în cuvintele adevăraţilor creştini. De aceea este deosebit de important ca vieţile noastre să exprime în lume roadele Duhului Sfânt pe care le-am amintit mai devreme: dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţea, înfrânarea (Gal. 5, 22-23). Toţi cei pe care, de-a lungul vremii, i-am numit sfinţi posedau aceste trăsături. Lumea caută sfinţi chiar şi în ziua de astăzi. Ii va găsi oare în noi?

Am afirmat în capitolul precedent că trebuie să ne arătăm iubirea pentru fraţii noştri creştini rugându-ne pentru ei, ascultându-i în mod empatic şi purtându-le de grijă prin faptele şi prin sprijinul nostru. Iubirea faţă de cei din lume nu este, de fapt, diferită: trebuie să ne rugăm pentru ei ori de câte ori avem ocazia, să îi ascultăm profund, cu empatie, şi să nu adoptăm o atitudine de apărare în ciuda cuvintelor pe care aceştia ni le adresează şi să ne îngrijim de nevoile lor atât lumeşti, cât şi duhovniceşti, cât de bine ne stă în putinţă.

O modalitate prin care ne putem asigura că rămânem concentraţi asupra acestor scopuri este să facem o listă cu persoanele din viaţa noastră despre care credem că s-ar putea să nu se afle în comuniune cu Iisus Hristos. Ar putea fi vecini, colegi de muncă sau simple cunoştinţe. Să ne rugăm pentru cei care s-ar putea să nu ştie cât de valoroşi sunt înaintea Creatorului. Cu toate acestea, nu permiteţi rugăciunii voastre să constea în scoaterea în evidenţă a defectelor lor înaintea lui Dumnezeu.

Imi amintesc că am auzit povestea unei femei care obişnuia să se roage pentru cineva enumerând toate defectele şi păcatele acestuia. Făcea acest lucru zi de zi, acuzând cealaltă persoană de tot felul de neajunsuri înaintea lui Dumnezeu. Intr-o zi, Dumnezeu i-a spus: „De ce faci lucrarea diavolului?” Femeia a fost şocată şi cutremurată de asemenea cuvinte. „Ce vrei să spui, Doamne?” a întrebat ea. Apoi Dumnezeu i-a amintit de un pasaj din Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul:
„Şi a fost aruncat balaurul cel mare, şarpele de demult, care se cheamă diavol şi satana, cel ce înşală pe toată lumea, aruncat a fost pe pământ şi îngerii lui au fost aruncaţi cu el. Şi am auzit glas mare, în cer, zicând: Acum s-a făcut mântuirea şi puterea şi împărăţia Dumnezeului nostru şi stăpânirea Hristosului Său, căci aruncat a fost pârâ- şul fraţilor noştri, cel ce îi pâra pe ei înaintea Dumnezeului nostru, ziua şi noaptea” (Apoc. 12, 9-10).

Femeia s-a ruşinat şi s-a căit deoarece a înţeles că făcea aceeaşi lucrare ca diavolul înaintea lui Dumnezeu. Şi-a dat seama că îi aducea învinuiri celui pentru care se ruga. Este atât de uşor să ne transformăm rugăciunile într-o sesiune de plângeri împotriva celui pentru care ne rugăm - poate şeful nostru de la muncă sau un vecin care nu dă semne că ne-ar agrea sau un prieten cu care am avut o dispută! NU ar trebui să ne considerăm rugăciunile drept o ocazie de a îi acuza pe alţii de păcate înaintea lui Dumnezeu: diavolul face acest lucru îndeajuns de bine. Dacă se întâmplă să acuzăm pe cineva, ar trebui să ne acuzăm pe noi înşine de păcatele şi de neajunsurile noastre. Ar trebui să ne căim pentru că nu păstrăm rodul Sfântului Duh în vieţile noastre spre folosul celorlalţi.

Vă amintiţi parabola vameşului şi a fariseului pe care a povestit-o Iisus? Aceşti doi bărbaţi s-au dus la templu ca să se roage. Fariseul s-a rugat: Dumnezeule, Iţi mulţumesc că nu sunt ca ceilalţi oameni, răpitori, nedrepţi, adulteri, sau ca şi acest vameş. Postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din toate câte câştig. In timp ce fariseul se ruga, vameşul, departe stând, nu voia nici ochii să-şi ridice către cer, ci-şi bătea pieptul, zicând: Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului! (Lc. 18, 11-13). Evreii îi considerau pe vameşii iudei nişte păcătoşi pentru că lucrau pentru guvernul roman, care asuprea poporul evreu. Vameşii evrei erau consideraţi trădători ai propriului lor neam. Dar Iisus a declarat că vameşul a plecat acasă îndreptat, iar fariseul nu.

Putem vedea făţărnicia din rugăciunea fariseului în comparaţie cu smerenia vameşului. Nu ar trebui să ne rugăm pentru ceilalţi asemenea fariseului: „Iţi mulţumesc, Doamne, că nu sunt la fel ca alţi oameni!” Fariseul era păcătos la fel ca toţi ceilalţi, dar prea arogant ca să îşi vadă propriile păcate. Nu putea să vadă nimic în afară de păcatul vameşului, cu atât mai puţin păcatul propriei mândrii. Ar trebui să ne rugăm cu smerenie: să pomenim numele şi nevoile celuilalt şi atât. Şi să Ii cerem lui Dumnezeu ca acea persoană să înţeleagă şi ea cât este de valoroasă înaintea Lui. Această descoperire a iubirii este lucrul care îi va atrage întotdeauna pe oameni către Hristos. Nu snobismul religios sau atitudinea mândră.

Atunci când ne rugăm sau le împărtăşim altora iubirea lui Dumnezeu trebuie să fim în acelaşi timp buni ascultători. Cu toţii avem de spus o poveste despre noi înşine: unele poveşti sunt înălţătoare, iar altele triste şi tragice. Consiliind mulţi oameni de-a lungul timpului, am observat că foarte puţine persoane ştiu să asculte. Ne întrerupem interlocutorul înainte ca acesta si apuce să-şi termine ideea sau propoziţia. Adevărul poate fi că nu suntem cu adevărat interesaţi să înţelegem cum arată lumea interlocutorului nostru, şi astfel îl depersonalizăm.

Ascultarea profundă începe atunci când îi invităm pe ceilalţi să îşi împartă lumea cu noi pe cât le stă în puteri. încercăm apoi să oglindim către ei ce credem că ne-au spus. Facem acest lucru până când. ei pot să spună că înţelegem ce simt sau ce gândesc, până când ne pot spune: „Ai nimerit!” Numai după ce înţelegem ce ni se spune ne putem gândi să oferim sfaturi. Uneori oamenii ne împărtăşesc suferinţele lor. Să îi ajutăm pe ceilalţi nu înseamnă că ar trebui să îi salvăm în mod automat de consecinţele faptelor lor. Suferinţa poate fi un profesor de valoare care ne ajută să ne schimbăm comportamentul pe viitor. Factorul important este să ascultăm cu deosebită atenţie.

Aşadar, oferiţi-le celorlalţi ocazia de a vă spune povestea vieţii lor. S-ar putea să nu le înţelegeţi lumea în întregime sau să descoperiţi că aveţi un trecut asemănător.

Oricum ar fi, le oferiţi un dar minunat. Atunci când îi ascultaţi le trimiteţi mesajul că sunt importanţi pentru voi şi pentru Dumnezeu. Lucrul cel mai important este că vă aflaţi acolo ca să îi ascultaţi cu blândeţe şi cu compasiune. Odată ce ei şi-au împărtăşit povestea, s-ar putea să vrea să o asculte pe a voastră. Dacă vă simţiţi confortabil în prezenţa lor, descrieţi felul în care aţi ajuns să cunoaşteţi iubirea lui Dumnezeu în viaţa voastră. Aceasta poate să fie o experienţă dătătoare de putere pentru voi amândoi.

Dumnezeu vrea să şteargă toate lacrimile din trecut şi să ne cureţe de toate păcatele cele vechi. Prorocul Isa- ia exprimă intenţia lui Dumnezeu faţă de poporul Lui atunci când spune: Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face (Is. 1, 18). Dumnezeu vrea să judecăm împreună şi să ne arate un mod mai bun de viaţă. Nimeni nu este mai în măsură decât Dumnezeu să ne spună cum să ajungem la o viaţă împlinită. Această viaţă împlinită nu implică neapărat bogăţie materială, ci sănătate pentru suflet şi duh. Acesta este lucrul pe care Dumnezeu ni-1 oferă nouă, tuturor. Dumnezeu e pregătit să ne asculte, iar noi suntem pregătiţi să îi ascultăm pe ceilalţi. Ascultarea ne ajută să înţelegem că nu suntem atât de diferiţi unii faţă de ceilalţi, că avem cu toţii nevoie de iubirea lui Dumnezeu şi că acest lucru ne ajută să ne descoperim adevărata valoare înaintea Lui.

Aşa cum am discutat despre felul în care ne rugăm, ascultăm şi ne oferim sprijinul plin de grijă celor din Biserică, la fel trebuie să procedăm faţă de cei din lume. Intr-un fel, atât rugăciunea, cât şi ascultarea şi sprijinul plin de grijă pentru ceilalţi pot face parte din categoria îngrijirilor. Atunci când îi îngrijim pe ceilalţi ne arătăm dragostea pentru ei.

Sper că aţi fost îngrijiţi de către părinţii voştri şi că ştiţi cât de minunat este sentimentul de a fi îngrijit. Se poate şi să fi cunoscut lipsa de îngrijire şi să ştiţi cât de distrugător este acel sentiment. Atunci când suntem îngrijiţi ne simţim preţuiţi, în timp ce atunci când simţim că nu suntem îngrijiţi ne simţim devalorizaţi. Unul dintre lucrurile despre care oamenii fără adăpost spun că îi rănesc mai mult decât lipsurile materiale este sentimentul de a fi invizibili pentru ceilalţi şi ignoraţi, neîngrijiţi, nedoriţi. Simt că nu sunt îngrijiţi atunci când oamenii trec pe lângă ei fără să le ofere măcar o privire, cu atât mai mult o mână de ajutor.

Unii dintre noi i-ar putea considera pe cei fără adăpost drept leproşii zilelor noastre. Statisticile arată că aproximativ jumătate dintre oamenii fără adăpost din Statele Unite suferă fie de o formă gravă de afecţiune mintală, de dependenţă de droguri sau de alcool, fie de o combinaţie de tulburări mintale.1 Incepând cu anii '60, nişte asistenţi sociali bine intenţionaţi au hotărât că este lipsit de omenie să îi încui pe cei bolnavi mintal în spitale. Au început procesul de externare. Agenţiile guvernamentale au încercat să îi înscrie pe bolnavii mintal în cadrul unor programe de tratament pentru pacienţi externi la clinicile de psihiatrie locale, înlocuind tratamentele interne de lungă durată. De asemenea, au considerat că reduceau costurile.

Problema este că, odată ce le dăm medicamente persoanelor cu boli mintale grave şi îi lăsăm să se îngrijească singuri, aceştia nu se întorc întotdeauna după o lună ca să îşi reînnoiască reţetele. Probabil că se simt atât de bine după ce s-au aflat sub tratament, încât hotărăsc de capul lor că nu mai au nevoie de acel tratament. Oricare ar fi motivul pentru care şi-au întrerupt tratamentul, fără să fie îngrijiţi îndeaproape de un profesionist care să le vadă lipsa de cooperare, şi-au pierdut acoperişul de deasupra capului. Bolnavii mintal din mijlocul nostru ar putea să fie cei care au cea mai mare nevoie de sprijinul nostru plin de grijă. Din nefericire, din ce în ce mai multe programe locale se închid din cauza lipsei de fonduri sau pur şi simplu nu au destui angajaţi ca să îi ajute pe toţi.

Desigur, unii oameni nu au adăpost pentru că nu îşi permit să îşi plătească ipoteca, poate din cauza crizei creditelor ipotecare sau pentru că şi-au pierdut locurile de muncă. îngrijirea pe care le-o oferim celor fără adăpost prin organizaţiile filantropice creştine îi face pe aceştia să se simtă iubiţi şi preţuiţi de către ceilalţi şi duc nădejdea că vor înţelege şi că sunt îngrijiţi de către Dumnezeu prin intermediul organizaţiilor noastre creştine.

Grija faţă de cei nevoiaşi din mijlocul nostru ar trebui să îi includă şi pe bătrâni. Bătrânii nu mai sunt atât de respectaţi şi de onoraţi pe cât erau în generaţiile trecute. Ei au avut grijă de noi atunci când eram copii, iar acum, la bătrâneţe, s-ar putea să aibă nevoie de ajutorul nostru, dar să se ruşineze să îl ceară. Imi amintesc când grupul nostru de la biserică mergea la sanatorii în după-amiezele de duminică. Ii vizitam pe rezidenţii în vârstă şi cântam imnuri şi cântări creştine împreună cu ei. Mulţi rezidenţi aşteptau cu nerăbdare venirea noastră şi se adunau chiar înainte ca noi să sosim. Se bucurau atât de mult de micile noastre vizite! Venirea noastră însemna atât de mult pentru ei! Era o binecuvântare doar să îi cunoaştem îndeaproape. Sanatoriile şi azilele pot fi nişte locuri extrem de singuratice pentru cei în vârstă.

O societate este judecată după cât de bine îşi îngrijeşte cei mai tineri, cei mai bătrâni şi cei mai vulnerabili membri. Pentru cei în vârstă, unele locaţii sunt mai bune decât altele în ceea ce priveşte îngrijirea efectivă. Unii dintre ei se întreabă când vor veni să îi viziteze copiii şi nepoţii lor adulţi sau dacă le vor da măcar un telefon.

Cu ani în urmă, părinţii în vârstă se mutau deseori împreună cu copiii lor adulţi. înţeleg că astăzi, în gospodăriile noastre tipice cu două sau un singur venit şi cu speranţa de viaţă mai mare, poate fi o provocare copleşitoare pentru copiii adulţi să îşi îngrijească părinţii în vârstă în propriile lor case. Şi totuşi, există ceva frumos în imaginea celor trei generaţii trăind împreună într-o casă iubitoare. Nepoţii pot avea acces zilnic la iubirea şi la înţelepciunea bunicilor lor, iar cuplurile pot primi ajutorul bunicilor în casă şi cu copiii.

Atunci când persoanele în vârstă trăiesc singure şi nu mai beneficiază de independenţa de a conduce maşina, viaţa lor poate deveni extrem de izolată, plictisitoare şi deprimantă. Aşadar, vedem că nu numai cei lipsiţi de adăpost sunt ignoraţi, ci şi cei în vârstă. Avem cu toţii nevoie să ne amintim că, daca vrea Dumnezeu, vom îmbătrâni cu toţii într-o zi. Cine ne va vizita şi se va îngriji de noi?

Există atât de multă nevoie în jurul nostru, trebuie numai să ne hotărâm să o vedem. Există orfani, văduve şi văduvi, cei bolnavi şi cei neputincioşi, cei în vârstă şi cei invalizi şi prizonierii. Uneori ne putem simţi copleşiţi de toată nevoia din lume. Grija faţa de alţii este o faptă de iubire dezinteresată: mâinile lui Dumnezeu lucrează prin fiecare dintre noi. Ceea ce facem celor mai neînsemnaţi dintre noi facem lui Iisus Insusi.

Aşadar, de unde începem? Putem începe dându-i cuiva un telefon sau trimiţând cuiva o scrisoare sau un email, arătându-le că ne pasă de ei. Lucrurile mărunte pot aduce mare bucurie unui om aflat în nevoi. Se ştie că Maica Tereza obişnuia să spună: „Faceţi lucruri mărunte cu multă iubire!” Ea nu avea nevoie să scrie o carte despre iubire: iubirea i se vedea în fapte oriunde s-ar fi dus. Asa recunoaştem sfinţii.

Dumnezeu vrea să ne arate că îngrijeşte şi preţuieşte fiecare fiinţă umană de pe acest pământ şi face acest lucru prin noi. Atunci când ne rugăm pentru cineva, când îl ascultăm, când ne îngrijim de nevoile cuiva, îl facem pe acel om să se simtă preţuit. Rugaţi-vă să transmiteţi în fiecare zi iubirea celor pe care îi întâlniţi. Trebuie să îi preţuiţi pe cei din lume care s-ar putea simţi devalorizaţi de către lume. Acest lucru II mulţumeşte pe Domnul: Căci flămând am fost si Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost si Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Mt. 25, 35-36).

Nota: 1 Almanac of Policy Issues: Homeless, 2004, hrtp://www.policyalma- nac.org/social_welfare/homeless.shtml; Facts and Figures: Ibe Homeless, PBS Now, www.pbs.org/now/shows/526/homeless-facts.html.

David L. Fontes

Fragment din cartea "Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele', Editura Sophia

Cumpara cartea "Cum sa te pretuiesti pe tine insuti si cum sa iti pretuiesti aproapele"


 

Pe aceeaşi temă

22 Mai 2019

Vizualizari: 227

Voteaza:

Cum sa pretuim toti oamenii 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

iubirea semenilor

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE